Cum ascultă Sfinții rugăciunile noastre

0
135

rugaProbabil că ai auzit oameni întrebându-se despre felul în care aud Sfinții rugăciunile noastre și poate că tu însăți te-ai întrebat același lucru. Pentru a răspunde la aceasta, există tot felul de explicații – dar întrebarea rămâne valabilă. După propria mea părere, presupunând că există un element ca acela pe care l-am descris, cum se poate ca Sfinții să nu audă rugăciunile noastre? În Sankt Petersburg, de exemplu, se află un anumit aparat, de la care se transmite, în acelașși timp, mesajul din Sankt Petersburg este recepționat printr-un aparat similar în Moscova și apare exact aceeași lucrare.

De ce se întâmplă așa? Pentru că aparatul este de același tip și pentru că ele sunt conectate între ele printr-un fir conductor. Telegraful lucrează ca și rugăciunea noastră. Noi împreună cu Sfinții suntem ca două aparate de același fel, și mediul în care sălășluiesc Sfinții și cu care sunt înconjurate sufletele noastre… reprezintă firul conector. Când rugăciunea adevărată – adică, rugăciunea sinceră – lucrează în suflet, atunci acea rugăciune cu ajutorul lucrării elementului din ea, zboară ca și cum ar fi o rază de lumină către Sfinți și le spune ce dorim și pentru ce ne rugăm. Nu există nicio pauză de timp de când ne rugăm noi și până când rugăciunea este auzită; singura condiție necesară constă în aceea că ea trebuie să vină din toată inima noastră. Este firul nostru telegrafic către Cer. Exact aceleași rugăciuni, care nu vin din inima noastră, ci care vin numai din capul și limba noastră, nu zămislesc nicio rază care să se ridice la cer, și ele nu sunt auzite acolo. Acelea nu sunt chiar rugăciuni, ci numai forme asemănătoare rugăciunii.

Poate că ai avut deja dovada a ceea ce am spus eu, fără să fi remarcat acesta anterior. Îmi scrii cum te-ai rugat cu dorință arzătoare și că te-ai liniștit imediat după ce ai primit asigurarea interioară că vei fi eliberată de ceea ce te-a tulburat și , și atunci aceasta s-a și întâmplat. Atunci, nu mai încape nicio îndoială că și comparația, pe care am făcut-o eu cu telegraful rugăciunii simțite în inimă care se ridică nevăzut la cer prin element este corectă. Din inima ta a pornit un fulger sau o rază către Cer; exact pe același drum sau pe unul similar, vine o rază din Cer ca răspuns la ceea ce aveai nevoie. Aceasta se întâmplă întotdeauna cu toate rugăciunile care pornesc din inimă. Capacitatea de a te ruga într-o asemenea manieră nu vine întotdeauna imediat, dar auzirea ei în Cer, da.

Nu te mândri pentru ceea ce s-a întâmplat. Să dea Dumnezeu să ți se întâmple cât mai des. Amintește-ți cum te-ai rugat atunci și încearcă să te rogi întotdeauna așa, din inimă, nu doar să rostești ceva cu limba și să te gândești cu mintea la altceva.

Dacă vei proceda în felul acesta, atunci vei avea o soluție  lucrătoare la întrebarea referitoare la felul în care trebuie să fie un om să trăiască în duh. Prin ea duhul sălășluiește în Dumnezeu și se unește cu El, și în acesta constă întreaga forță a vieții sale. Să știi deci, că sufletul trăiește numai când se roagă, așa cum te-ai rugat tu atunci. Când nu există o asemenea rugăciune, înseamnă că sufletul și-a pierdut puterea, dacă nu cumva a rămas complet fără viață.

Nu-ți voi ascunde faptul că, chiar dacă ai fost în stare să te rogi în felul acela odată, cu greu vei mai fi în stare să te mai rogi așa tot timpul. Dumnezeu dăruiește o asemenea rugăciune sau Îngerul Păzitor o încurajează. Ea vine și pleacă. Totuși, nu decurge din aceasta faptul că ne este permis să abandonăm stăruința noastră trudnică în rugăciune.

Rugăciunea vine la cineva care stăruie mereu, dar nu va veni la cineva care nu lucrează pentru ea. Noi vedem că Sfinții Părinți s-au nevoit foarte mult în rugăciune și numai prin aceste nevoințe au adus în ei duhul rugăciunii. Așa au dobândit în ei acest duh a cărui imagine ne-au lăsat-o în scrierile lor. Tot ceea ce au spus ei despre acest subiect cuprinde o știință a rugăciunii,  care este știința științelor. Vine timpul când vom aborda această problemă, dar acum am vorbit numai în treacăt. Aș mai adăuga că nu există nimic mai important decât rugăciunea. Să-ți dea Domnul strădanie în acestă nevoință!

Smeritele gânduri și sentimente despre tine însăți sunt sentimente îngerești. Cât de desăvârșiți și luminoși sunt îngerii! Dar ei tot sunt smeriți, mai smeriți decât orice om. Un suflet smerit este întotdeauna luminos. Întunecimea sufletului începe atunci când el gândește multe despre sine, pentru că un asemenea lucru aparține forțelor întunecate. Să te ajute Dumnezeu să nu-ți pierzi niciodată astfel de sentimente ca să te afli totdeauna în lumină.

Sfântul Teofan Zăvorâtul

Jurnal Spiritual [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here