Coroana lui Diogene

0
25

Coroana lui Diogene

Într-o zi, Diogene, vrând să se apere de căldura soarelui, îşi puse pe cap o coroană de frunze. Un trecător, văzându-l, începu a striga după el în batjocură:

–    Jos coroana, filozofule mândru!… Coroana se cuvine să o poarte numai eroii care s-au întors biruitori din câmpurile de luptă…


Diogene ridică mândru capul şi, privind ţintă în ochii înfruntătorului, răspunse:

–    Taci, prostule! Află că eu am biruit duşmani cu mult mai cumpliţi decât cei din câmpul de luptă; eu am biruit Trufia, Sărăcia şi pe acea fiară cumplită ce se cheamă Plăcerea lumească…

Iată un minunat răspuns, care ne poate fi de învăţătură şi nouă, creştinilor de azi!


Rugăciunea unui judecător. 


Un judecător (magistrat) credincios se ruga astfel:

„Preabunule Doamne şi Dreptule Judecător! Şi eu sunt un biet judecător în această lume. Dacă însă și Tu, Preabunule Doamne, m-ai judeca aşa cum judec eu, după paragraful legii, apoi aş fi pierdut, pentru că plata și pedeapsa păcatului este moartea (Romani 6, 23). Tu însă, Preabunule Doamne, ai două scaune de judecată: scaunul dreptății şi scaunul Iertării pe care ni l-a câştigat Scumpul nostru Mântuitor. De la scaunul Dreptăţii – în fața căruia mă vor târî păcatele mele – eu apelez la scaunul Iertării și Bunătății, pe care mi l-a câştigat Scumpul meu Mântuitor cu jertfa Lui cea scumpă şi sfântă.“


 „Hoţule!”


-Hoțule! Stai să-ţi spun ceva! – strigă odată un credincios pe un om ce trăia în nepăsare de cele sufleteşti.

– Ce-mi zici hoţule? – răspunse cel agrăit. Eu n-ar furat nimic să-mi zici hoț.

– Ba ai furat, frate dragă, şi furi timpul cel scump ce ţi l-a dat bunul Dumnezeu pentru mântuirea sufletului tău; asta-i o hoţie mai mare decât toate furturile din lume…

Doar nu cumva şi tu, cititorule, eşti un astfel de «hoţ»!


O minciună cu tâlc

În limba nemţească este o carte vestită de minciuni: «Isprăvile vânător eşti ale baronului Münhausen». Intre ele este şi una cu tâlc sufletesc.

„Odată – spune baronul vânător – dădusem într-o mlaştină. Toate încercările mele să scap erau zadarnice.

Mă cufundasem până la piept. Atunci, îmi veni în gând o scăpare.

Cum aveam păr lung, strânsei părul chică; mă prinsei cu tărie de el și mă trăsei afară din mlaștină…” (Această minciună se vede şi în acest  chip).


Ce minciună patentă! Dar, vai, într-o astfel de minciună trăiesc atâţia şi atâtia creştini! Păcatul este o mlaştină grozavă.

Toți cei ce apucă în mlaştina asta se scufundă văzând cu ochii. Toate sforţările lor de a scăpa cu „puterile proprii” sunt zadarnice; sunt isprava baronului care s-a tras de cap ca să iasă din mlaştină. Toţi cei ce umblă să iasă din mlaştina păcatelor şi patimilor rele, cu vorbe ca acestea: „Vreau să mă las de ceea şi ceea!“; „Vreau să fiu stăpân pe mine!” – sunt exact în chipul baronului care spunea că a scăpat din mlaştină trăgându-se de cap.


Din mlaştina păcatelor putem scăpa numai cu ajutorul Scumpului nostru Mântuitor.

Într-o conferinţă pentru popor, am auzit pe un cărturar apelând la voinţa oamenilor, să se lase de patima beţiei. Foarte bine! Numai că, pe limba Evangheliei, asta înseamnă că învăţa pe oameni să se apuce de cap ca să iasă din mlaştina beţiei.

Toate sfaturile şi conferinţele „morale” n-ajung nimic, până când nu soseşte Samariteanul cel bun şi milostiv: Iisus Mântuitorul.

Oastea Domnului scoate suflete din mlaştina păcatelor cu ajutorul acestui Samaritean bun şi milostiv.


Era numai aur!…


În ţările răsăritului, umblă o istorioară ce spune că doi călători, rătăcind în pustiul deşertului, ajunseseră în primejdia de a muri de foame şi sete.

Deodată, în zare, se iveşte un palmier, iar lângă el, urmele unor foşti popositori pe aici. O traistă plină cu ceva rămăsese aici. O desfaşurară repede, în nădejdea că află în ea ceva hrană. Dar, vai! În ea era numai aur, iar aurul nu le putea ajuta. Muriră lângă el.

Aşa se întâmplă şi în pustiul acestei lumi. Lumea aceasta nu are nici o hrană pentru suflet. E un deşert mare fără apă şi fără pâine sufletească.


Vai, câte suflete mor de foame şi de sete lângă bogăţiile şi averile trecătoare!

600 istorioare religioase, Preot Iosif Trifa

Alte articole aici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here