Originea Colindelor

0
110
ColindeleCrăciunul este sărbătoarea Nașterii Domnului, care se pare, a fost introdusă în secolul al II-lea de papa Telesfor. Dar cea mai veche atestare provine din anul 336 și este menționată în Calendarul lui Filocalus, apărut la Roma.

Etimologii, nu au căzut încă de acord în ceea ce privește originea denumirii Crăciunului. Unii susțin că termenul ar proveni din Crencia, alții socotesc că ar veni din latinescul creatio sau din incarnatio. Specialiștii care se ocupă cu originile acestui cuvânt sunt de părere că el este de origine latină; el ar fi intrat în limajul comun prin intermediul  slavei bisericești

Cântecele tradiționale intonate, de obicei, în ajunul Crăciunului și al Anului Nou, sunt cunoscute generic sub numele de colinde.

Termenul de colindă provine, conform  poetului Ovid Densusianu, din bulgarul kolenda. După alți specialiști, ar veni din latinescul calendae. Acesta, după ce a evoluat de la sensul de zi a fiecărei luni, la acela de lună – a anului – a ajuns în cele din urmă să  însemne chiar Sărbătoarea Crăciunului. Probabil că, evoluând mai departe, a devenit în latina târzie, colinda care în Transilvania circulă sub denumirea de corindă.

Colindele noastre sunt producții literare, scrise de diecii care s-au inspirat din Noul Testament, viețile sfinților, și mai cu seamă apocrifele care circulau – redându-le  fiecare după capacitatea sa. Colindele au suferit de-a lungul timpului, deoarece au fost transmise prin viu grai, modificări, ca orice producție populară. Bucăți dintr-una erau adăugate la alta, combinându-se și împletindu-se între ele; astăzi ar fi greu de separat elementele culte de cele populare.

Mircea Eliade, în „Aspecte ale mitului”, după ce constată că iudaismul legase o serie de sărbători și de simboluri cosmice de evenimente importante din istoria  Israelului conchide „părinții bisericii au urmat aceeași cale: au creștinizat simbolurile, riturile și miturile asiatice și mediteraneene, legându-le de o istorie sfântă.

Această istorie, depășea în mod firesc cadrul Vechiului Testament și îngloba acum Noul Testament, propovăduirile apostolilor și mai târziu, viețile sfinților. Un anumit număr de simboluri cosmice – Apa, Pomul, Via, Plugul și Securea, Corabia, Carul – fuseseră deja asimilate de iudaism; ele au putut fi integrate destul de ușor în doctrina și practica bisericii, dobândind un interes sacramental sau ecleziastic. ”

Iar după cum remarca Aron Ovid Densusianu „vechi reminescențe mitologice religioase s-au păstrat cu deosebire, atunci când ele și-au putut continua viața în același spirit, adică religios și sacramental.”

După cum preciza Mircea Eliade, colindele sunt „creații folclorice sunt imprimare de un spirit creștin, iar nu păgân”;  “totul se învârte în jurul mântuirii omului prin Hristos, în jurul unei lumi care este bună, pentru că a fost creată de Dumnezeu Tatăl, și pentru că a fost răscumpărată de Dumnezeu Fiul; in jurul unei existențe umane nerepetabile, care nu este lipsită de semnificație, omul este liber să aleagă binele sau răul.”

La greci și la romani, se obișnuia ca sosirea primăverii să fie vestită de copii care mergeau din poartă în poartă, în revărsat de zori, așa cum fac în zilele noastre, colindătorii vestind Nașterea Domnului, cântând

Bună dimineața la Moș Ajun
Florile Dalbe, flori de măr ….
„Crăciunul, tradiții și legende”,  Beatrice Kiseleff

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here