“Astăzi, Fecioara naşte pre Stăpânul înăuntrul peşterii”.
“Astăzi, Betleemul primeşte pe cel ce locuieşte din veac cu Tatăl”.
“Astăzi, îngerii, pre pruncul născut după cuviinţă Îl slăvesc”.
Repetând cuvântul “astăzi”, Biserica noastră încearcă să ne introducă în duhul acestei mari sărbători a Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos. Toate propoziţiile sunt la timpul prezent, toate au loc astăzi, toate se petrec în prezent. Betleemul nu este departe, iar evenimentul nu este o veche poveste.
Toate acestea se fac pentru toţi oamenii, pentru fiecare epocă, şi se petrec şi pentru noi, credincioşii acestei vremi, bogaţi sau săraci, puternici sau neputincioşi, drepţi sau păcătoşi, pentru cei care sunt încovoiaţi de povara istoriei şi a vieţii de zi cu zi, dar şi pentru cei care-şi pun nădejdea în Împărăţia Lui Dumnezeu şi întru veşnicie. Evenimentul Dumnezeieştii Întrupări este un fapt care s-a petrecut cândva în istorie, dar bucuria şi binecuvântarea Lui, îmbrăţişează întreaga istorie, toate epocile şi întreg neamul omenesc. (Mitropolitul Mesoghiei şi Lavreoticii, Kir Nicolae)
Prin Naşterea Domnului – spune Sfântul Ioan Gură de Aur – s-a făcut începătură mântuirii noastre: „vieţuirea celor de sus a fost sădită pe pământ, îngerii au tovărăşie cu oamenii, iar oamenii stau, fără teamă, de vorbă cu îngerii. Pentru ce? Pentru că Dumnezeu a venit pe pământ şi omul s-a suit în cer: toate s-au amestecat’’.
Astăzi, Domnul Iisus Hristos bate la uşa inimii noastre, bate să caute un sălaş al iubirii în fiecare suflet.
El caută să preschimbe peştera sufletului nostru oricât ar fi de întunecată şi de rece într-un sălaş al luminii şi iubirii, fiindcă ne iubeşte pe toţi cu o iubire infinită şi vrea să ne ajute cu multă dragoste să alungăm toate patimile din inima noastră, tot întunericul, toată deznădejdea, toată răutatea, toată împietrirea inimii noastre. Mântuitorul Iisus Hristos vrea să se nască în peştera sufletului nostru şi să ne ajute să ne mântuim, vrea să ne întoarcem mereu ACASĂ, pentru a petrece cu El o veşnicie, vrea să-I deschidem uşa inimii, dar noi nu vrem acest lucru fiindcă o avem ferecată cu lacătele necredinţei, cu lacătele de gheaţă ale indiferentei şi ale patimilor noastre.
Cui am dat spre păstrare această cheie a lacătului inimii noastre? Nu cumva am dat-o spre păstrare tâlharului diavol, care odată ce s-a văzut stăpânul inimii noastre, a ascuns foarte bine cheia ei? Vrem noi oare să recăpătăm cheia inimii noastre şi să I-o dăruim Domnului Iisus Hristos – Stăpânul nostru, Împăratul nostru Cel Sfânt, care se naşte astăzi, pentru noi, oamenii şi pentru a noastră mântuire?
Oare cinstim noi cum se cuvine, aşteptăm noi cum se cuvine, Naşterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos?
Nasterea Domnului este dovada veşnică de iubire, dovada nezdruncinată a îngrijirii Lui Dumnezeu de întreaga lume, oare aşteptăm noi cu bucurie în suflete Naşterea Lui Iisus Hristos care este începutul mântuirii noastre şi arătarea tainei celei din veac, a unirii desăvârşite a divinului cu umanul, oare mulţumim noi Bunului Dumnezeu pentru darul nepreţuit pe care ni l-a făcut, mulţumim pentru primăvara înnoitoare pentru întreg neamul omenesc, aşa cum a spus Sfântul Ioan Damaschin despre venirea în lume a Fiului Lui Dumnezeu? „Când S-a născut Domnul nostru din Fecioara Maria, El a risipit la toată lumea ca o primăvară veselitoare şi a întors-o către înnoire.
Căci, născându-Se Domnul şi Dumnezeul nostru, ne-a izbăvit din iarna înşelăciunii şi din frigul rătăcirii şi ne-a întors către primăvara bucuriei după ce a luat asupra-Şi chipul nostru şi l-a înnoit pe dânsul prin luarea trupului Său.’’Dar oare noi simţim primăvara veselitoare în suflete, sau avem inimile îngheţate de crivăţul patimilor noastre? Oare nu aşteptam Sfintele Sărbători de Crăciun doar pentru a ne umple frigiderele cu toate bunătăţile, pentru a hoinări în preajma Sfintelor Sărbători prin magazinele aglomerate pline până la refuz de lumea agitată în goana după achiziţionarea a tot felul de daruri scumpe, a tot felul de daruri păgubitoare pentru suflet?
Oare lumea aceasta consumeristă, oare lumea aceasta modernă, oare lumea aceasta care pune mai mult preţ pe viaţa materială decât pe cea spirituală nu ne-a cuprins şi pe noi în mrejele ei, oare nu ne-a cucerit cu mirajul traiului îmbelşugat, oare nu aşteptăm de Sfintele Sărbători să vină Moş Crăciun cu daruri scumpe, oare nu aşteptăm să ne petrecem de Sfintele sărbători, vacanţele prin ţări străine, prin staţiuni renumite, oare foarte mulţi tineri nu aşteaptă să se distreze în cluburi şi discoteci, costumaţi în Moş Crăciun şi Crăciuniţe cu fustiţe scurte?
Ne împodobim casele cu lumini strălucitoare, ne încărcăm mesele cu mâncăruri alese. Dar sufletul cum ni-l pregătim?
Îl oferim în dar, curat şi arzând de iubire Domnului nostru, îl spălăm de mâlul păcatelor noastre prin lacrimi de căinţă, pentru a-l face sălaş al Duhului Sfânt? Conştientizăm oare ce înseamnă cu adevărat Crăciunul, ce înseamnă această frumoasă sărbătoare în care ar trebui să sărbătorim puritatea cea mai pură, cadoul cel mai de preţ al mântuirii noastre, oare conştientizăm, ca această zi e şi ziua naşterii noastre, e şi ziua în care am primit darul vieţii veşnice, e ziua în care avem dovada clară că Dumnezeu – Omul există, Dumnezeu desăvârşit şi om desăvârşit totodată?
Î.P.S. Justinian Chira ne îndeamnă: ,,Să fim conştienţi ce înseamnă Sărbătoarea Crăciunului. E foarte greşit că se spune Moş Crăciun, asta e o insultă adusă la adresa Lui Dumnezeu. Pentru noi e Naşterea Fiului Lui Dumnezeu, nu Moş Crăciun. Asta e o moştenire de la lumea incultă, lumea străină. Asta înseamnă să pervertim gândirea copiiilor noştri în loc să-i lăsăm să cunoască esenţialul. Un om fără Dumnezeu este un om îndrăcit.’’ Dar din păcate, noi, cei mai mulţi, nu urmăm acest îndemn, cei mai mulţi, nu ştim care este adevărata semnificaţie a Sărbătorilor de Crăciun.
Ne rezervăm, deci, în preajma sărbătorilor foarte mult timp pentru cumpărături care ne consumă atât banii din portofele cât şi energia şi pacea sufletului, pentru petreceri şi distracţii de tot felul, dar oare cât timp am rezervat pentru a ne curăţa negreaţa păcatelor noastre cu Sfânta Taină a Spovedaniei, oare cât timp am rezervat pentru o rugăciune închinată cu inima, Domnului nostru drag, oare cât timp am rezervat pentru a aduce un strop de bucurie în sufletul unui semen de-al nostru care avea nevoie de sprijinul, ajutorul, alinarea, iubirea noastră, oare cât timp am petrecut într-o Sfântă Biserică, oare de câte ori am păşit în Casa Domnului nostru drag?
Oare câte zâmbete, câte îmbrăţişări, câte daruri de suflet am oferit semenilor noştri, oare câte fapte din inimă şi cu iubire am săvârşiţi pentru aproapele nostru, ca să devenim o crenguţă a dăruirii din bradul speranţei semenilor noştri aflaţi în nevoi şi suferinţe?
Am dăruit foarte puţin, foarte puţin, suntem zgârciţi când e vorba despre a dărui semenilor noştri din timpul nostru, din darurile noastre, din iubirea noastră, dar nu suntem deloc zgârciţi când e vorba de noi, când e vorba de a ne satisface toate dorinţele şi plăcerile lumii cosumeriste în care trăim.
Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos este sublimul dar pe care Dumnezeu l-a făcut creaţiei Sale „Căci aşa a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul – Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan 3, 16).
Ar trebui ca această Sfântă Sărbătoare să fie pentru noi un prilej de a aduce prinos de mulţumire şi recunoştinţă Preasfintei Treimi.
Ar trebui să învăţăm să prăznuim aceasta mare şi Sfântă sărbătoare, urmând îndemnul din minunatul tropar: “Hristos se naşte, slăviţi-L! Hristos în ceruri, întâmpinaţi-L! Hristos pe pământ, înălţaţi-vă! Cântaţi Domnului tot pământul şi cu bucurie, lăudaţi-L, popoarelor, că S-a Preaslăvit !”
Să încercăm să simţim cu toţii în fiinţa noastră cum Hristos se naşte şi să Îi oferim cu iubire şi generozitate inima noastră, să încercăm aşa cum spunea Patriarhul Bisericii române – PF. Daniel, să Îl primim noi, cum se cuvine pe Micul Prunc abandonat într-o peşteră pentru că nu s-a găsit nimeni să-L primească în casa sa, să Îl primim cu suflete calde, mai calde decât răceala din Betleem, să Îl primim cu suflete pline de lumină şi bucurie, să Îl primim cu sufletul cântând pe ritmul minunatelor colinde, să-L întâmpinăm cu sfântă dorire şi astfel, uniţi cu El, să ne înălţăm de la cele pământeşti şi stricăcioase, la cele cereşti şi duhovniceşti, plini de bucurie şi de cugetul praznicului, să ne facem mărturisitori şi părtaşi ai slavei Sale.
Doar primindu-L pe Hristos în inima noatra vom reuşi să devenim mai bogaţi, nu darurile materiale ne îmbogăţesc, oricât de multe şi de scumpe ar fi, doar primindu-L pe Hristos în inima noastră întunericul necunoştinţei va fi luminat de lumina cunoştinţei, teama va face loc speranţei, pacea şi liniştea sufletească vor alunga neliniştea şi deznădejdea, credinţa va alunga necredinţa, iubirea va alunga ura, răutatea, mândria, invidia, egoismul, iar gândul lipsei Lui Dumnezeu va fi îndepărtat de trăirea prezenţei Lui, între noi şi întru noi.
La marele eveniment al Nașterii Domnului participă întreaga lume, întregul univers: flori și ierburi, viețuitoare și copaci, luminători de pe cer și îngeri.
Este acel glas de laudă pe care colindătorii îl cer soarelui și lunii, îngerilor și puterilor, stelelor și luminii, fiarelor și păsărilor, tinerilor și bătrânilor. Să încercăm să petrecem Crăciunul cu pace şi bucurie, să avem colindele strămoşeşti în suflet şi fericirea Nasterii Domnului să ne umple inimile de iubire pentru Dumnezeu şi semeni, să ne închinăm cu credinţă şi dragoste Pruncului Sfânt, precum îngerilor păstorilor din jurul Betleemului şi magilor veniţi de la mari distanţe pentru a-I aduce daruri şi a I se închina Lui. Să alegăm şi noi la ieslea în care Pruncul ne aşteaptă cu mânuţele întinse, dorind să vină în inimile noastre ca să le aprindă de iubire, să le dea curaj pentru a ne duce cu credinţă şi demnitate crucea spirituală.
Să nu uităm, că Domnul Iisus Hristos ne aşteaptă mereu la Sfânta Liturghie în taina altarului, care este Betleemul zilelor noastre.
Să nu uităm că aceste zile de praznic binecuvântat, luminate de razele stelei minunate, care i-a condus pe magii de la răsărit până la leagănul Pruncului Iisus, înmiresmate de frumuseţea negrăită a cântărilor din rânduiala sfintelor slujbe şi împodobite de armonia inegalabilelor noastre colinde, ne îndeamnă pe toţi să ne deschidem sufletul ca să strălucească în el lumina cunoştinţei de Dumnezeu şi să înţelegem că, prin Naşterea Domnului, ni s-a deschis calea mântuirii.
Să conştientizăm că sărbătoarea sfântă a Crăciunului nu se reduce la petreceri şi mese îmbelşugate, la purtarea unor haine scumpe, de firmă, la împodobirea caselor şi localităţilor cu mii de beculeţe şi lumini, la întâlnirea în jurul meselor încărcate cu bucate gustoase, doar cu familia şi cu prietenii, la petreceri în cluburi şi baruri, ci trebuie să devină o sărbătoare a sufletului care-L caută pe Dumnezeu, să conştientizăm, că Naşterea Domnului este izvorul întregii noastre existenţe, al vieţii spirituale şi al Împărăţiei cerurilor.
Sfântul Apostol Pavel, uimit de această taină a Lui Dumnezeu, exclama într-una din Epistolele sale:
„Cu adevărat mare este taina dreptei credinţe: Dumnezeu S-a arătat în trup, S-a îndreptat în Duhul, a fost văzut de îngeri, S-a propovăduit între neamuri, a fost crezut în lume, S-a înălţat întru slavă’’.
Aşa cum spunea Părintele Justin Pârvu, ,,Numai Hristos este salvarea!’’ şi an de an, ,,Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos ne umple sufletul de bucurie duhovnicească, pentru că ea este împlinirea făgăduinţelor şi nădejdilor pe care Dumnezeu le-a dat oamenilor.
Pentru că Iisus Hristos este Adevărul.
Pentru că Iisus Hristos este Viaţa. Pentru că Iisus Hristos S-a făcut uşă spre Rai. Numai prin El ne vom mântui. Hristos a coborât din ceruri, pentru ca noi să-I ieşim întru întâmpinare, prin trăirea virtuţilor care duc la desăvârşire. Să avem, aşadar, mereu în inimile noastre fiorul sfânt, trăit de magii care au mers să se închine Mântuitorului, aducând daruri Celui ce S-a făcut om, pentru ca noi să ne îndumnezeim prin credinţă şi faptele noastre’’
Să-L primim deci, cu dragoste pe Pruncul Iisus să se nască în inimile noastre, cu harul și puterea Lui, să ne bucurăm şi să fie şi în sufletele noastre sărbătoare şi praznic, aşa cum a fost acum peste două mii de ani în Betleem, să mulţumim cu recunoştinţă Sfintei Treimi, fiindcă aşa cum a spus Sfântul Teofan Zăvorâtul: ,,norul ameninţător al mâniei Lui Dumnezeu era asupra noastră – a venit Domnul – Împăcătorul şi a risipit norul acesta. Eram acoperiţi de rănile păcatelor şi patimilor – a venit Doctorul sufletelor şi ne-a tămăduit… Eram în lanţurile robiei – a venit Slobozitorul şi a rupt legăturile noastre. Să apropiem aşa cum ne sfătuieşte marele Sfânt toate acestea de inima noastră şi să-l primim pe Pruncul Sfânt cu simţămintele noastre – şi atunci nu ne vom putea ţine să nu strigăm:
“Slavă Ţie, Doamne, că S-a născut Hristos!.’’
Vă doresc din toată inima, Sfinte Sărbători binecuvântate, cu pace, liniște şi iubire în suflete şi mă rog ca razele speranţei, iubirii, bucuriei, nădejdii, credinţei, să strălucească peste noi toţi, mă rog să devenim mai buni, mai milostivi, mai solidari cu toţi semenii noştri, adevăraţi ,,următori’’ ai Mântuitorului nostru Iisus Hristos! Amin!
Cristina Toma
