Câte necazuri nu vin peste noi în fiecare zi! Ce fel de suflet trebuie să ai, ca să nu te mânii, nici să te necăjeşti, ci să mulţumeşti; să slăveşti, să te închini Celui Ce a îngăduit să vină peste tine aceste încercări? Câte necazuri neaşteptate, câte strâmtorări! Şi trebuie să risipeşti gândurile cele rele şi să nu îngădui limbii să rostească vreun cuvânt lipsit de cuviinţă, aşa cum a făcut fericitul Iov. A îndurat mii şi mii de suferinţe şi a mulţumit mereu lui Dumnezeu. Sunt unii oameni care încep îndată să blesteme dacă au vreo greutate, dacă sunt ocărâţi de cineva, dacă se îmbolnăvesc, dacă au podagră, dacă-i doare capul. Durerea adusă de boală nu îi lasă, dar cu aceasta şi-au pierdut câştigul.
Ce faci, omule? Blestemi pe Binefăcătorul tău, pe Mântuitorul, pe Apărătorul şi Purtătorul tău de grijă? Nu simţi că te duci în prăpastie, că te arunci în prăpastia celei mai grozave pierzanii? Crezi că dacă blestemi îţi uşurezi durerea? Dimpotrivă, ţi-o sporeşti, ţi-o faci mai cumplită. Că pentru asta aduce diavolul nenumărate necazuri şi suferinţe, ca să te afunde în prăpastia aceea.
Când te vede că blestemi, îndată-ţi sporeşte durerea şi ţi-o face mai mare, pentru ca, durându-te, să-ncepi iar să te mânii.
Dar dacă te vede că suferi cu curaj şi că mulţumeşti lui Dumnezeu cu atât mai mult cu cât boala se înrăutăţeşte, te părăseşte îndată, pentru că va sta lângă tine zadarnic şi fără de folos. Şi după cum un câine care stă lângă masă, dacă vede că omul care mănâncă îi aruncă mereu câte ceva din cele ce are pe masă, va sta mereu lângă masă; iar dacă stă o dată, de două ori, şi nu primeşte nimic, pleacă, pentru că stă degeaba şi fără de folos, tot aşa şi diavolul: mereu cască gura la noi; dacă-i arunci, ca unui câine, un cuvânt de blestem, tăbară asupra ta ca să-i dai iarăşi; dar dacă mulţumeşti mereu lui Dumnezeu, l-ai făcut să moară de foame, l-ai izgonit, l-ai pus pe fugă. E atât de mare durerea, că nu poţi să taci?
– Nici eu nu te împiedic să vorbeşti! Dar în loc de blestem, mulţumiri lui Dumnezeu!
În loc de cuvinte de mânie, laude! Mărturiseşte-te Stăpânului! Strigă cu glas mare când te rogi, strigă cu glas mare slăvind pe Dumnezeu! Aşa ţi se va uşura şi durerea; pentru că, prin aceste cuvinte de mulţumire, diavolul a fost îndepărtat şi ajutorul lui Dumnezeu a venit. Dar dacă blestemi, ai îndepărtat şi ajutorul lui Dumnezeu. L-ai făcut mai puternic şi pe diavol împotriva ta şi ţi-ai mărit şi mai mult durerile; dar dacă dai mulţumire lui Dumnezeu, ai îndepărtat şi uneltirile diavolului celui viclean, şi ai atras asupra ta îngrijirea purtătorului de grijă Dumnezeu. Se porneşte limba de multe ori, din obişnuinţă, să rostească acel cuvânt rău?
– Pentru că ţi se porneşte limba din obişnuinţă, muşcă-ţi tare limba înainte de-a rosti blestemul.
Mai bine să curgă sânge din ea acum decât să dorească atunci o picătură de apă, şi să nu poată căpăta această mângâiere. Mai bine să sufere o durere vremelnică acum decât să sufere atunci pedeapsa chinului veşnic, aşa precum îi ardea atunci şi limba bogatului, dar n-a căpătat nicio mângâiere. Dumnezeu ţi-a poruncit să iubeşti pe vrăjmaşii tăi , şi tu urăşti pe Dumnezeu, Care te iubeşte? Dumnezeu a poruncit să vorbeşti de bine pe cei ce te supără şi să binecuvântezi pe cei ce te ocărăsc , şi tu vorbeşti de rău, fără să-ţi fi făcut ceva, pe Binefăcătorul şi Ocrotitorul tău? Spui că n-a putut să te scape de-ncercare?
– A îngăduit-o însă, ca să te facă mai slăvit!
– Dar sunt doborât, pier!, îmi spui tu.
Oare nu blestemul îţi aduce tristeţe şi după aceea îţi măreşte durerea?
– Nu din pricina încercării, ci din pricina trândăviei tale! Te întreb: Ce este mai uşor: să blestemi sau să mulţumeşti lui Dumnezeu? Oare nu blestemul ţi-i face duşmani şi vrăjmaşi pe cei ce te aud? Oare nu blestemul îţi aduce tristeţe şi după aceea îţi măreşte durerea? Şi, dimpotrivă, oare nu mulţumirea adusă lui Dumnezeu îţi prilejuieşte nenumărate cununi pentru înţelepciunea ta? nenumărate laude de la oameni şi mari răsplăţi de la Dumnezeu? Pentru ce dar laşi la o parte ce este folositor, uşor şi plăcut, şi urmăreşti în locul acestora ceea ce este vătămător, dureros, mistuitor?
De altfel, dacă strâmtorarea pricinuită de încercări şi de sărăcie ar fi pricina blestemelor, ar trebui ca toţi cei săraci să blesteme; dar nu este aşa! Căci mulţi oameni care trăiesc în cea mai neagră sărăcie mulţumesc necontenit lui Dumnezeu, iar alţii, bogaţii şi chefliii, nu mai contenesc cu blestemul.
Prin urmare, nu firea lucrurilor, ci voinţa noastră face şi una, şi alta.
Că pentru aceasta am şi tâlcuit această parabolă, ca să afli că celui trândav nici bogăţia nu-i foloseşte; pe cel ce ia aminte, nici sărăcia nu poate să-l vatăme. Dar pentru ce spun sărăcia? De-ar veni dintr-o dată toate relele din lume, ele nu vor putea doborî sufletul celui iubitor de Dumnezeu, sufletul celui iubitor de înţelepciune, nici nu-l vor putea depărta de virtute. Şi martor este Lazăr. După cum celui uşuratic şi trândav nu-i va putea fi de folos cândva nici bogăţia, nici sănătatea, nici fericirea continuă, nimic altceva.
„Omilii la săracul Lazăr” – Sf. Ioan Gură de Aur
Jurnal Spiritual
