Comportamentul în familie ne vorbeşte despre cine suntem cu adevărat

0
351

Multe se pot spune despre comportamentul unui creştin în Biserică, dar probabil despre şi mai multe ne vorbeşte comportamentul său acasă. Printre cei dragi nimeni nu mai încearcă să pretindă că este mai bun, mai demn şi mai iubitor, decât este cu adevărat.

Comportamentul în familieFiind ascuns de lumea înconjurătoare, omul îşi scoate toate măştile pe care le poartă „în lume” şi devine persoana care este cu adevărat. Dacă la serviciu sau în careva activităţi adesea avem comportamentul reţinut, atunci venind acasă mulţi îşi permit „luxul” de a-şi arăta capriciile şi nemulţumirea,; de multe ori sunt însoţite şi de strigăte şi insultări, permiţându-şi să se răstească la membrii familiei; adesea se descarca asupra lor toată tensiunea acumulată. Doar celor dragi le citim notaţii şi le impunem propria părere… Adesea nu observam că modul în care o facem, nu le provoacă decât suferinţă. Deşi Scriptura ne spune clar, că dacă cineva nu poartă grijă de ai săi şi mai ales de casnicii săi, s-a lepădat de credinţă şi este mai rău decât un necredincios.

Certurile care au loc între membrii familiei, adesea au loc din nişte lucruri de nimic.

Acestea, insa, reuşesc să fie transformate în adevărate conflicte. (Încercaţi să vă amintiţi motivul uneia din certurile din familie care s-a petrecut cu două săptămâni în urmă. Dacă veţi reuşi să descoperiţi motivul, atunci veţi fi surprins: de ce s-a ajuns în genere la ceartă?). De obicei, este suficientă doar o singură frază, spusă cu ton enervant, pentru ca instantaneu să izbucnească un conflict în familie. Aşa un cuvânt spus unul după altul, poate transforma o obiecţie într-un scandal enorm. Cum totuşi ar putea fi tăiat acest rău de la rădăcină?

În primul rând, este foarte bine să ne rugăm ca Dumnezeu să ne ajute să învăţăm reţinerea în cuvinte.

Ţi-a reproşat ceva un membru al familiei, cât de dureros şi de nedrept nu ar fi, nu răspunde imediat cu mânie, cu furie, căci anume astfel se pierde controlul şi apoi, nu mai reuşeşti să opreşti şi propriile cuvinte pe care ai putea să le spui. Îţi va părea rău apoi… dar va fi prea târziu. Căci bătând un cui în sufletul cuiva, noi îl putem sustrage prin scuzele noastre, dar oricum vom lăsa un gol la locul lui.

Deci ar fi foarte bine să învăţăm… Că dacă te-a lovit cineva peste obrazul stâng, să i-l întoarcem şi pe cel drept. Cel puţin de atât, că în faţa ta stă o persoană dragă pe care o iubeşti. Încercaţi să vă păstraţi calmul, cât de greu nu ar părea, peste un timp situaţia se va calma şi vom înţelege că nu merită să mergem până la capăt în nebunia de a dovedi că cineva se amăgeşte în privinţa noastră. Sf. Serafim de Sarov spunea: “Dacă este imposibil, să nu te indignezi, cel puţin reţineţi limba.”

Şi la acelaşi lucru ne îndeamnă şi alt cuvios părinte” “Să nu te indignezi, nici măcar în tine, pentru nici o acuzaţie nedreaptă ce ţi s-ar aduce. Este un lucru rău. Şi răul începe prin gânduri rele. Când te amărăşti şi te indignezi, fie doar cu gândul, îţi strici atmosfera duhovnicească. Împiedici Sfântul Duh să lucreze şi îngădui diavolului să mărească răul. Tu trebuie să te rogi totdeauna, să iubeşti şi să ierţi, alungând de la tine orice gând rău.”

Este un lucru nu prea uşor de realizat, dar ce roade deosebite va aduce. Vei aduce pace şi linişte nu doar în propriul suflet, dar şi în propria familie.

În al doilea rând este foarte important să ne debarasăm de această obişnuinţă a multora dintre noi de a dovedi dreptatea noastră celui de alături. Baza oricărei certe, este determinarea – cine are dreptate şi cine nu. În fond cel ce caută cearta, nu face altceva decât să dovedească – „eu sunt bun” – şi tu „nu”. Cel smerit cu adevărat va zice doar atât – „iartă-mă”.

În al treilea rând, să ne iubim unii pe alţii. Sa aratam dragostea prin comportamentul şi nu prin cuvintele noastra. 

Trebuie să-i binecuvântăm pe cei dragi, nu să-i blestemăm, să-i ridicăm, dar nu să-i înjosim. Să dea Domnul să ne învăţăm să iubim aproapele nu în cuvânt, dar cu adevărat. Dacă a venit cineva din membrii familiei obosit, irascibil şi într-o stare de care poate şi singur nu e mulţumit, oare nu e mai bine să nu răspundem prin nimic la un cuvânt pe care ni l-a adresat şi care poate ne-a jignit cu adevărat. Căci mai târziu şi el va reveni la o altă stare sufletească; apoi va fi mai uşor de discutat orice problemă sau nemulţumire. E mult mai înţelept ca focul conflictului să-l stingi, decât să adaugi vreascuri în el. Sf. Serafim de Sarov spunea “Dobândeşte pacea şi mii de suflete se vor salva în jurul tău.”

Şi ne-a lăsat un sfat minunat – „Trebuie să ne obișnuim să tratăm jignirile venite de la alţii cu calm, ca şi cum insultele lor nu ne privesc pe noi, ci pe altcineva. O astfel de practică ne poate aduce pacea inimii şi o poate face lăcaş al lui Dumnezeu însuşi.”

Iar la baza aceste cumpătări, răbdări şi smerenii desigur că trebuie să stea dragostea, dar nu mândria şi indiferenţa.

Sursa: Lumina Ortodoxiei

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here