Trei planete care ar putea fi locuite ce orbitează în jurul unei stele pitice și foarte reci, o pitică maro fiind mult mai puțin strălucitoare ca Soarele și doar cu puțin mai mare decât Jupiter, au fost descoperite recent de cercetătorii de la Institutul de Astrofizică și Geofizică al Universității din Liege, infomează Space.
Descoperirea este una revoluționară deoarece ar putea schimba modalitatea prin care se caută viața în Univers. Acestă stea se află în constelația Vărsătorului, fiind relativ aproape de Pământ, adică la doar 40 de ani lumină.
Pentru că identificarea planetelor s-a făcut cu ajutorul telescopului belgian TRAPPIST, steaua pitică a fost botezată Trappist-1. Este un tip de stea foarte longevivă, dar și comună în galaxia noasră, ce nu se știa până de curând este faptul că are planete pe orbita sa, iar acestea pot fi unele locuibile.
“Ne aflăm, cu adevărat, în fața unei schimbări de paradigmă în ceea de privește populația de planete și calea de căutare a vieții în Univers. Până în prezent, însăși existența acestor ‘lumi roșii’ pe orbita unor stele pitice ultra reci era doar o posibilitate teoretică, iar acum, nu avem numai o simplă lume singuratică în apropierea unei slăbuțe stele roșii, ci un sistem complet de trei planete!”, a explicat astronomul Emmanuel Jehin.
Potrivit experților, cele două planete situate mai aproape de Trappist-1 primesc doar de patru, respectiv, de două ori mai multă radiație decât Pământul de la Soare, steaua centrală fiind mult mai puțin luminoasă decât Soarele. Cu toate că niciuna nu se află la o distanță care ar permite existența apei lichide, cercetătorii nu exclud posibilitatea ca pe suprafața lor să fie ample zone locuibile.
Și pe cea de-a treia planetă identificată ar putea fi condiții de viață, deși se estimează că lumina pe care o primește de la steaua sa este mult mai mică decât cea pe care planeta noastră o primește de la Soare.
“Este un pas uriaș în procesul căutării vieții în Univers”, a subliniat Julien de Wit, un alt autor al studiului, declarându-se convins că în viitorul apropiat se va putea studia compoziția atmosferei acestor planete și vor putea explora pentru a se depista prezența apei, ori chiar semne de viață.
Cercetătorii au precizat că telescoapele aflate în curs de construcție, cum este E-ELT, de la Observatorul European Austral, și telescopul James Webb, realizat de NASA și Agenția Spațială Europeană, ESA, vor putea permite astfel de investigații.
Ana Grama