Copiii care suferă de autism pot dezvolta abilităţi sociale puternice şi se poate exprima cu uşurinţă, dacă are un animal de companie, fie că este vorba despre un câine, o pisică, un iepure sau chiar un şarpe, susțin cercetătorii americani. Studiul a fost publicat recent în Journal of Autism and Developmental Disorders.
Oamenii de știință au demonstrat că un copil care suferă de autism dezvoltă abilităţi sociale mai bune, atunci când i se permite să aibă un animal de companie, indiferent care ar fi acesta, relatează Mediafax, citând sciencealert.com.
Oamenii iubesc câinii
Oamenii iubesc câinii. Acest lucru a fost demonstrat în urma unui studiu realizat în 2006, pe un eşantion de 3.000 de adulţi. In proporţie de 94%, au declarat că printre cele mai apropiate relaţii se numără cele cu câinii; 87% au vorbit de mame; 84% au inclus pisicile; 74% au spus că printre cele mai apropiate relaţii sunt cele cu taţii. Potrivit acestui studiu, 85% dintre stăpânii câinilor consideră că aceştia fac parte din familie.
Impactul animalelor asupra copiilor
“Am comparat abilităţile sociale ale copiilor cu autism care trăiesc alături de câinii lor cu cele ale celor care nu au (animale de companie, n.r). S-a dovedit că copiii care sufera de autism, care au câini manifestă abilităţi sociale mai bune”. Cercetătoarea Gretchen Carlisle, s-a ocupat de studiu.
“Cu toate acestea, mai important este că informaţiile au arătat că copiii care au orice fel de animal de companie în casă sunt mai dornici de a se implica în diverse comportamente, precum acelea de a se prezenta singuri, să ceară informaţii sau să răspundă la întrebările celorlalţi. Aceste tipuri de abilităţi sociale sunt, de obicei, dificile pentru copiii care suferă de autism. Acest studiu arată, insa, că asertivitatea copiilor a fost mai mare atunci când au locuit alături de un animal de companie”, a mai spus cercetătoarea.
Animalele sunt “Lubrifianţi sociali” pentru copiii care suferă de autism
Gretchen Carlisle descrie animalele de companie ca “lubrifianţi sociali”. Este dat exemplu momentul când un animal de companie intră într-o clasă şi toţi copiii au tendinţa de a se strânge în jurul lui. Astfel ajung să se cunoască şi să dialogheze între ei.
Carlisle a studiat 70 de familii care aveau cel puţin un copil autist, cu vârsta cuprinsă între 8 şi 18 ani. Acestia erau pacienţi ai University of Missouri Thompson Centre for Autism and Neurodevelopmental Disorders. Drept urmare, a descoperit că 67% dintre aceştia aveau un căţel, aproximativ 50% aveau o pisică. A întâlnit şi familii care aveau drept animale de companie peşti, iepuri, şoareci, şobolani, reptile, păsări şi animale de fermă. Printre ei era un copil care avea un păianjen.
Printre abilităţile pe care le dobândesc copiii care trăiesc alături de animale de companie se numără cele de comunicare, capacitatea de cooperare, asumarea responsabilităţilor, empatie. Ei isi sporesc capacitatea de autocontrol şi relaţionarea cu alte persoane.