Copii și părinți – Părintele Porfirie

0
723

Părintele Porfirie îndrăgea familia, socotind-o una dintre cele mai însemnate forme ale existenței umane. Era încredințat că nucleul personalității umane se clădește – bine sau rău – în sânul familiei. De aceea, toată viața a păstorit și a sfătuit nenumărate familii, cu multă dragoste.

Părintele Porfirie Era interesat îndeosebi de relațiile personale profunde stabilite în sânul familiei, între cei doi soți. Credea în rolul deosebit pe care îl avea “dialogul iubitor” între cei doi părinți, în tandrețea relațiilor și în exprimarea sensibilității dintre soți.

De asemenea, acorda mare atenție cazurilor unor copii “rătăciți”, cum îi numea în chip grăitor. Era vorba despre copii cu diverse probleme psihologice, care erau rezultatul unei atmosfere familiale tensionate din pricina relațiilor agresive dintre părinți. Vorbea despre “copii rătăciți”, dar și despre “părinți rătăciți “. Spunea că problemele copiilor apar chiar din faza de sarcină, perioadă în care mama copilului nu a avut grijă să trăiască liniștit, cu sufletul împăcat și în rugăciune. Părintele obișnuia să spună: “Mama începe să își educe copilul chiar din clipa în care acesta se află în pântecele ei, prin trăirile sale sufletești (pedagogie prenatală de îmbunătățire)”.

În asemenea cazuri în care copiii aveau probleme de natură organică sau psihologică, Părintele Porfirie se străduia, cu nesfârșita dragoste ce îl caracteriza, să fie alături de familia respectivă.

Corecta educare și creștere a copiilor în cadrul familiei deținea un loc însemnat în activitatea Părintelui Porfirie, mai ales când își povățuia fiii duhovnicești. Când unii părinți îl întrebau părintele le spunea:

– Voi purtați întreaga răspundere pentru starea lui. Din pricina relațiilor proaste dintre voi doi, chiar din vremea când se afla în pântecele maicii sale i-ați provocat toate aceste traume psihice și toate problemele psihologice pe care acum trebuie să le îndure.

De asemenea, Părintele Porfire spunea adesea:

“Sfințenia părinților contribuie la mântuirea copiilor. Într-un singur fel putem face să nu avem probleme cu copiii noștri, și anume prin sfințenie! Deveniți toți sfinți și nu veți mai avea nici o problemă cu copiii voștri… Acest lucru îl veți izbândi lesne în momentul în care va veni Harul cel dumnezeiesc. Dar cum vine Harul cel dumnezeiesc? Vine când ne smerim și ne rugăm. Iar rugăciunea trebuie să fie simplă și curată, căci dacă ne rugăm cu credință și răbdare, nu se poate să nu primim răspuns”.

parinti si copiiReferindu-se la metodele și mijloacele pe care părinții ar trebui să le folosească în educarea propriilor copii, Părintele Porfirie, ca un pedagog înțelept ce era, spunea:

“Nu vă purtați cu copiii în chip silnic. De obicei slăbiciunile copiilor își au izvorul în comportamentul părinților, care își silesc copiii, din dragoste desigur, care însă este doar o simplă dragoste omenească. Când vreți să le spuneți ceva copiilor voștri, spuneți-le prin rugăciunea pe care o faceţi. Copiii nu ascultă de cele pe care le aud, decât atunci când îi luminează Harul dumnezeiesc. Abia atunci ascultă ce vrem să le spunem. Când vreţi să-i spuneţi ceva copilului vostru, mai bine spuneţi-i întâi Maicii Domnului, şi ea va lucra. Iar rugăciunea voastră se va face suflare dătătoare de viaţă, mângâiere duhovnicească, ce îl va cuprinde cu îmbrăţişarea sa, atrăgându-l“.

Părintele Porfirie credea în valoarea pe care o are rugăciunea în viaţa duhovnicească a oamenilor şi îi povăţuia pe fiii săi duhovniceşti în ce fel să se roage:

– Să te rogi simplu de tot, cu smerenie, cu suflet curat fără să aştepţi răspunsul lui Dumnezeu; Să nu-ţi trebuiască să vezi mâna Sa sau chipul Său sau lumina Sa. Nimic din toate acestea. Doar să crezi că în timp ce I te adresezi lui Dumnezeu, chiar vorbeşti cu Dumnezeu.

Toate aceste poveţe şi îndemnuri ale Părintelui Porfirie sunt în deplină concordanţă cu teoriile moderne ale psihopedagogiei  în ce priveşte funcţia familiei ca sistem psihosocial. În cadrul acestui sistem, relaţiile dintre părinţi, dinamica şi autoreglarea sistemului familial, rolul pozitiv sau negativ al părinţilor, toate acestea afectează psihismul fiecărui membru al familiei. Îndeosebi influenţează universul afectiv al copiilor mici şi al adolescenţilor, a căror personalitate o marchează definitiv emoţional, fie cu pecetea vieţii dăruite şi a nădejdii, fie – lucru mai întâlnit astăzi – cu pecetea deznădejdii, a distrugerii sufleteşti şi a morţii. Astfel familia se transformă din celulă a vieţii într-o vatră a morţii.

Parinti-copiiAstăzi susţinătorii “terapiei familiale” consideră că pentru a vindeca o anumită persoană, trebuie să modificăm relaţiile şi atitudinile existente între membrii familiei acelei persoane, întocmai cum sfătuia şi Părintele Porfirie. Şi încă, “pentru a schimba lumea, trebuie să schimbăm familia” (V. Satir).

Cuviosul Părinte Porfirie nu era doar un învăţător al Evangheliei, pedagog al tinerilor şi sfătuitor al familiilor, luminat de Harul dumnezeiesc. Era, pe lângă toate acestea, o fire sensibilă, delicată şi poetică. Îl mişca frumuseţea naturii, iubind deopotrivă păsările şi florile. Îi plăcea să se trezească dimineţile ca să privească soarele răsărind din mare. Petrecea mult timp, fie iarnă, fie vară, în regiunea Ahladeri, lângă Paraclisul Sfântului Antonie, în Evvia. Stătea acolo privind marea, în rugăciune şi meditaţie. Adesea spunea:

 “Ieşeam în zori de zi, să privesc Marea Egee şi să-i simt mireasma…”

Referindu-se la fire să poetică, Părintele Porfirie obişnuia să spună: “Hristos nu vrea lângă El oameni grosolani, ci delicaţi… Sfinţii sunt poeţi… Într-adevăr, câtă poezie este în înfăţişarea, în învăţătura şi în lucrarea Domnului nostru Iisus Hristos, pe marea Tiberiadei”.

 “Citiţi Psaltirea, căci îndulceşte sufletul”.

Alteori îşi povăţuia fiii duhovniceşti, spunându-le: “Iubiţi natura şi treziţi-vă de dimineaţă ca să-l vedeţi pe soarele-rege ivindu-se purpuriu din valuri”. De asemenea îi îndemna să stea pe malul mării, cugetând, rugându-se, ascultând glasurile tainice ale naturii, liniştindu-se. Să facă excursii, să suie pe munte; să privească cerul înstelat, să se bucure primăvara de frumuseţea ţarinilor, a florilor, a copacilor, şi iarna, de zăpadă. Părintele Porfirie era convins că acest fel de sensibilitate contribuie la maturizarea duhovnicească şi sufletească a omului. Acesta este începutul unei comuniuni mai profunde cu Dumnezeu şi totodată începutul unei doxologii închinate nesfârşitei Sale măreţii.

Acest rodnic proces educativ pe care l-am descris mai sus, constituie o minune de neînţeles pentru raţiunea umană, fiind o lucrare ce a salvat şi a insuflat viaţa mai ales oamenilor tineri de pretutindeni. Părintele Porfirie vieţuia, aşa cum am mai spus, în spaţiul minunii. Toată lucrarea sa era o smerită afierosire lui Dumnezeu şi semenilor săi.

Toată viaţa, ca om s-a dat cu totul lui Dumnezeu, cu desăvârşită smerenie, ascultare şi nesfârşită dragoste. A fost un părinte al dragostei,. El “a chemat” Harul dumnezeiesc prin sfânta sa vieţuire, tocmai fiindcă trăia în chip euharistic durerea; a dat slavă lui Dumnezeu pentru neputințele pe care le îndura. De aceea Domnul l-a şi învrednicit să trăiască în acest spaţiu infinit al minunii şi să fie părtaş la “înnoirea” sufletelor, prin suflarea dătătoare de viaţa a Duhului Sfânt, prin “puterea Sfântului Duh, prin care se arată celor vrednici Împărăţia lui Dumnezeu” (Sfântul Grigore Palama, Patrologia Greacă, vol.151).

Încheind aici aceste scurte însemnări, am putea la rându-ne, urmând pilda antropologiei pedagogice a Sfântului Ioan Gură de Aur, să ajungem la următoarea concluzie:

“Acesta este sufletul Cuviosului Părinte Porfirie: iubitor, ocrotitor, arătând mare dragoste şi părintească bunăvoinţă, biruind iubirea firii şi învingând necazurile toate, cu ajutorul Sfântului Duh şi al dumnezeiescului Har” (cf. Ioan Gură de Aur, Omilia la ÎI Timotei 3,1: “Şi aceasta să ştii că în zilele din urmă, vor veni zile grele).

Sursa: dumnezeuestedragoste.blogspot.ro

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here