Turnul lui Ștefan din Piatra Neamț

0
290

3962116512_7ba4973d33Cunoscut mai mult sub denumirea de Turnul lui Ștefan, turnul-clopotniță face parte, împreună cu biserica Sf. Ioan Botezătorul, situată în imediata sa vecinătate, din complexul arhitectural ”Curtea Domnească” de la Piatra Neamț.

Mult mai elegant decât alte construcții similar ridicate de Ștefan cel Mare, turnul din Piatra Neamț a fost construit din piatră brută, la un an după sfințirea bisericii, la 28 octombrie 1499, relatează Agerpres.

Conservat foarte bine, fără modificări importante, turnul măsura la început 19 m înălțime. Până la înălțimea de 7 m are formă pătrată, iar de aici în sus, octogonală.

Folosit în trecut și ca observator contra incendiilor, turnul a fost utilizat de la sfârșitul secolului al XIX-lea, când i s-a adăugat foișorul, și ca turn de pază. În 1861, pe turn a fost montat un ceas adus de la Viena.

Ștefan cel Mare (1457-1504), personalitate marcantă a Evului Mediu românesc, a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română, în 20 iunie 1992, ca Dreptcredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt.

Ana Grama

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here