Cum influențează copilăria viața omului modern

0
158

Copilăria a influențat viața oamenilor pe planetă.

copilaria

Nu suntem singurii care au populat planeta

O concepţie total greşită şi-a făcut loc printre oamenii, Homo Sapiens: faptul că noi şi strămoșii noştri direcţi suntem singurii humanoizi care am populat planeta. Totuşi existența noastră pe pământ nu este aşa de simplă. Evoluția omului este ambiguă şi cu cât facem mai multe cercetări, cu atât lucrurile devin mai incerte.

Paleoantropologii au descoperit 27 de specii diferite de humanoizi, care au avut o evoluție separată în urma desprinderii noastre de neamul cimpanzeilor, acum şapte milioane de ani.

O parte din aceste specii s-au încrucişat şi astfel s-au format mici triburi. Au populat mai întâi savanele extinse din Africa, înaintând apoi spre Europa, Asia şi Indonezia. Cu doar 100 de mii ani în urmă, mai multe specii de humanioizi au populat planeta. Au fost Neanderthal-ii în Europa şi în Vestul Asiei; misteriosul popor Danisovan în Siberia; poporul Red Deer Cave, recent descoperit în Sudul Chinei; Homo florensiensis în Indonezia şi alţi descendenţi încă necunoscuţi ai Homo erectus, care au lăsat indicii asupra existenţei lor pe pământ.

Homo sapiens sapiens

Să nu uităm de neamul nostru, Homo sapiens sapiens (cei mai inteligenți), care locuieşte şi azi în Africa. Fiecare specie a constat din câţiva zeci de mii de oameni care şi-au câştigat existenţa cu ajutorul unghiilor lungi şi puternice. Pe lângă toate acestea, se pare că rasa noastră umană a fost singura supraviețuitoare care şi-a continuat cu repeziciune drumul către o nouă lume materială.

Dacă au populat vreodată planeta atât de multe alte specii humanoide, de ce am rămas doar noi? La urma urmei, n-ar fi putut coexista încă una sau două rase alături de noi într-o lume la fel de mare? Leii şi tigrii coexistă, la fel cum fac şi jaguarii cu gheparzii. Astfel trăiesc şi gorilele, urangutanii, bonobo-ii şi cimpanzeii (cu greu, totuşi). Două specii de elefanţi şi multiple specii de delfini, rechini, urşi, păsări şi gândaci – nenumăraţi gândaci – populează planeta. Şi totuşi o singură rasă umană? Care este explicaţia?

Lupta pentru supraviețuire

Nu o singură dată, o specie a putut evolua dintr-o alta, fie prin uciderea rivalilor, fie prin confruntarea lor directă pentru resursele limitate. Dar răspunsul nu este atât de simplu sau de dramatic precum un război de exterminare în versiunea preistorică a Planetei Maimuțelor. Motivul pentru care noi suntem încă aici pentru a medita asupra întrebării de ce suntem noi încă aici, este că dintre toate celelalte specii umane, numai noi am avut parte de o copilărie lungă.

Citiți și Leagănul copilăriei: ”Căsuța din pădure”.

Copilăria și importanța ei

De-a lungul ultimilor 1,5 milioane de ani, şi-a făcut apariţia copilăria, o perioadă de şase ani cuprinsă între pruncie şi preadolescență. Copilăria pare că ar prelungi timpul de la naștere până la căsătorie. Au existat totuşi şi efecte secundare ale acestui interschimb. Cei şase ani de copilărie au constituit baza vieții noastre ca viitori adulţi. Fără copilărie, nici tu, nici eu n-am fi avut niciodată ocazia să evoluăm, să ne dezvoltăm talentele, slăbiciunile şi capriciile, făcându-ne unici ca indivizi.

Copilăria a apărut ca rezultat al unui fenomen evolutiv specific: „neotenia”. Termenul provine din cuvintele greceşti: neos, care înseamnă nou, cu sensul de minor şi teinein, care înseamnă a extinde, cu sensul de păstrarea trăsăturilor din tinereţe.

În urmă cu mai mult de un milion de ani, strămoșii noştri direcţi se aflau într-o adevărată etapă evolutivă. Pe de o parte, creierele lor se dezvoltau mai mari decât cele ale rudelor lor din pădurile tropicale. Pe de altă parte, începeau să meargă în poziție verticală datorită faptului că petreceau foarte mult timp în savanele Africane. Se pare că ambele caracteristici i-au ajutat să supraviețuiască. Există totuși o dilemă: mersul în picioare a favorizat îngustarea șoldurilor şi a canalului vaginal. Acest lucru a determinat nașterea de copii cu capete mai mari la termen înainte ca nașterea să devină din ce în ce mai dificilă.

Dacă ne-am fi născut la fel de mari precum un pui de gorilă, mamele nostre ar fi fost nevoite să ne poarte în burtă timp de 20 de luni! În această situație, capetele noastre mari n-ar fi încăput prin canalul vaginal la naștere. Și, astfel, n-am fi putut fi aduşi pe lume. Soluţia? Înaintaşii noştri începeau să se nască din ce în ce mai inteligenţi şi mai inscusiti decât celelalte primate.

Asemănări între om și maimuță

În secolul al 20 lea, câţiva oameni de știință au observat o asemănare izbitoare între puiul de maimuță şi omul adult,  în ceea ce privește forma feței şi a capului. Să fi fost o simplă coincidență? De ce să semănăm cu puii de maimuță? Să aibă acest lucru vreo legătură cu propria noastră evoluție?

Au fost enumerate 25 de trăsături la fetușii şi la puii de maimuță care dispar pe măsură ce ajung la maturitate, dar care se regăsesc la om. De exemplu, fața plată şi fruntea înaltă și lipsa părului de pe corp… Forma urechilor şi absența sprâncenelor foarte stufoase de deasupra ochilor… Craniul care se sprijină pe gât… Degetul mare de la picior care este drept şi dimensiunea mare a capului comparativ cu restul corpului. Toate aceste trăsături se observă la fetușii şi puii abia născuți ai maimuțelor şi la oamenii zilelor noastre.

Există avantaje ale faptului că oamenii se nasc neajutoraţi. Este destul să urmărim evoluția unui copil de doi ani.  Copiii sunt fiinţele de pe pământ care au cea mai mare capacitate de învățare, deoarece creierele lor se dezvoltă rapid, atât în uterul mamei, cât şi după naștere.

Rețeaua neuronală a oamenilor

Rețeaua neuronală a oamenilor după venirea pe lume rămâne deschisă şi flexibilă, contrar celorlalte primate, ale căror circuite din creier se stabilesc şi se dezvoltă în prima zi de viață şi nu au abilitatea de a experimenta evoluția unei copilării.

Pe baza dovezilor actuale de fosile, această realitate a fost valabilă într-o mai mică măsură altor 26 de specii de maimuțe şi humanoizi din savană. Homo habilis, H. ergaster, H. erectus, chiar şi H. heidelbergensis (care este probabil strămoșul comun al raselor Neanderthal, Denisovan și al rasei noastre umane) toți au avut parte de o copilărie prelungită, diferită de cea a cimpanzeilor şi a gorilelor, însă nu la fel de lungă ca a noastră.

Citiți și Mi-e tare dor de anii copilăriei!

Până acum aproximativ 30.000 de ani în urmă, când şi-a încetat existența, specia Neanderthal atingea vârsta fertilă la 11 -12 ani, între trei şi cinci ani mai devreme decât rudele Homo sapiens. Astfel, specia Neanderthal nu a experimentat plăcerile copilăriei, ceea ce a dus, în cele din urmă la dispariția ei.

Fără copilărie nu am avea aceeași personalitate

Noi, oamenii suntem diferiţi. În perioada acestor şase ani critici ai copilăriei, rețeaua creierului nostru este într-o continuă activitate. Ea capătă experiență, codează şi se adaptează cerinţelor vieții şi a mediului înconjurător. Este fundamentul personalității noastre, atributele care ne fac să fim cine suntem. Fără copilărie am semăna foarte mult între noi… Am fi mult mai puţin capricioşi şi creativi şi mult mai puţin … noi. Prin ea se explică şi faptul că remarcabilii cimpanzei au acelaşi ADN cu noi în proporție de 99%, dar nimic din diversitatea, complexitatea şi inventivitatea noastră.

Copilăria îndelungată ne-a ajutat să găsim metode de comunicare interumane… Pălăvrăgim şi suntem plini de invenții… Căutăm împreună idei noi, bune şi rele despre acest edificiu elaborat şi incoerent, pe care îl numim civilizație umană. Fără această varietate, fără aceste noţiuni şi realizări care se întrepătrund, lumea n-ar mai fi aşa cum este, cu bune şi cu rele, plină până la epuizare de maimuțe cu conștiință şi conflictuale, suficient de ingenioase ca să lanseze rachete spre planeta Marte şi să creeze Internetul, să poarte războaie mondiale şi să inventeze aremele nucleare, dar şi să compună simfonii.

Dacă n-am fi avut copilăria, noi nu am mai fi astăzi aici, ultimele primate cu două picioare. Suntem capabili să rămânem în picioare? Este posibil, bazându-ne pe copilul din noi, căruia îi place să hoinărească şi să se joace, să se plimbe pe aleile lăturalnice şi să îşi imagineze lucruri imposibile.

Sursa consultată: slate.com

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here