Din întregul nostru organism, creierul, mintea umană, este cel mai misterios loc.
Creierul este cel mai greu de cercetat, împreună cu procesele sau fenomenele cerebrale.
Cercetarea încearcă să aducă lumină în acest de nepătruns labirint a unităţii noastre centrale (păstrăm comparaţia cu microprocesorul computerului), sunt paşi bineveniţi, dar încă timizi şi neconvingători pe de-a-ntregul. Spălarea creierului este practică de a schimba complet modul în care gândesc sau cred unele persoane prin folosirea unor tehnici controversate.
Cum lucrează spălarea creierului
O tehnică folosită asupra prizonierilor de război, victimelor răpirilor sau altor persoane aflate într-o poziţie de supunere. Într-o primă fază, spălarea creierului înseamnă distrugerea a tot ceea ce victima crede despre sine. În spaţiul rămas liber de gânduri şi credinţe despre sine, se imprimă noile gânduri, idei şi valori. Practic este o combinaţie ciudată de abuz mental şi fizic, împreună cu promisiunea de a fi salvat de cei care torturează şi care creează condiţiile ideale ale manipulării.
O dată ce credinţele persoanei sunt distruse, ea este dispusă să creadă că cel ce îi inoculează noile idei şi credinţe este un real salvator. Sunt şi alte tipuri de spălare a creierului mai puţin evidente şi care se petrec în fiecare zi. Se argumentează ca spoturile publicitare sunt astfel concepute ca manipulative şi o încercare de schimbare a modului de gândire a persoanelor.
Ca să nu mai vorbim despre organizaţiile şi agenţiile care recrutează personal şi care manipulează recruţii. Sau chiar prietenii, care încearcă să-şi manipuleze apropiaţii pentru a reacţiona într-un fel anume, participa într-un fel de spălare de creier. Oricum, suntem încă în plin mister, deoarece studiile s-au bazat pe cercetările făcute pe prizonierii de război, dar ele nu au adus răspunsurile concludente, ceea ce duce la ideea că mintea umană este strâns legată de sine şi de tăria de caracter, lucruri care diferă de la persoană la persoană.
De ce nu pot recunoaşte unele persoane fețele
Prosopagnosia, cunoscută şi sub numele de „față ştearsă”, este o maladie de care suferă unele persoane care nu pot recunoaşte sau identifica fețele altor persoane, nici chiar pe cele ale prietenilor apropiaţi sau ale rudelor. Se manifestă uneori şi prin imposibilitatea de a recunoaşte expresia facială sau evaluarea vârstei unei persoane. Cei care suferă de „față ştearsă” au de asemenea dificultăţi de a procesa şi aminti alte feluri de amintiri vizuale, cum ar fi identificarea locurilor cunoscute sau recunoaşterea obiectelor asociate cu o persoană (cum ar fi, o maşină sau o casă) sau au probleme chiar cu identificarea animalelor.
Multă vreme prosopagnosia a fost greşit interpretată, crezându-se că este rezultatul unei loviri traumatice la cap, dar acum se ştie deja că 2 la sută dintre oameni s-au născut cu această dereglare. Se crede chiar că prosopagnosia congenitală se datorează unui defect de dezvoltare în acea zonă a creierului care este responsabilă de ştergerea fețelor pentru viitoare recunoaşteri. Chiar şi cu o înţelegere îmbunătăţită, prosopagnosia este încă greu de diagnosticat, deoarece cel afecat găseşte alte căi de a-şi compensa această inabilitate.
De ce visăm lucrurile făcute peste zi
Fenomenul, cunoscut sub numele de „efectul Tetris”, este ceea ce se petrece atunci când petrecem mult timp angajaţi într-o activitate, cu precădere repetitivă, cum este şi jocul Tetris de pe calculator, pe care apoi o visam în timpul nopţii.
Cercetătorii de la Harvard Medical School au emis ipoteza că atunci când visezi lucruri pe care le-ai făcut în timpul zilei, creierul profită de timpul asociat cu somnul pentru a consolida comportamentele care au fost însuşite în timpul stării de veghe. Participanţii la studiu au fost puşi să joace Tetris timp de mai multe ore pe zi. După a doua noapte de experiment, majoritatea participanţilor au declarat că au visat familiarele blocuri geometrice care cad pe ecran.
Cercetătorii au concluzionat că în timpul primei zile, creierul nu a recunoscut imediat faptul că trebuie să înveţe ceva nou, dar odată cu prelungirea jocului repetitiv, creierul a înregistrat activitatea pe care a reprodus-o în timpul somnului, în vis. Ideea că „visele Tetris” nu sunt semnul unei dependențe, ci un semn că o parte a creierului continuă să înveţe în timp ce o altă parte se închide pe timpul nopţii.
De ce nu dă rezultate brainstorming-ul
Tehnică atât de la modă de câteva decenii în cadrul marilor corporaţii, tradusă în limba româna ca „furtună de idei”, constă într-un mod de inventa noi soluţii sau a naşte noi idei, pornind de la un număr de participanţi strânşi în jurul unei mese. Orice idee emisă, de la cele mai stupide până la cele mai pertinente, este analizată şi apoi eliminată, pentru a o păstra pe cea mai interesantă care duce la descoperirea unor soluţii creatoare.
Despre „brainstorming” se vorbeşte şi astăzi, numai că, mai nou, unele studii arată că tehnica este lipsită de sens, că ceea ce părea o soluţie inovativă are în realitate un efect invers: acela de a ne face mai puţin creativi şi a pune pe masă mai degrabă ideile altora decât de a contribui cu propriile noastre idei. Cu alte cuvinte, brainstorming-ul nu ţine! Şi asta pentru că în realitate oamenii sunt de fapt foarte, foarte leneşi!
Cercetătorii de la Texas A&M numesc această tehnică, atât de lăudată, un fel de „lălăială socială”.
Un grup de oameni care fie ascultă ideile celorlalţi, fie emit propriile idei care sunt vag asemănătoare cu ideile rostite de ceilalţi. În vreme ce alţii sunt reticenţi în a emite propriile idei de teamă că vor fi ridiculizaţi de către grup mai ales după ce sunt reţinute ideile apreciate. Combinat cu faptul că cele mai multe sesiuni de brainstorming durează mai mult decât jetul de creavitate de care suntem în stare, chiar dacă se crede că rezultatul este naşterea unor idei noi. În realiate aceste şedinţe sfârşesc prin a plictisi pe toată lumea!
Sursa: revistamagazin.ro
