Ciorbele de post – ușoare pentru digestie!

0
126

Ciorbele de postMâncarea tradițională este foarte gustoasă, doar că unele bucate ”cad greu” la stomac deoarece combinațiile dintre alimente sunt destul de nereușite. Spre exemplu ciorbele care nu conțin proteine animale (carne, lactate), dar se bazează pe amidonoase (orez, cartofi) nu trebuie să se acrească puternic, deoarece acrirea acesteia scade digestia amidonoaselor, iar în asociere cu pâinea duc la o fermentație care în final îți crează un  disconfort și poate duce la  balonare.

Ciorbele pentru digestie sunt acele care se prepară din legume: varză, morcovi, țelină, conopidă; praz, ceapă, ardei combinate cu mazăre, fasole verde, linte, năut.

O farfurie cu ciorbă la prânz este necesară organismului, deoarece acesta are nevoie cel puțin de o masă caldă pe zi.  Și… cum poate fi de tentantă ciorba care aburește, mirosind a verdeață.

Iată o rețetă de ciorbă foarte bună.

Ingrediente: 3 linguri ulei de măsline, 2 morcovi, 3 tulpini de țelină, 2 dovlecei, 2 cepe, 4 căței de usturoi, 1 litru supă de legume, 250 g de sparanghel, 200 g de fasole verde, 100 g de mazăre, 1 legătură busuioc.

Mod de preparare: Călește ceapa, morcovii, țelina în ulei încins până se înmoaie. Adaugă dovleceii și usturoiul. Apoi pune peste legume supa și dă în clocot, lasă să fiarbă cu capac acoperită 10 minute. Adaugă mazărea, sparanghelul și fasolea verde și mai fierbe 15 minute. Presară busuiocul tocat și servește ciorba cu pâine crocantă.

Revista UNICA

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here