Cuza și judecătorul

0
227

judec”Pe lângă multe nedreptăți făcute de slujbașii țării, mai intrase în urechea domnitorului Cuza, că judecătorii de prin țară s-au cam deprins să împartă dreptatea și după zimții galbenilor.

Și cum el era deprins să se-ncredințeze întotdeauna singur, o ia iar la drum, hai, hai, hai, hai cu un toiag și cojoc și căciulă mocănească pe cap.

Și așa ajunge el într-un târg, nu știu care, și că orice creștin se vâră într-o crâșmă să ia o gustare.

Acolo, într-o odaie mai din fund, la o masă, după obicei, cinsteau mai mulți țărani care se uitară cam mirați la noul oaspete.

Când Cuza trecu pe lângă masă, cu cojocul între umere, atinse într-adins cu poala cojocului sticlele și paharele, cari se făcură țăndări jos.

De aici gâlceava și sfadă, mai ales că țăranii cei de la masă erau puțin amețiți de băutură. Cuza ieși afară și țăranii după el, să le plătească paguba.

În sfârșit, în fața hegustorului de după tejhea, și de față fiind și un sergent de uliță, care cinstea și el mai de-o parte, la o masă, Cuza dă i palmă celui mai clonțos dintre țărani.

Sergentul de uliță se puse la mijloc și se sfârși cu hotărârea că țăranii, pentru pagubă și lovire, să-l deie în judecată pe mocanul nostru.

Zis și făcut.

După două-trei zile se găseau toți în fața judecătorului din acel târg, cum și sergentul și negustorul, ca martori.

– Cum îi pricina, moșule? Întrebă judecătorul.

Cuza s-apropue de masă și cam pe sub colțul mesei slobozi judecătorului câțiva galbeni, apoi povesti întâmplarea de la crâșmă.

A-ntrebat judecătorul și pe tânguitori și pe martori și la urmă toată dreptatea s-a dat mocanului nostru.

Tot într-acel ceas, tot în judecătorie fiind, Cuza și-a dezvelit pieptul, arătându-și îndreptările de domn.

Judecătorul, văzând, se-mpletici și căzu jos.

Cuza, pe țăranul lovit cu palma îl sărută pe obraz, să-i spele pata, cât pentru pagubă, îl răsplăti bănește.

Cum s-a aflat nuse știe, dar într-o clipă, la fața locului fu ispravnucul de ținut și toți slujbașii din târg.

Cuza dădu poruncă ca judecătorul să fie rădicat și dus în târgul Ieșului, la domnie. Ce i s-o fi întâmplat acolo, nu se știe, dar cald nu i-o fi fost.”

Din legendele românilor, Editura Ion Creangă

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here