S-ar părea că toată lumea ştie ce e Evanghelia. Şi totuşi nu ştiu dacă toată lumea ştie de fapt. Dacă mergem la sfintele slujbe ale Bisericii noastre care sunt o întrupare a Scripturii, o întrupare a Evangheliei, la unele din ele şi în special la Sfânta Liturghie, dar şi la alte slujbe cum este Utrenia, slujba de dimineaţă din zilele de Duminică şi sărbători, apoi slujbele Sfintelor Taine cum ar fi de pildă Cununia sau Maslul, cuprind în ele părţi din Sfânta Evanghelie. Cine ia parte la aceste sfinte slujbe aude spunându-se de pildă: „Pentru ca să ne învrednicim noi a asculta Sfânta Evanghelie, pe Domnul Dumnezeul nostru să-L rugăm”. Cerem de la Dumnezeu înaintea citirii din Sfânta Evanghelie o învrednicire specială. De ce? Pentru că cuvintele din Sfânta Evanghelie nu sunt cuvinte de pe pământ, ci sunt cuvinte aduse din cer pe pământ. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că „citirea Scripturilor este deschiderea cerului şi gurile proorocilor sunt gura lui Dumnezeu”. Cuvântul lui Dumnezeu din Sfânta Evanghelie este un cuvânt veşnic, mai presus de om şi Domnul nostru Iisus Hristos a spus despre cuvintele Sale: „Cuvintele Mele sunt duh şi viaţă” (Ioan 6, 63) şi a mai spus Domnul Hristos: „Cerul şi pământul vor trece dar cuvintele Mele nu vor trece” (Marcu 13, 31). În Sfânta Evanghelie se cuprind învăţături ale Domnului nostru Iisus Hristos, cuvinte veşnice, cuvinte aduse din cer pe pământ.
În Filocalie, în volumul I în scrierile lui Evagrie Ponticul se spune „Bate la porţile Scripturii cu mâinile virtuţii”. Aceasta înseamnă: pregăteşte-te, sileşte-te să te depăşeşti pe tine însuţi în tot ce este bun, ca să poţi înţelege în lumea aceasta cuvintele cele mai presus de lume, cuvinte aduse din alte sfere aici pe pământ, cuvinte aduse din cer. Numai o învrednicire specială ne ajută să putem primi în sufletul nostru cuvintele veşnice ale Mântuitorului aduse din cer pe pământ, să le primim, să le preţuim şi să le urmăm.
După ce se anunţă Sfânta Evanghelie se spune „Înţelepciune, drepţi, să ascultăm Sfânta Evanghelie, pace tuturor”. Deci, după ce se anunţă că se va citi din Sfânta Evanghelie primim binecuvântarea de a avea pace toţi care suntem de faţă şi ni se arată Evanghelia ca o înţelepciune: „Înţelepciune, drepţi, să ascultăm Sfânta Evanghelie, pace tuturor”. Apoi se anunţă de unde anume se citeşte din Sfânta Evanghelie, de la ce autor de Evanghelie, de la care dintre cei patru autori se citeşte la sfânta slujbă, pentru că sunt patru scriitori ai Evangheliei şi anume: Sfântul Evanghelist Matei, Sfântul Evanghelist Marcu, Sfântul Evanghelist Luca şi Sfântul Evanghelist Ioan. Dintre aceşti patru sfinţi evanghelişti doi au fost ucenici ai Mântuitorului, făcând parte dintre cei doisprezece ucenici şi Apostoli, iar ceilalţi doi, Sfântul Marcu şi Sfântul Luca au fost ucenici ai Apostolilor. Fiecare dintre ei a scris o Evanghelie sau Evanghelia într-o anumită variantă. De ce spunem aşa? Pentru că Evanghelia este una, dar Evanghelia are patru înfăţişări sau dacă vreţi două înfăţişări şi anume sunt trei Evanghelişti care scriu cam la fel, pentru că n-au scris unul inspirându-se din Evanghelia celuilalt ci au scris independent unii de alţii şi au scris pentru oameni care nu cunoşteau celelalte Evanghelii. Noi astăzi putem cunoaşte Evanghelia în patru înfăţişări: putem să citim Evanghelia de la Matei pe care la început au citit-o numai unii dintre credincioşi, n-a avut circulaţie pentru întreaga Biserică, putem să citim Evanghelia de la Marcu pe care cei de demult n-au avut-o toţi la îndemână, putem să citim Evanghelia de la Luca, care la fel a fost o Evanghelie care la început n-a avut circulaţia care o are astăzi şi în sfârşit şi Evanghelia de la Ioan care este o Evanghelie aparte.
Sfinţii Evanghelişti Matei, Marcu şi Luca împreună se numesc evanghelişti sinoptici iar Evangheliile lor Evanghelii sinoptice pentru că ele cuprind fapte care pot fi citite dintr-o singură privire, pot fi alăturate unele de altele. De pildă despre tânărul cel bogat vorbesc toţi trei evangheliştii sinoptici, şi Matei şi Marcu şi Luca, despre sutaşul din Capernaum scrie Sfântul Evanghelist Matei şi Sfântul Evanghelist Luca, despre învierea Domnului nostru Iisus Hristos scriu toţi evangheliştii, toţi patru. Însă Evanghelia de la Ioan are o prezentare deosebită de celelalte Evanghelii.
Sfintele Evanghelii au fost scrise cu vremea, adică întâi a fost propovăduirea, neconsemnată în vreo scriere, şi după aceea s-au scris Evangheliile. În orice caz, ultima Evanghelie scrisă, Sfânta Evanghelie de la Ioan, a fost scrisă cam la sfârşitul secolului I al erei creştine iar celelalte au fost scrise mai devreme şi anume până la anul 70 au fost scrise Evangheliile sinoptice, aşa încât la început n-a fost Evanghelia scrisă ci Evanghelia propovăduită prin viu grai. După aceea s-au scris Evangheliile, şi pentru noi Evangheliile, cele patru, sau Evanghelia cea una în patru înfăţişări, are şi însemnătate documentară, ca un document al credinţei noastre. Deşi noi ca dreptmăritori creştini n-am învăţat despre Domnul Hristos citind Evanghelia, ci am învăţat din credinţa Bisericii, din propovăduirea Bisericii, sfânta noastră Biserică fiind păstrătoarea, propovăduitoarea şi tâlcuitoarea Sfintei Evanghelie.
„Prescuri pentru cuminecături” – Arhim. Teofil Părăian
Jurnal Spiritual
