Cugetări patristice despre FEMEIE
Căci liman este femeia şi cea mai puternică doctorie de veselie. [49, XXVI]
Gândindu-ne dar la toate acestea, să nu căutăm averi, ci caracter bun, cinste si cuminţenie. O femeie cuminte, blândă şi cumpătată, chiar de e săracă, poate chivernisi sărăcia mai bine decât dacă ar fi bogată; pe când o femeie stricată, desfrânată, gâlcevitoare, de-ar găsi în casa bărbatului ei mii şi mii de bogăţii, le spulberă mai iute ca vântul şi aduce peste bărbat, odată cu sărăcia, si nenorociri fără de număr. Să nu căutăm, dar, bogăţie, ci o femeie care să ştie să chivernisească bine agoniseala noastră. [38, 5]
Printre noi femeia cu drept cuvânt este supusă bărbatului, fiindcă isotimia (egalitatea în cinste) aduce luptă, nu numai pentru aceasta, ci şi pentru amăgirea întâmplată la început. Pentru aceea, fiind făcută din coasta lui Adam, ca nu îndată a fost supusă bărbatului, căci nici când a dus-o Dumnezeu la Adam nu a auzit, zicându-i-se asa ceva, si nici bărbatul nu a zis ei altceva, fără numai că „aceasta este os din oasle mele şi carne din carnea mea” şi nicăiri nu se spune de supunere sau că i s-ar fi poruncit de Dumnezeu aceasta. Dar când ea a făcut o rea întrebuinţare de puterea sa şi când cea făcută de Dumnezeu ca să fie de ajutor bărbatului s-a găsit că era vicleană, apoi atunci a pierdut totul; atunci a şi auzit cu dreptate zicându-i-se: „Către bărbatul tău întoarcerea ta” [49, XXVI]
Cugetări patristice despre FEMINISM
Dacă l-ar fi făcut îndemânatic şi în unele, şi în altele, atunci bărbaţii s-ar fi putut uşor lipsi de femei. Şi iarăşi, dacă ar fi lăsat ca femeia să facă treburile grele şi cele mai de folos, le-ar fi făcut pe femei peste măsură de mândre.
De aceea Dumnezeu nici n-a dat unuia singur săvârşirea tuturor obligaţiilor, ca să nu înjosească pe celălalt şi să pară de prisos, şi nici n-a pus egalitate între bărbat şi femeie, ca nu cumva din pricina acestei egalităţi să se nască iarăşi ceartă şi luptă, femeile ambiţionându-se să ceară aceeaşi stare (de întâietate) între bărbat şi femeie; ci, păstrând pentru fiecare locul potrivit lui şi împărţind treburile din viaţa noastră în două, dându-i adică bărbatului pe cele mai grele şi de mai mare trebuinţă, iar femeii pe cele mai mici şi de mai mică însemnătate, pentru ca bărbatul să fie căutat din pricină că este de neapărată trebuinţă, iar femeia să nu se ridice împotriva bărbatului ei din pricină că Ceea ce face ea este de mai mică însemnătate. [38, 4]
Cugetări patristice despre FILOSOFIE
Mulţi bărbaţi simpli si neînvăƫaƫi, în chipul acesta au uimit cugetele filosofilor, căci prin faptele lor au arătat o mai adâncă filosofie decât aceia; căci din viaţa şi din faptele lor iese un glas mai puternic şi mai strălucit decât orice trâmbiţă. Purtarea deci şi viaţa curată este mai puternică decât limba celoi mai străluciţi ritori. [49, III]
A dispreţui cele de aici şi a crede virtutea ca ceva mare; a nu căuta răsplata faptelor aici, ci a întinde mai departe nădejdea; a avea un suflet atât de puternic şi credincios, încât nimic din relele de faţă să nu-l poată împiedica în nădejdile viitoare; apoi în toate acestea câtă fiiosofie oare nu este? [49, VII]
Cugetări patristice despre FOLOS
Deci şi tu, frate, chiar de ai sta nemâncat, chiar de ai dormi pe pământ, chiar de ai mânca cenuşă şi ai plânge întruna, însă cu nimic nu vei folosi pe altul, nimic mare nu ai făcut. [49, XXV]
Nu pot fi atât de folositori bisericilor bogaţii fricoşi cât săracii cu suflet mare şi curajoşi. Să nu socotească nimeni ciudate cuvintele mele. Sunt adevărate şi dovedite prin fapte. Bogatul are multe părţi slabe în, care poate fi atacat. Se teme pentru case, pentru slugi, pentru moşii, pentru bani. Se teme să nu-i ia cineva ceva. Stăpânul multora este, de fapt, slugaa multora. Săracul, însă, este sprinten; departe de el sunt acele părţi slabe; este un leu care suflă foc pe gură şi are viteaz; slobod de toate, face cu uşurinţă tot ce poate fi de folsinţă bisericilor, fie că trebuie să combată, fie că trebuie să îndure mii şi mii de necazuri pentru a face orice cu uşurinţă odată ce dispreţuieşte viaţa aceasta.
Şi aceasta mă voi sili să v-o arăt din Scripturi, ca să cunoaşteţi că pe cât nu ne folosesc prietenii când ne laudă, atât ne folosesc vrăjmaşii când ne grăiesc de rău. De multe ori prietenii ne linguşesc, acoperindu-ne păcatele, pe când vrăjmaşii ni le aduc în faţă. Şi de vreme ce din pricina iubirii de sine nu ne vedem păcatele noastre, aceia, vrăjmăşindu-ne şi înfruntându-ne, de multe ori le văd mai cu de-amănuntul decât noi si astfel vrăjmăşia lor ni se face pricină de mare folos. [53]
Cugetări patristice despre FRICĂ
Căci nu a fi fricos este vinovăţie, de vreme ce aceasta este a firii, ci a face din pricina fricii lucruri de acelea ce nu trebuie făcute. Este cu putinţă a fi cineva fricos de la fire şi a fi bărbătos prin evlavia ce o are. [49, XXXIII]
Cugetări patristice despre FRUMUSEŢE
Domnul, oprind multã vorbărie, ne dă a înţelege că nu trebuie să cerem în rugăciunile noastre cele trecătoare şi pieritoare; să nu cerem frumuseţe trupului, care se veştejeşte devreme, se macină de boală şi se nimiceşte de moarte. Că aşa este frumuseţea trupului: floare cu puţină dăinuire. Se iveşte puţin în primăvara tinereţii şi după puţină vreme o strică bătrâneţea. Iar dacă ai vrea să cercetezi şi alcătuirea trupului, atunci cu atât mai mult l-ai dispreţui. [26, 2]
Cugetări patristice despre FUNCŢIE PUBLICĂ
Nu ştii însă că, cu cât dregătoria este mai mare, cu atât sunt mai mari primejdiile, şi grijile, şi necazurile? [7, 7]
Nu spun cu asta să miluieşti jefuind, ci, după ce ai izgonit din tine lăcomia, să foloseşti averea miluind şi ajutând. De nu încetezi cu jaful, nici milostenie nu faci, chiar dacă s-ar părea că faci. De-ai arunca în mâinile săracilor bani cu nemiluita, dar dacă furi şi răpeşti mai departe averile altora, Dumnezeu te socoteşte la fel cu ucigaşii. De aceea trebuie mai întâi să ne depărtăm de lăcomie şi apoi să miluim pe cei din nevoi. [44, 11]
Cugetări patristice despre GÂND
Aşadar nici sărăcia nu poate fi pricină de tristeţe şi nici bogăţia nu zămisleşte plăcerea şi mulţumirea sufletească; numai cugetul nostru este care iscă şi pe una, şi pe alta. Gândeşte-te bine, începând chiar de jos. [49, XXXVIII]
Dacă vreodată, fără să ne dăm seama, ne vin în minte gânduri de ruşine, să căutăm să nu le rostim cu limba; să le înăbuşim cu tăcere. Că şi fiarele sălbatice sau şerpii căzuţi într-o groapă, dacă găsesc ieşire, ajung mai sălbatici după ce ies; dar dacă rămân mereu închişi jos, pier cu uşurinţă şi dispar. Aşa şi cu gândurile rele, de găsesc ieşire prin gura noastră şi prin cuvinte, aprind înlăuntru flacăra, dar dacă le închizi cu tăcerea, ajung mai slabe şi îndată mor în suflet, ca topite de foame cu tăcerea.
Deci, chiar de ai în suflet o poftă de ruşine, un cuvânt de ruşine, să nu-l rosteşti, si ţi-ai stins şi pofta! Nu ţi-e sufletul curat? Să-ti fie gura curată, ca să nu reversi afară mocirla din tine şi să te vatămi şi pe tine, şi pe altul! Că li se măreşte dăria nu numai celor ce rostesc cuvinte de ruşine, ci şi cei ce le aud. [36, 1]
Maxime şi cugetări patristice, Sfântul Ioan Gură de Aur, Protosinghel Teodosie Paraschiv
Jurnal Spiritual
