Dacă nu te căsătoreşti, dar ai o viaţă religioasă, vei intra în Rai?

0
257

casatoriaDacă nu te căsătoreşti, sau dacă te căsătoreşti, sau dacă te călugăreşti, dar ai o viaţă religioasă – despre ce înseamnă viaţă religioasă sunt multe de spus – intri în Rai, rămânând totul la mila lui Dumnezeu, pentru că omul nu este în stare să facă ceva ca să intre în Rai. El face, dar nu e în stare să facă cât să şi intre în Rai. Atunci, la ceea ce facem noi, vine Dumnezeu cu mila Sa şi e posibil.

Nu căsătoria, nu necăsătoria, nu călugăria, nu celibatul, nu starea în sine te aruncă în Rai sau te scoate din Rai, ci intervine mila şi harul lui Dumnezeu la ceea ce tu faci. De aceea, noi spunem că având credinţă dreaptă, lucrând faptele bune, în conlucrare cu puterea lui Dumnezeu, ne mântuim. Nu spunem că alţii nu se mântuiesc, ci spunem că noi avem garanţia mântuirii prin aceasta, prin Jertfa Mântuitorului Hristos şi prin aceasta, prin participarea noastră.

Extras din “De la prietenie la iubire“, Părintele Nicolae Tănase

Jurnal Spiritual [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here