Depășirea încercărilor și ispitelor

0
144

ispiteSă știți că, în viață, cea mai importantă clipă este clipa în care poți spune că ai învățat să ierți.

Frate, când vei vedea că apare vrăjmașul, diavolul și că te tulbură, când vezi că te îmbolnăvești, când nu te vei mai ruga așa cum trebuie, tu așa să te gândești: „Frate, dacă eu mor acum, o să mă mântuiesc oare? Oare îi place lui Dumnezeu cum trăiesc eu acum?” Și atunci duhul lui Dumnezeu te va mustra și deodată vei vedea că noaptea ai dormit și nu ți-ai făcut canonul așa cum trebuie, sau că  a fost pe la tine o anumită persoană care a plecat înapoi supărată sau jignită. Trebuie să te gândești mereu la toate acestea, pentru a birui diavolul.

Eu cred că atunci când vine cineva la un preot, la un duhovnic, nu este atât de important cum vine, în ce stare, ci mai important este cum pleacă. Dacă acea persoană pleacă fără a se folosi de cuvântul ce i l-a dat duhovnicul, atunci să știți că mult au pierdut amândoi.

Pe măsură ce ne vom duce la biserică, pe măsură ce ne vom mărturisi, pe măsură ce ne vom scula noaptea la rugăciune, pe măsură ce avem o cugetare sfântă, pe măsură ce căutăm a nu mai sta de vorbă cu gândurile, pe măsură ce mintea noastră cugetă la moarte, atunci Duhul Sfânt ne va ajuta și, cu ajutorul lui Dumnezeu, toate păcatele le vom birui. Mereu să ne întrebăm: „Dacă mor acum, oare mă voi mântui? Oare Îi place lui Dumnezeu felul cum trăiesc eu?” Numai prin cugetare la moarte sufletul nostru se trezește la viață.

„Lupta pentru smerenie și pocăință” – Părintele Proclu Nicău

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here