Așa, Doamne, Împărate, dăruiește-mi ca să-mi văd greșalele mele… (Din Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul)
Iarăși și iarăși ne spune cuvântul lui Dumnezeu: Domnul lucrează în fel și chip. Nu îl lasă pe om în pace, căci în această părută pace a sa omul ajunge nesimțitor, iar pământul inimii lui, uscat și tare, ajunge până la urmă să nu mai poată primi cuvântul lui Dumnezeu. Aceasta se atinge numai de suprafață, cum se arată în parabola despre semănător, și piere fiindcă pământul nu l-a primit în sânul său. Să mulțumim lui Dumnezeu pentru toate lucrurile prin care afânează și înmoaie acest pământ tare, făcând în el loc cuvântului Său! Nevoile, bolile, supărările, necazurile din care nu putem să găsim ieșire, tot ce ne arată cât suntem de săraci și neputincioși, sunt plugul lui Dumnezeu care întoarce brazda în pământul inimiii noastre, sunt cercetări ale Lui. El vrea să taie brazde adânci în acest pământ nesupus și lipsit de viață, pentru a-l face în stare să primească sămânța vie.
Brazdele adânci ale frângerii inimii și recunoașterii propriilor păcate fac pământul inimii prielnic pentru primirea cuvântului dumnezeiesc: aceasta este însemnătatea și roada postului în care intrăm spre pomenirea postului de patruzeci de zile pe care l–a ținut pentru păcatele noastre Iisus Hristos. Și în Vechiul Testament a fost de multe ori rânduit post pentru ca oamenii să-și vină în fire, să se smerească, să-și recunoască păcatul, să și-l mărturisească și să se lepede de el. De aceea ne rugăm și noi acum: „Dăruiește-mi ca să-mi văd greșalele mele!”
Repetăm asta în genunchi, de multe ori, dar cum și pentru ce? Nu cumva doar pentru a spune cu gura că vrem să ne vedem păcatele, iar cu sufletul nici măcar să nu ne uităm la el ori, uitându-ne în treacăt, după aceea să le ținem și mai aproape de inimă și să nu ne despărțim de ele nicicând? Nu cumva doar ca să ne acoperim mai repede rănile, să le ascundem de ochii noștri și de ai celorlalți, lăsându-le acoperite, dar mirosind dezgustător și izvorând puroi în inimă?
De ce „să-mi văd greșalele mele”? Oare doar ca să le tăinuiesc iar în suflet și să mă împac și mai liniștit cu rănile mele ucigătoare? Satana ascunde de noi cu râvnă aceste răni, le oblojește cu cârpe murdare, sub care rănile fac tot mai mult puroi, stricându-ne sufletul. Dumnezeu descoperă rănile, fiindcă El este Doctorul sufletelor; le dezgolește, sfârșind cârpele ca să se vindece! Asta cerem rugându-ne: „Dăruiește-mi să-mi văd greșalele mele!” Trebuie doar să rostim cu sinceritate asta și să nu ne privim cu ușurătate păcatul care L-a răstignit pe Fiul lui Dumnezeu!Așadar, dăruiește-mi „să-mi văd greșalele mele”, să mă pătrund de recunoașterea lor, să le urăsc și să mă lepăd pentru totdeauna de ele!
„Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu” – Ed. Cartea Ortodoxă
Jurnal Spiritual
