Cum sa ne pazim mintea
„Blestemata uitare se opune atenţiei, precum apa, focului şi în toată vremea o războieşte” (Filocalia, vol. 4, Sfântul Isihie Sinaitul, I-a sută, C. 32, p. 50).
Părinţilor şi fraţilor,
Sufletul nostru călătoreşte ca o corabie pe marea plină de valuri a acestei vieţi.
Dacă mintea nu va veghea în orice clipă, ne putem scufunda în adâncul fără fund al iadului. Corabia, când pluteşte pe mări şi oceane, se poate primejdui îndoit: ori din afară, din valurile mării, ori prin spargerea în interior a ei, prin care poate intra apa. În vechime spargerea dinăuntru a corăbiei şi năvălirea apei înăuntru se mai numea şi „sentina” (Sfântul Nicodim Aghioritul, op. Cât., p. 216).
Tot astfel pătimeşte şi sufletul nostru. El calatoreste pe marea acestui veac, ori din afară, de la lucrurile cele simţite se vatămă şi se scufundă, dacă nu-şi va păzi mintea şi cele cinci simţuri ale sale; sau se primejduieşte dinăuntru de la gândurile cele rele şi de la patimile ce se află în inimă. Acest lucru îl adevereşte şi Sfântul Chirii al Alexandriei, zicând: „Mi se pare că puterea răutăţii întru noi se săvârşeşte în chip îndoit, căci sau la dezmierdările cele din afară sau la cele sădite în noi înşine şi încă şi de alţii, plecându-ne cu desfătarea către oricare dintre acestea, alunecăm cu sunet şi ne lăsăm prinşi lesne în păcat”.
Sfântul Ioan Apostolul a împărţit pofta în două: a trupului, care este sădită în fire, şi cea din afară ce intră înăuntru prin simţuri, zicând: Tot ce este în lume, este pofta trupului, pofta ochilor şi trufia vieţii” (I Ioan 2, 16).
Să nu uităm să veghem cu mintea şi împotriva relelor ce ne vin din afară.
Sufletul nostru, după cum am arătat şi dinăuntru şi din afară este războit de gânduri şi de patimi. De aceea şi trezvia minţii noastre se cade să fie îndoită. Adică să pândim şi năvălirile cele din afară ale duhurilor rele; să oprim şi necurăţiile dinăuntru ale gândurilor pătimaşe, prin trezvie şi rugăciune neîncetată. După mărturiile Sfinţilor Părinţi, ni se cade să ne păzim mai mult dinăuntru; să păzim inima noastră de gândurile rele şi de patimile lăuntrice mai mult decât de năvala care ne vine din afară prin cele cinci simţuri. Precum de multe ori „sentina” (spargerea corăbiei dinăuntru), dacă nu se observă degrabă, scufundă corabia repede cu corăbieri cu tot, tot astfel şi gândurile rele care ies din inimă, nefiind băgate în seamă la vreme, ne scufundă în faptele pierzării.
Să nu uităm să veghem cu mintea şi împotriva relelor ce ne vin din afară, prin cele cinci simţuri. Si aceasta ne este de mare folos spre paza sufletului şi sporirea înţelegerii celor duhovniceşti. Acest lucru îl arată Marele Vasile, zicând: “Mintea, nerăspândindu-se la cele din afară şi nici prin organele simţurilor revărsându-se spre lume, se întoarce către sine, iar prin sine se suie către înţelegerea lui Dumnezeu”.
Datoria minţii noastre de a fi prezentă şi trează, chiar de la răsăritul gândului rău.
Cel ce se va osteni la trezvia atenţiei este dator să vegheze, aducându-şi aminte de cuvintele marelui Apostol Petru, care îndeamnă pe toţi credincioşii la trezvie şi veghere, zicând: Fiţi treji, privegheaţi! Potrivnicul vostru, diavolul, ca un leu răcnind, umblă, căutând pe cine să înghită (I Petru 5, 8). Iar alt sfânt zice: „Dacă eşti veghetor, ţi s-a dat să fii prezent din orele cele de dimineaţă” (Filocalia, vol. 4, Sfântul Isihie Sinaitul, I-a sută, C. 9, p. 44), arătând prin „dimineaţă” datoria minţii noastre de a fi prezentă şi trează, chiar de la răsăritul gândului rău, fiindcă „mintea iubitoare de Dumnezeu, primele răsăriri ale păcatului nu le primeşte” (Filocalia, vol. I, Fericitul Diadoh al Foticeii, C. 72, p. 366).
După Sfinţii Părinţi, ni se cuvine să ucidem totdeauna pruncii Babilonului, care sunt primele răsăriri de gânduri rele născute de mintea noastră. De vom ucide din faşă aceşti prunci ai răutăţii, prin lovirea lor de piatra Hristos, ne vom ferici de Duhul Sfânt, care zice: Fericit este cel ce va apuca şi va lovi pruncii tăi de piatră (Psalm 136, 9).
Toate păcatele bat mai întâi la uşa inimii şi a minţii noastre prin momeala gândului.
Cel ce are trezvia ageră şi permanentă, de la început le taie pe toate şi nu le lasă să intre în omul dinăuntru, căci acolo, crescând, cu timpul se vor preface în fapte rele. Această sfântă lucrare o reuşeşte deplin prin trezvia atenţiei şi prin chemarea deasă a preadulcelui nume al Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Marele prooroc al lui Dumnezeu, David, prin Duhul Sfânt, ne îndeamnă să fim veghetori chiar de la apariţia primelor gânduri păcătoase: în dimineţi voi judeca pe toţi păcătoşii pământului; ca să nimicesc din cetatea Domnului pe toţi cei ce lucrează fărădelegea (Psalm 100, 10).
Urcuş spre înviere, Arhimandrit Cleopa Ilie
Jurnal Spiritual
