Credința și știința – O contradicție reală?

0
161

Un studiu publicat în urmă cu câțiva ani la care au participat aproximativ 300 de oameni de știință de la 21 de universități din SUA a arătat că 70% dintre respondenți consideră că știința şi credinţa intră în conflict doar câteodată (fără contradicții majore, ci doar superficiale), 15% au răspuns că cele două nu sunt niciodată în conflict, iar alți 15% cred că religia și știința sunt întotdeauna în conflict, după cum informează Huffington Post. Același studiu a scos la iveală și faptul că ateul militant Richard Dawkins nu este privit cu ochi buni de către comunitatea oamenilor de știință.

Un alt studiu publicat în anul 2009 de către Pew Research Center şi American Association for the Advancement of Science a arătat că 1 din 3 oameni de știință americani cred în Dumnezeu (cf. The Christian Post). Pentru mulți oameni de știință, religia este asociată cu ceva organizat, de grup, iar spiritualitatea cu ceva individual, rezultat al unei căutări personale. Poate de aceea s-a constatat că peste 20% dintre oamenii de știință care se declaraseră atei, erau de fapt persoane spirituale. Tendința de a respinge religia provine din înțelegerea acesteia ca o impunere de afirmații absolute, indiscutabile, în timp ce spiritualitatea pare mai deschisă explorării științifice, conform studiului publicat în jurnalul Sociology of Religion.

În cadrul conferinței anuale a Asociației Americane pentru Avansarea Științei a fost reluată o idee susținută de către Elaine H. Ecklund, profesor de sociologie și director al programului Religion and Public Life de la Universitatea Rice. Conluzia prezentată ar fi că nu natura argumentelor, ci prejudecățile sunt cele care îi separă ideologic pe oamenii de știință de oamenii religioși. Colaborarea și completarea celor două tabere ar fi posibilă, dacă membrii lor ar avea imagini mai realiste și mai obiective unii despre alții. Sociologul Elaine Ecklund a intervievat aproximativ 1.700 de oameni de știință, jumătate dintre aceștia susținând că au convingeri religioase și cred în Dumnezeu, chiar dacă preferă să nu vorbească despre convingerile lor religioase. În plus, unii dintre oamenii de știință atei sau agnostici merg la biserică de dragul partenerului de viaţă, al copiilor sau al prietenilor, dorindu-și ca proprii copii să crească într-un mediu moral.

Mihai Parfeni

Jurnal Spiritual

V-ar mai putea interesa şi:

Credință și știință. În principiu ne înțelegem și colaborăm

Credință și știință. Reglajul fin al universului

Credință și știință. Expansiune da, început nu?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here