Curiozităţi din lumea noastră înconjurătoare

2
114

Lumea este un spaţiu complex şi uluitor. Oamenii de ştiinţă au publicat o carte ce conţine răspunsuri la unele dintre cele mai ciudate, dar incitante întrebări cu care s-au confruntat de- a lungul vremii, informează site-ul www.dailymail.co.uk

De ce nu ne auzim propriul sforăit?

sforaitAtunci când dormim adânc, sforăim foarte zgomotos şi este greu să ne trezim. Deşi sunetele propriului nostru corp sunt destul de puternice, suntem astfel construiţi, încât să le ignorăm (cum ar fi respiraţia).

Această însuşire de anulare a zgomotelor ne permite să dormim în timp ce sforăim.

Câteodată însă, un sforăit brusc şi violent poate să neutralizeze „softul de anulare a zgomotelor”, întrerupând ritmul sforăiturilor. Şi atunci ne trezim.

Dacă păsările cântă de dimineaţă până seara, ele când obosesc?

pasareÎn general, păsările dorm în timpul nopţii, dar în episoade scurte. Dacă se simt în siguranţă, dorm şi pe parcursul zilei, aşa că pentru ele nu contează cât de lungă este ziua.

Păsările ciripesc de obicei ca sǎ-şi delimiteze teritoriul şi cel mai ades dis de dimineaţă, atunci când este multă linişte pentru a fi bine auzite.

Multe dintre înaripate cântǎ şi în miezul zilei, dar nu se fac auzite din cauza traficului aglomerat.

Iluminatul stradal le dezorientează, determinându-le să ciripeascǎ în timpul nopţii.

De ce sunt prăjiturile cu fructe la fel de gustoase şi după doi ani?

Datorită cantităţii mari de zahăr. Zaharurile sunt „higroscopice”, ceea ce înseamnă că absorb apa din împrejurimi, inclusiv din fungi şi bacterii. Acest lucru previne dezvoltarea microbianǎ.

Tartele cu fructe necesită timp mai îndelungat pentru coacere, la temperaturi foarte ridicate, astfel că nu conţin bacterii.

De ce se aglomerează traficul fără motiv? 

Atunci când traficul nu este aglomerat, şoferii pot circula cu viteză. Însă când se intensifică, autovehiculele interacţionează şi când una dintre maşini încetineşte, cea din spate trebuie să facă acelaşi lucru.

Când se crează un ambuteiaj, brusc se produce „unda de şoc”, pentru că, dacă un conducător auto  frânează uşor, cel din spatele său se vede nevoit să încetineascǎ imediat.

Din moment ce traficul devine tot mai încurcat, nu poţi face nimic altceva decât să opreşti.

Maşinile blocate din faţǎ încep treptat să degajeze traficul, iar când ultimele autovehicule din coloanǎ se pun, în sfârşit în mişcare, şoseaua este practic liberă şi şoferii se întreabă care a fost problema.

De ce se încreţesc cârnaţii când sunt puşi la gătit?

Pieliţa cârnaţilor conţine foarte mult colagen, care se strânge brusc la temperaturi înalte. Marea majoritate a vaselor de gătit degajǎ căldura asimetric, cauzând strângerea inegală a alimentelor, care, ulterior se încreţesc.

Suntem în siguranţă lângă un cuptor cu microunde care funcţionează?

microundePutem vedea alimentele puse la preparat prin grilajul de metal încorporat în sticla uşii cuptorului cu microude.

Fascicolul de luminǎ, cu o lungime de undă de aproximativ 500 de nanometri, adicǎ de 5.000 de ori mai mică, pătrunde printre ochiurile grilajului.

Dar în interiorul cuptorului, unda radiaţiei are o lungime de cca 12 cm, cam de 60 de ori mai micǎ decǎt dimensiunea ochiurilor de metal. Deci este impenetrabilă.

Doar în cazul unei erori de fabricaţie a dispozitivului sau dacă este stricat, este mai sigur să nu staţi foarte aproape de acesta.

De ce declanşează furtunile alarma maşinilor? 

Este vorba de difuzorul sistemului stereo al maşinii. Sistemele moderne de alarmă sunt echipate cu detectoare de şoc şi presiune.

Difuzoarele se comportă ca nişte detectoare de presiune. Pentru a reda sunete, un difuzor funcţionează prin vibraţii, cu ajutorul impulsurilor electrice. Dar se poate întâmpla şi reversul: un sunet puternic sau modificare a presiunii aerului acţionează difuzorul, producând un semnal electric ce poate declanşa alarma.

Undele de şoc nu declanşează doar alarmele, ele pot chiar să ucidă. Exploziile puternice desfigureazǎ craniul, provoacă comoţii şi leziuni cerebrale. Mulţi dintre soldaţii care au luptat în Primul Război Mondial, aflaţi la mică distanţă de proiectile, au fost omorâţi de impactul detunǎturilor, deşi nu prezentau urme de vătămare externă.

De ce ne curge nasul pe vreme friguroasă? 

nasEste o cauză determinată de condens şi evaporare. Când aerul cald şi umed inhalat trece prin mucoasa nazală, care în prealabil s-a răcit prin inhalare de aer rece, se crează condens, ca şi când am respira deasupra unei oglinzi reci.

Mucoasa nazală nu poate absorbi umiditatea, astfel că nasul începe să curgă pentru a elimina excesul. Lichidul care curge din nas nu este semn de infecţie, ci pur şi simplu apă condensată.

Putem evita asta, inspirând pe nas şi expirând pe gură.

De ce soarele este galben şi nu alb ca o stea?    

Stelele au o paletă diversificată de culori, de la roşu intens (stelele reci), până la violet-albǎstrui (stelele fierbinţi).

Stelele tinere şi fierbinţi sunt albe, în timp ce cele mai vechi şi mai reci sunt roşii. Soarele este o stea de mărime medie, care arde pe jumătate şi aceasta se reflectă în culoarea sa galbenă. Iată cele două mari motive pentru care astrele apar de culoare albă:

Primul motiv este că ochiul uman nu poate distinge culorile la un nivel diminuat de luminozitate. Al doilea, multe dintre stelele percepute cu ochiul liber sunt într-adevăr albe sau alb-albăstrui, fiind printre cele mai fierbinţi şi mai luminoase astre din galaxia noastrǎ.

De ce ne tremurǎ picioarele pe vârful stâncilor?

Atunci când stăm pe o stâncă fără să avem în faţa ochilor pământul stabil şi sigur, picioarele încearcă să-şi pǎstreze echilibrul pentru a evita căderea.

Senzaţia de nesiguranţă face genunchii să tremure.

În plus, tremuratul picioarelor în situaţii de panică este un impuls primitiv, aşa cum  se trântesc pe jos copilaşii când le este frică şi sunt neajutoraţi. Membrele inferioare nesigure ar putea fi parte din acest răspuns.

Cum ard lumânările?

luminariDatorită magneziului din fitil.

Pentru ca flacăra să ardă este nevoie de oxigen, combustibil şi de suficientă căldură, cât să menţină combustia.

Când suflǎm într-o lumânare obişnuită, flacăra se stinge prin îndepărtarea căldurii. După ce fitilul s-a stins, putem încă vedea fumul de ceară, însă, deşi este încă fierbinte, fitilul nu mai degajǎ destulă căldură ca să se reaprindă.

Dar magneziul ia foc la temperaturi relativ scăzute, aşadar, căldura din fitilul abia stins este suficientă pentru a reaprinde flacăra.

De ce ne place mâncarea pe care nu o suportam în copilărie?

O dată cu înaintarea în vârstă, ne pierdem părţi ale papilelor gustative şi ale simţului olfactiv. În primii ani ai vieţii detestǎm anumite alimente.

Cu timpul, părţile simţurilor care ne provocau altǎdatǎ plăcerea gustului încep sǎ se estompeze. Şi între aceste perioade de la copilǎrie la bǎtrâneţe, îşi face loc vârsta de aur a rafinamentului culinar – savuraţi-l cât de mult puteţi!

Andreea H.

Jurnal Spiritual

2 COMENTARII

  1. De ce? De ce? De ce? Un copil călătorea cu părinții săi.
    -Tată, de ce se vede prin geam?
    -Nu știu.
    -Lasă-l pe tata în pace, nu-l mai stresa, zice mama.
    -Tată, de ce apa este udă?
    -Nu știu.
    -Nu auzi, taci din gură, tata conduce!, zise mama nervoasă.
    -Lasă-l dragă să întrebe, că așa învață.

    Mulțumim că ne-ați răspuns la câteva de ce-uri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here