Constantin Noica
Când un tânăr crește frumos, iese parcă din strâmbătate o întreagă lume.
Fie-ți milă de alții: trăiește frumos, învață mult, creează bine – trebuie să spui fiecărui om tânăr. Alții au nevoie de împlinirea ta la fel de mult ca tine.
Orice sfat dat cuiva apropiat e impur: te privește și pe tine. Dar trebuie să-l dai, dacă trimite mai departe pe celălalt, dacă-l sporește.
Ce-ți cer oamenii e nespus mai puțin decât ce-ți ceri tu. Ei nu vor decât să joci un rol. Tu vrei să scrii o piesă.
Totul se reduce la a se muta și a muta pe ceilalți dintr-o prepoziție în alta. Oamenii sunt sub, cu, lângă (însoțitori ai altora), pentru, înaintea, îndărăt, fără, peste (cu câte un complex de superioritate), față de și, firește, în. Trebuie trecuți întru.
Până la proba contrarie, orice om are o sămânță de geniu. Toată problema e să fie amabil cu societatea și să se supună la încercare, să aibă o formă de pietate, să vadă dacă nu cumva are să ne spună o noutate.
Dacă e în noi ceva mai adânc decât noi înșine, să uităm de noi înșine și să ne amintim de noi.
Acest lucru îl face – discret, cu bună creștere și indirect – cultura. E cultura aceea în care nu vrei sau nu vrei nimic determinat, dar prin care, fără să fi cerut nimic, te pomenești dăruit și dulce săruit cu înțelepciunea ta, câtă este în tine, fiule, care rătăcești pe la toate școlile petru a afla ceea ce ai în pivnițele tale.
În ce constă, până la urmă, fericirea? Nicidecum în a beneficia din plin de ce este (bani, valori, cultură), ci în a face posibil ce nu este, ce nu e încă. Până și biologic e așa: copilul. Dar spiritual e numai așa: scrii pentru cititorul care nu s-a născut încă, te cultivi spre a obține alt înțeles și un gând nou, trăiești sub fascinația lui ceea ce stă să vină.
Cele trei fericiri: creația, procreația și casa. Au partea lui Dumnezeu în ele. Restul sunt doar bucurii.
Promisiunile gândului sunt mai mari decât desfătările lumii. Numai că gândul nu-și ține întotdeauna promisiunile.
Înțelepciunea nu e ceva care se învăță; e ceva care se trezește. De aceea, o școală de înțelepciune e posibilă. Înțelepciunea e a fiecăruia, în sensul că pune în ordine o neliniște anumită. E o punere în formă. Forma fiecăruia.
Sunt trei tipuri de adversitate: război, sport și dialog. În primul trebuie să învingă unul. La al doilea e să nu fie învingători sau învinși. La al treilea, să fie învinși amândoi.
Omul începe de la înțelesul înfrângerii. Nu și-a dorit-o, a făcut totul ca s-o evite, dar îi vede binefacerea, bogăția, rodnicia în ceasul în care cade.
Ești contemporan (ai simultaneitate în timp, spun teologii) cu cel pe care-l iubești. Asta e tot – și înseamnă înfrângerea umană a timpului. Tot teologii spuneau: ființa nu e Dumnezeu, ci este iubirea Lui.
Oamenii fără text de om. Sunt întocmai cărților cu context uneori admirabil – coperți frumoase, literă și hârtie bune, miniaturi, pagini pline – dar care nu spun nimic. Așa căutăm toți: să creem contexte (case, vieți, rânduieli potrivite) fără să mai avem un text pentru ele. Dar textul își face singur contextul, inversul aproape niciodată.
Dintre toate roadele pământului, omul e singurul care nu se coace niciodată.
Nu există maturitate, doar tinerețe. Pentru societatea e un dezastru: de aici conflicte, catastrofe și inadecvări de tot soiul: ideologii și științe perfecte pentru oameni necopți. Pentru ins e o binecuvântare: rămâne ingenuu toată viața.
Carte de înțelepciune, Constantin Noica
Jurnal Spiritual
Puteti accesa: https://jurnalspiritual.eu/anii-tineri-si-cautarea-adevarului/
Guvernat de o societate bolnavă, unde valoarea se confundă foarte ușor cu non-valoarea, iar binele este adesea substituit de rău, omul tinde să se ghideze și să acționeze după spiritul gregar. De aceea, conflictul și inadecvarea la situație pare să ia locul bunei orânduiri a lucrurilor.
Însă nu trebuie să ne pierdem orice urmă de speranță, fiindcă prin puterea exemplului noile generații pot fi modelate în spiritul valorilor și principiilor morale.
Mulțumim frumos pentru comentariu! O zi minunată!