Cel de-al optulea fiu al familiei Alexandru şi Ana Ilie din satul Suliţa, judeţul Botoşani, se numea Mihai şi era iubit de toţi din casă, fiind cel mai mic, întrucât ultimii doi fraţi au murit din pruncie. Ca şi ceilalţi fraţi, Mihai era foarte evlavios, mergea regulat la Sfânta Biserică, făcea zilnic sute de metanii, iar după ce se întorcea de la şcoală, îşi lăsa cărţile, se încuia în camera curată şi nu ieşea de acolo până nu termina de citit toată Psaltirea.
Ajungând la vârsta de 15 ani, a venit după ceilalţi fraţi ai săi la Mănăstirea Sihăstria, renunţând la cele pământeşti. De aici a fost luat de Proto-singhelul Doroftei Alexa din Mănăstirea Neamţ, ca ucenic la Mănăstirea Durău, unde era stareţ. Şi era foarte iubit de toţi părinţii, pentru smerenia, blândeţea şi ascultarea lui în toate.
După trei ani de ascultare, în anul 1941, a venit poruncă să se facă obligatoriu pregătire militară de către toţi tinerii de 18 ani, fiind timp de război. întors acasă, rasoforul Mihai Ilie s-a îmbolnăvit de supărare, văzându-se lipsit de dragostea părinţilor duhovniceşti şi dezbrăcat de hainele călugăreşti. Ultimul său liman era singur Dumnezeu şi Schitul Cozancea din apropiere, unde copilărise. Ducându-se să-şi ia rămas bun de la părinţii necunoscuţi, s-a închinat în biserică, a cerut binecuvântare şi se ruga lui Dumnezeu să fie voia Lui în toate. Peste noapte s-a îmbolnăvit greu şi a doua zi, de supărare, şi-a dat duhul, fiind în vârstă de 18 ani. A fost înmormântat în cimitirul Schitului Cozancea-Botoşani, ajungând dincolo, în armata marelui împărat Iisus Hristos, formată din drepţi şi din îngeri.
Istorioare duhovniceşti, Arhimandrit Ioanichie Bălan
Jurnal Spiritual
