Este neapărat nevoie ca omul să vrea din răsputeri să scape de acest nărav păcătos, ce duce la pierzare. Trebuie să se pocăiască de acest păcat cât şi să se spovedească cu frângere de inimă.
”Dar pentru a cere cu atâta tărie şi sinceritate izbăvirea de necazul sufletesc, de năravurile şi împătimirile pierzătoare, este neapărată nevoie să le vedem noi , să cugetăm şi să ne dăm seama de toată vătămarea pe care o aduc şi de toată greutatea păcatului de a urma lor. Numai atunci vor fi sincere dorinţa şi rugăciunea; în plus propia silinţă este o condiţie indispensabilă a primirii ajutorului de la Dumnezeu.
Domnul ajută doar pe cei ce caută din răsputeri ajutorul Lui şi nu se lasă de bunăvoie pradă. Rea este nădejdea în sine, nechibzuită şi nefolositoare; dar şi a nădăjdui că Dumnezeu te va ajuta dacă rămâi de bunăvoie în păcat şi cedezi cu bună ştiinţă deprinderilor păcătoase este un lucru jignitor pentru Domnul. (din cartea ”Păcatul fumatului’’)
Vă sfătuiesc ca împotriva acestei patimi să folosiţi toare păcatele pe care le-aţi săvârşit în toată viaţa dumneavoastră, începând de la şapte ani, şi împărtăşiţi-vă cu Sfintele Taine şi citiţi zilnic din Evanghelie; iar cand va năvăli mâhnirea, citiţi din nou, pană ce vă trece; iaraşi va năvăli- iarăşi citiţi din Evanghelie. Sau în loc de asta, faceţi când sunteţi singur câte 33 de metanii mari, intru pomenirea vieţii pământeşti a Mântuitorului şi Sfintei Treimi.
Primind scrisoarea, Alexei Stepanovici a citit-o, după care a vrut să fumeze o ţigară (după cum arăta chiar el dintr-o însemnare scrisă cu propria mână) , dar a simţit deodată o durere de cap puternică, precum şi sila faţă de fumul de turn, aşa şi noaptea aceea n-a mai fumat În ziua următoare şi-a aprins ţigara de patru ori- maşinal din obişnuinşă-, dar nu pute să înghită fumul din pricina puternicei duri de cap. Şi astfel s-a lăsat de fumat cu uşurinţă – asta în timp ce doi ani încercasesă se lase de fumat fără să o poate face şi cu toate că, deşi se îmbolnăvise, fuma câte 75 de ţigări pe zi. Iată că tocmai cănd începusem să simt că sunt bolnav şi să imi recunosc neputinţa de a dezrădăcina această patimă, m-am adresat, scrie Maiorov <<la sfatul unor oameni buni, Bătrânul Ambrozie, cu pocăinţă, sinceră cerându-i să se roage pentru mine. După aceea când am mers la el ca să îi mulţumesc mai bine, s-a atins cu toiagul de capul meu, şi de atunci nu mai simt nici o durere în cap. (Din colecţia de scrisori a Bătrânului Ambrozie. Serghiev Posad, 1908)
”Când sufletul este bolnav”, Dr. Dmitrui Aleksandrovici Avdeev
Jurnal Spiritual
