Turcia a aprobat construcția unei biserici la Istanbul, pentru prima dată din 1923

0
105

construcția unei biserici la IstanbulGuvernul turc a autorizat construcția unei biserici la Istanbul pentru mica comunitate siriacă, o premieră de la înființarea Republicii Turcia în 1923, a declarat sâmbătă o sursă guvernamentală, informează AFP.

“Aceasta va fi o premieră de la înființarea Republicii. Bisericile au fost restaurate sau redeschise publicului. Insă nicio biserică nouă nu a fost până acum construită”, a explicat oficialul turc sub rezerva anonimatului.
Biserica va fi ridicată în cartierul Yesilkoy, pe coasta Mării Marmara. Ea va fi construita pe un teren acordat de municipalitate, a mai spus oficialul. Construcția va fi lansată în lunile următoare. Ea va fi finanțată de o fundație pentru apărarea drepturilor siriacilor (ortodocși și catolici). Acestia locuiesc, în marea majoritate, în sud-estul Turciei. Numarul lor este estimat la aproximativ 20.000 de persoane.

Papa Francisc s-a aflat la sfârșitul lunii noiembrie în Turcia. Cu aceasta ocazie și-a exprimat îngrijorarea cu privire la situația precară a creștinilor din Orient, amenințați de jihadiști în Irak și Siria.

Creștinii sunt ultra-minoritari și uneori victime ale atacurilor în Turcia, țară laică cu 99% din populație musulmană, unde regimul este acuzat de criticii săi de “derivă islamistă”, comentează France Press, citată de Agerpres.

Guvernul de la Ankara, care speră să adere la Uniunea Europeană, a lărgit în această perspectivă drepturile minorităților religioase. S-au restaurat biserici, mănăstiri și sinagogi, și s-au restituit unele dintre proprietățile acestora. Construcția unei biserici la Istanbul reprezinta un pas important.

Ana Grama

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here