143. În şase zile a făcut Dumnezeu cerul şi pământul, măreţia munţilor, câmpiile, văile, dealurile, copacii, plantele, izvoarele, râurile, grădinile, toată varietatea pe care o vedem, marea aceasta cea mare şi lată, insulele, ţările de la marginea mărilor si cele dinăuntru; toată lumea aceasta văzută şi frumuseţea din ea a facut-o Dumnezeu în şase zile. Fiinţele cele cuvântătoare si cele necuvântătoare din lume, toată întocmirea aceasta văzută, în şase zile a făcut-o. [19, 7]
144. Căci toate acestea s-au făcut pentru noi, iar nu noi pentru ele. [48, 18]
145. Se cuvine aşadar ca acei care s-au înscris în această oaste duhovnicească să creadă în Dumnezeul tuturor, Tată al Domnului nostru Iisus Hristos, cauza a toate, negrăit şi de necuprins cu mintea, Care nu poate fi tâlcuit nici cu cuvântul, nici cu mintea si a alcătuit toate cu iubire de oameni si bunătate. [58, 20]
146. Căci dacă şi păsările, şi chiar toată zidirea pentru voi k-am adus [întru fiinţă] şi Mă îngrijesc atât de mult de acestea, de câtă [gingaşă] purtare de grijă nu vă voi învrednici pe voi, Pentru care le-am făcut toate acestea? [65, 23]
147. După ce a tost creată toată lumea aceasta si au fost pregătite toate cele ce trebuiau pentru tihna şi folosul nostru, Dumnezeu a făcut şi pe om, pentru care a creat şi lumea. După ce omul a fost plăsmuit, a rămas în rai. Nici n-a fost vorba căsătorie. Omul avea nevoie de un ajutor si i s-a dat. Nici după ce I sş-a dat omului un ajutor nu părea necesară căsătoria.
De fapt, nici nu exista căsătoria; Adam şi Eva trăiau fără căsătorie. Trăiau în rai ca în cer şi se desfătau de prietenia lui Dumnezeu. Erau izgonite din sufletul lor dorinţa de împreunare, zămislirea, durerile naşterii, naşterea de copii, orice fel de stricăciune. Ca un curs de apă limpede izvorâtă dintr-un izvor curat era viaţa lor în rai, împodobită cu fecioria. [6, 14]
148. Că pentru asta ne-a zidit Dumnezeu şi ne-a adus la viaţa, ca să ne facă părtaşi veşnicelor bunătăţi, ca să ne dea împărăţia cerurilor, nu ca să ne arunce în iad şi să ne dea focului! [1, 9]
149. Dacă Dumnezeu ne-ar fi creat cu scopul de a ne pedepsi, atunci ar fi cu cale şi drept să deznădăjduieşti şi să pui la îndoială mântuirea ta. Dar dacă ne-a creat nu din altă pricină decât din pricina bunătăţii Lui şi cu scopul de a ne desfăta de bunătăţile veşnice, şi face totul în vederea acestui scop, şi se ocupă de noi din prima zi a existenţei noastre până în cea din urmă, ce ne face să ne îndoim? [1, 15]
150. Ai admirat puterea Lui la facerea pământului? Acum gândeşte-te iarăşi cum a făcut şi cerul din ceea ce nu era, cum a j făcut stelele cele nenumărate, cum a făcut soarele şi luna, şi toate acestea au fost făcute din ceea ce nu erau. Şi iarăşi spune-ne rogu-te, cum de stau după ce au fost făcute şi pe ce anume stau? Ce temelie are cerul şi pământul pe ce stă? Şi dedesubtul pământului ce este? Şi după aceea iarăşi ce este? Ai văzut in câtă nedumerire ajunge ochiul cugetului tău, dacă nu vei alerga degrab la credinţă şi la puterea cea nepricepută a Celui ce le- a făcut? [49, XVII]
151. Chiar până acum El ne-a dat pe cele ale Lui: a întemeiat soarele, luna, ceata frumoasă şi felurită a stelelor, a revărsat văzduhul, a întins pământul, a pus mării ziduri, ne-a dat munţii, dealurile, pădurile, izvoarele, lacurile, râurile, nenumăratele feluri de pomi şi de ierburi, grădinile şi pe toate celelalte, îti spun din nou: Dă-I Lui puţin, ca, în schimbul acestui puţin, sa-ti dăruiască bunătăţile cele de sus. [19, 3]
Maxime patristice, Sfântul Ioan Gură de Aur, protosinghel Teodosie Paraschiv
Jurnal Spiritual
