Deochiul

0
145

deochiulInvidia, atunci când are și răutate, poate pricinui rele. Acesta este deochiul. E o lucrare diavolească.

– Părinte, Biserica recunoaște că deochiul este o lucrare diavolească?

– Da, există și o rugăciune specială (numai preotul poate citi rugăciunea). Când cineva va spune ceva cu invidie, atunci prinde deochiul.

– Părinte, mulți cer ”talismane” pentru prunci, ca să nu fie deochiați. Este bine să poare așa ceva?

– Nu, nu este bine. Să spuneți mamelor lor să le pună cruciulițe.

– Părinte, dacă cineva laudă un lucru frumos, iar cei care l-au făcut primesc lauda cu un gând de mândrie și se pricinuiește un rău, acesta este un deochi?

– Nu este deochiul lucrul acesta. În cazul acesta lucrează legile duhovnicești. Dumnezeu retrage harul Său de la om și atunci se pricinuiește pagubă. Deochiul există în cazuri rare. Mai ales oamenii care au răutate și invidie – puțini sunt aceștia – sunt cei care deochiază. De pildă, o femeie vede un copilaș drăgălaș cu mama lui și spune cu răutate: ”De ce n-am avut eu acest copil? De ce l-a dat Dumnezeu acesteia?” Atunci copilașul acela poate păți ceva rău. Fie nu va putea dormi, fie va plânge mereu, fie se va chinui în altfel. Iar toate acestea se întâmplă pentru că aceea a spus-o cu răutate. Iar dacă copilul se va îmbolnăvi și va muri, acea femeie va simți bucurie în sinea ei. Altul vede un vițeluș, îl poftește și îndată acela piere.

De multe ori însă se poate întâmpla să se chinuiască copilul, dar să fie de vină mama lui. Adică se poate ca mama să fi văzut cândva un copil slab și să fi spus: ”Ce copil este acesta? Ce schelet de copil!”. Să se fi lăudat cu al ei și să fi judecat pe cel străin. Iar ceea ce a spus cu răutate despre copilul străin prinde de al ei. Din pricina mamei copilul se va chinui fără să fie vinovat. Se va topi sărmanul ca să fie pedepsită mama și să-și înțeleagă greșeala. Firește, copilul va fi mucenic. Judecățile lui Dumnezeu sunt abis.

Dumnezeu să vă umple inima de bunătatea și de multa Sa dragoste!

Extras din ”Cu durere și dragoste pentru omul contemporan” – Cuviosul Paisie Aghioritul

[fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here