Curajul și responsabilitatea de a trăi

0
896

responsabilitateCurajul în sine, înseamnă să accepţi în anumite momente ale vieţii, în anumite situaţii, că ești vulnerabil (ceea ce nu înseamnă expus), să te recunoşti fragil şi în acelaşi timp să îndrăzneşti să îţi asumi riscul de a lua o atitudine, de a te defini nu numai în faţa unor necunoscuţi, ci, mai ales, în faţa celor care ne iubesc şi care ar vrea să ne vadă altfel. Acest tip curaj nu se manifestă nici prin izbucniri, nici prin declaraţii zgomotoase sau incendiare ci se identifică alături de încrederea în sine, de afirmare, transparență şi deschidere faţă de schimbările benefice (nu opuse) care vizează confruntarea ca dialog (şi nu afrontul).

Poate că  este nevoie  doar de răspunsul la una din întrebările: De ce am nevoie pentru a fi eu însămi? Pentru a nu-mi trăda posibilităţile? Ce îmi este indispensabil pentru a continua să trăiesc respectându-mă?

Drepturile şi obligaţiile trebuie să fie într-o balanţă echilibrată. A înclina această balanţă în oricare dintre părţi, înseamnă dezechilibru şi implicit carențe. A cere prea mult deja este un abuz. A cere prea puţin este inconştientă, care mai târziu se va transforma în vicii sau comportamente antisociale. A-i oferi unui copil totul şi a nu-i cere nimic în schimb este punctul de plecare spre personalităţile dificile, antisociale. A proteja copilul de responsabilităţi, înseamnă a-i insufla ideea că totul i se cuvine fără nici un fel de efort sau alta cerinţă.

“Viaţa se învaţă trăind”  “A înota se învaţă înotând”.

Nimeni nu învaţă să înoate citind cărţi. Nimeni nu învaţă să meargă cu bicicleta, dacă nu se urcă pe una şi nu cade de câteva ori.

Câteva demersuri de conştientizare pentru dezvoltarea curajului de a fi tu însuţi:

Libertatea nu înseamnă haos. Libertatea înseamnă multă responsabilitate, aşa de multă, încât nimeni nu trebuie să intervină în viaţa ta. Aşa încât să fii lăsat, fără a trebui ca guvernul sau poliţia să intervină, ca legea să mai aibă de-a face cu tine –  eşti din afara sferei lor. Dacă vrei cu adevărat să transformi omenirea , fiecare individ trebuie să crească de unul singur. Şi, de fapt, nu este nevoie de mulţime pentru a creşte. Creşterea seamănă oarecum cu dezvoltarea unui copil în pântecele mamei sale. Nu este nevoie de mulţime; doar mama trebuie să aibă grijă.

Un nou om trebuie să se nască din tine. Trebuie să devii în pântecele unui alt om.

Să poţi să exprimi ce ai în interior, în orice context, în mod liber, fără vinovăţie, constrângeri sau represie imaginară.Să recunoşti şi să exprimi sentimentele de iubire pe care le ai; să recunoşti şi să exprimi trăirile negative pe care le ai; să recunoşti şi să exprimi ceea ce este bun şi ce nu, în relaţiile tale. Să îţi asumi riscul de a spune da, de a te angaja, adică de a merge mai departe; să îţi asumi riscul de a spune nu, de a refuza, nu prin opoziţie faţă de celălalt, ci printr-o poziţie de afirmare.Să poţi să ieşi din definirea sinelui pe care celălalt încearcă să ţi-o impună cu multă dragoste şi uneori diplomaţie şi interes…

Majoritatea particularităţilor psihice ale individului care-l fac capabil să înţeleagă libertatea şi necesitatea acţiunilor sale sunt în unitate dialectică cu legile obiective de dezvoltare a societăţii cu a aprecia consecinţele faptelor sale atunci când acţionează contrar acestei unităţi.

Eşti responsabil nu numai pentru ceea ce faci, ci şi pentru ceea ce eşti.

Succesul, voinţa, devotamentul, energia, prieteniile, afacerile, etc., totul intra în responsabilitatea ta. Eşti responsabil pentru ceea ce ai fost. Eşti responsabil pentru ceea ce eşti. Eşti responsabil pentru ceea ce vei fi.
Unii ar putea juca jocul neasumării sau jocul victimizării şi nu vor fi de acord în niciun chip cu lucrurile spuse mai sus. Vestea proastă este că adoptând o asemenea atitudine, când vom vorbi peste ani, probabilitatea ca viaţa ta să fie mai bună decât astăzi este extrem de mică. O asemenea atitudine nu va atrage succesul. Oportunităţile parcă s-au vorbit şi te ocolesc.

Este o vorbă veche: o veste proastă nu vine niciodată singură.

Cu cât fugi mai mult de responsabilitate, cu cât te victimizezi mai mult, cu atât mai mult lucrurile vor merge mai rău.
Putem aştepta destinul sau şansa pentru a ne „lumina” viitorul sau putem prelua noi iniţiativa. Fiecare dintre noi poate fi prin sine „farul” cu care se pot vedea oportunităţile şi lucrurile bune din viaţă. Poţi însă să faci altceva: înainte să te victimizezi şi să te enervezi, încearcă să te gândeşti ce ai fi putut face. Dai vina pe întuneric sau pe dezordinea din cameră, dar  poţi să aprinzi lumina. Având lumina poţi găsi ceea ce cauţi mult mai uşor.

Eşti pregătit să-ţi asumi responsabilitatea sau nu?

Asumarea responsabilităţii îţi poate ghida acţiunile. Asumându-ţi responsabilitatea, atât pentru eşecul, cât şi pentru succesul tău, poţi învăţa şi îţi poţi schimba viitorul. Nu ai cum să schimbi viitorul fără să-ţi asumi responsabilitatea prezentului. Asumarea trecutului şi prezentului  este punctul de plecare pentru viitor. O asemenea atitudine, mai ales pentru noi ca popor, este greu de acceptat. Suntem puternic antrenaţi să aruncăm vina pe ceilalţi, să fugim de responsabilitate. Ne place să vorbim prea mult „în principiu” şi prea puţin „concret”.

Mass-media este foarte reticentă în a promova modele pe care merită să le urmezi, zona politică suferă o decădere tot mai mare, iar oamenii, ori de câte ori observă o idee bună, caută o mie de motive pentru care ea nu ar merge.

Cu alte cuvinte, contextul nu este unul favorabil, iar jocul responsabilităţii devine greu de jucat.
Acest joc merită jucat, sunt mii de argumente pentru a te face să înţelegi importanţa lui. Mai trebuie însă ceva, trebuie să CONŞTIENTIZEZI. A conştientiza importanța şi necesitatea acestui joc nu este un demers teoretic, nici un demers fizic şi nici măcar unul psihologic.

A-ţi asuma responsabilitatea pentru ceea ce faci şi pentru ceea ce eşti este un demers uşor de înţeles şi poate reprezenta un punct de cotitură în viaţa fiecăruia dintre noi.

Am auzit oameni spunând: „Am înţeles că până la urmă sunt responsabil pentru ceea ce mi se întâmplă. Pot să mă mint, să dau vina pe context sau pe ceilalţi, până la urmă însă am conştientizat că pentru a schimba ceva în viaţa mea trebuie să îmi asum ceea ce sunt, inclusiv ceea ce urmează”.
Sunt însă oameni care nu vor să-şi asume responsabilitatea. Mulţi dintre ei nu pot fi convinşi niciodată. Sunt cazuri când aceşti oameni conştientizează brusc şi-şi spun: gata am înţeles şi am simţit ca eu sunt responsabil pentru ceea ce mi se întâmplă!

Curajul de a fi tu însuţi nu se traduce nici prin acte eroice nici prin fapte vizibile.

Este acela care, într-o formă discretă şi profundă ne permite să accedem  cu multă profunzime în interiorul nostru pentru a facilita întâlnirea cu ceea ce este mai bun în celălalt. Este vorba înainte de toate despre un demers intim, personal, către întâlnirea cu sine, pentru a accepta să ne descoperim, să ne recunoaştem şi poate astfel  să ajungem să ne iubim. A avea curajul de a fi tu însuţi înseamnă a depăşi conflictele interioare, acuzaţiile sau autoacuzaţiile, frământările sau zbuciumul emoţional care ne rup de ceea ce numim realitate.

Pentru a trăi pacea, fericirea autentică, iubirea, libertatea, e nevoie să te împrieteneşti cu povestea vieţii tale, să o iubeşti şi să te iubeşti… Să înveţi să trăieşti dincolo de poveste, dincolo de drame şi de neîmplinire.

 “Guvernarea este stabilită de Dumnezeu“, a afirmat Tuberville. “Aceasta este credinţa creştină. Aşa scrie în Scriptură.

Când vine vorba de lucrul în echipă, responsabilitatea este sinonim cu verbul A  CONTRIBUI. Dar de cele mai multe ori, acesta rămâne doar la stadiul de teorie, pentru că în practică lucrurile stau cu totul şi cu totul diferit. Probabil că aţi observat, mulţi oameni fug de responsabilităţile pe care le implică o misiune, un job, o acţiune. Le este frică că nu vor reuşi să ducă până la capăt ceea ce trebuie, sunt nişte laşi care nu vor avea niciodată curajul să stea în afara liniei de “atac” şi să spună “da, a trebuit să fac, nu mi-a ieşit şi-mi asum responsabilitatea”. Foarte rar întâlnim astfel de replici. Unii se ascund sub propria carapace pentru a nu fi observaţi de cineva. Iar din punctul meu de vedere, aceste persoane nu au în primul rând o imagine bună de sine şi riscă să se ascundă de adevărata realitate toată viaţa lor.

Revenind la responsabilitate cred că de multe ori un angajament implică în primul rând o minte atentă şi CONŞTIENTĂ de ceea ce se întâmplă în jur.

Până şi lucrurile mărunte trebuiesc realizate în mod conştient, şi nu mecanic. În fond ar trebui să privim responsabilitatea ca pe un avantaj de care trebuie să profităm. Este o oportunitate de a vedea care ne sunt limitele, care ne sunt reacţiile în anumite situaţii. Responsabilitatea se dobândeşte în timp, şi e legată de mulţi factori: oamenii din viaţa ta, mediul în care creşti şi trăieşti, etc.

Rasponsabilitatea este cartea de căpătâi a ceea ce numim caracter al omului, pe ea se clădeşte sau se dărâma totul.

Cheia este ca tu să rămâi cu esenţialul şi, să faci lucrurile în aşa fel încât să-ţi duci responsabilitatea până la capăt, iar în momentul în care greşeşti, să spui “DA, eu am greşit, dar vreau să repar ce am făcut! “

Sursa: psiho-spiritualitate.blogspot.ro

Jurnal Spiritual

Puteti accesa: https://jurnalspiritual.eu/curajul-de-a-fi-ceea-ce-esti/

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here