Atunci când oamenii se pun cu Dumnezeu într-o legătură mincinoasă, socotindu-o ca pe singura realitate şi valoare, toate legăturile lor se fac de îndată mincinoase.
Realitatea şi valoarea trec atunci de la Dumnezeu asupra visului şi a visătorilor; viaţa ajunge asemenea unei lupte a umbrelor, când soarele se ascunde în spatele norilor.
Teoriile mincinoase despre si cu Dumnezeu atrag după sine în chip neîndoios şi teoriile mincinoase din ştiinţă, politică, societate, căsătorie şi familie.
O minciună se naşte din alta; una caută sprijin la alta; una o cheamă în ajutor pe cealaltă.
Atunci priceperea se preţuieşte mai mult decât caracterul, şi cantitatea mai mult decât calitatea. Atunci toţi oamenii simt că se îneacă în minciună şi toţi strigă: totul este minciună! Însă nici unul nu se întoarce la adevăr.
Întocmai ca atunci când înotătorii se depărtează de ţărm şi, începând a se îneca, se prind unul de altul. Toţi văd că sunt în aceeaşi primejdie; cu toate acestea, se strigă unul pe altul în ajutor, căci de tulburare şi frică au uitat încotro se află ţărmul.
Într-o astfel de vreme, abia vreo zece oameni ai lui Dumnezeu, în lipsa cărora au pierit cetăţile Sodoma şi Gomora, ţin balanţa lumii şi amână Judecata.
Sfântul Nicolae Velimirovici Episcopul Ohridei şi Jicei, “Gânduri despre bine şi rău”, Editura Predania, Bucureşti, 2009
Jurnal Spiritual
