De ce este diferită dreptatea creștină de dreptatea oamenilor

0
313

dreptateDe ce este diferită dreptatea creștină de dreptatea oamenilor…

Dreptatea este înțeleasă în Noul Testament ca faptă sau lucrare a omului drept – urmând exemplul lui Hristos Cel drept.

„Dreptatea, zice Sfântul evanghelist Ioan, este lucrarea celui drept, precum Acela este drept” (I Ioan 3, 7).

Dreptatea poate fi formală și exterioară, ca împlinirea prevederilor legale sau rituale, fără o participare lăuntrică.

Așa era dreptatea cărturarilor și a fariseilor, pe care ei o făceau de ochii lumii, spre a primi laudă de la oameni. De aceea, Mântuitorul Hristos îi îndeamnă pe ucenicii Săi: „Luați aminte ca faptele dreptății voastre să nu le faceți înaintea oamenilor ca să fiți văzuți de ei; altfel nu veți avea plată de la Tatăl vostru Cel din ceruri” (Matei 6, 1). Era și o dreptate a păgânilor, care din fire făceau cele ale legii naturale, înscrisă în inima lor (Romani 2, 14-15).

Dreptatea creștină trebuie să se deosebească de aceea a legii vechi și a neamurilor păgâne, pornind dinăuntru și fiind prisositoare și discretă, așa cum o dorește Dumnezeu, care o răsplătește.

„De nu va prisosi dreptatea voastră mai mult decât a cărturarilor și a fariseilor, nu veți intra în Împărăția cerurilor” (Matei 5, 20). Așadar, dreptatea e o viețuire după voia lui Dumnezeu, opusă nedreptății și nelegiuirii.

Dreptatea adusă de Hristos și cerută celor care au ascultat Evanghelia Lui este o dreptate dăruită, un dar al lui Dumnezeu, Care o are ca o însușire proprie și pe care o împărtășește și celor care devin „fii ai Lui prin har”. Pe aceasta ei și-o însușesc prin credință și o traduc în viață prin fapte. De aceea, ea fiind dobândită în timp și în nădejde, se numește „dreptate din credință” sau „nădejdea dreptății din credință” în Hristos, Cel ce ne-a îndreptat. Dreptatea din credință au dobândit-o și păgânii, care n-o căutau (Romani 9, 30).

Pe aceasta a avut-o și Avraam (Romani 4, 3-5). Și tot de el se zice că a avut dreptatea și prin fapte de credință, dar nu din faptele legii. Iar despre el și toți urmașii lui care au crezut și au săvârșit faptele credinței, se zice că au dobândit dreptatea din credință și dreptatea din fapte de milă jertfelnică, care vădesc și sunt un criteriu la dreapta judecată.

Venirea Domnului Hristos va avea și rolul de a vădi lumea de păcat și de dreptate și de judecată.

Dreptatea este un proces continuu spre desăvârșire, mântuire și îndumnezeire, e o așteptare în nădejde a dreptății din credință. Ea începe prin înfiere, odată cu primirea harului în Taina Botezului și a celorlalte Taine care-l sporesc, și se desăvârșește treptat, dacă creștinul conlucrează necurmat, prin credință și fapte bune, cu harul. Acest proces se încheie odată cu ieșirea sufletului din trup.

De asemenea, se vorbește și de „Evanghelia dreptății”, prin care se dobândește dreptatea și mântuirea, de „slujire a dreptății care prisosește în slavă”, de „arme ale dreptății”, de „cale a dreptății” – prin adevărurile propovăduite și prin împărtășirea cu harul Sfintelor Taine ale Bisericii și, tot așa, de „cununa dreptății” pe care a gătit-o și le-o va da Dumnezeu, Dreptul Judecător, la Ziua judecății, celor ce au luptat lupta cea bună, au săvârșit călătoria vieții și au păzit neclintită și neștirbită dreapta credință.

În concluzie, dreptatea aceasta este condiție a moștenirii împărăției lui Dumnezeu.

Mihai Parfeni

Jurnal Spiritual

V-ar mai putea interesa şi aceste articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here