Descoperiri care au schimbat lumea – Numerele

0
1276

Cu toţii trebuie să numărăm, să calculăm, să sortăm sau să măsurăm. Ei bine, aceste lucruri le realizăm cu ajutorul numerelor.

numereÎn matematică, definiţia numărului s-a extins de-a lungul anilor pentru a include şi numere precum 0, numere negative, raţionale, iraţionale, complexe şi reale.

Numerele sau simbolurile utilizate pentru a număra dăinuie de când omul a învăţat să numere. Arheologii şi istoricii afirmă că numerele au fost folosite pentru prima dată acum circa 32 000 de ani.

Primele sisteme de numeraţie au fost sistemele de semne. Acestea nu aveau simboluri complexe sau valori (erau cele mai simple sisteme de numărat). Primul sistem de numeraţie cunoscut cu valori a fost sistemul Mesopotamian în baza 60 apărut în jurul anului 3400 î.Hr., iar primul sistem în baza 10 datează din anul 3100 î.Hr. (apărut în Egipt).

După cum se arată pe site-ul celor de la www.cineainventat.ro, numărul zero (“0”) a fost folosit de mai multe civilizaţii: egiptenii, babilonienii şi indienii. Egiptenii foloseau zero în înregistrările de contabilitate. Indienii se refereau la zero ca “goliciune” iar grecii au dezvoltat mai multe puncte de vedere filosofice interesante pe acest subiect.

Apoi chinezii au inventat numerele negative iar creditorii indieni foloseau numerele negative pentru a ţine evidenţa datoriilor.

În ceea ce priveşte, numerele fracţionare au fost inventate de egipteni în jurul anului 1800 î.Hr., iar indienii au inventat numerele iraţionale între anii 500 şi 800 î.Hr.

Lucrurile nu se opresc aici, indienii au inventat şi sistemul modern de numeraţie. Acestea sunt deseori numite numere arabe deoarece au ajuns în Europa prin intermediul arabilor (perşii au copiat sistemul de numeraţie de la indieni şi l-au transmis arabilor). Acest sistem a fost acceptat într-un timp foarte scurt în întreaga Europă, iar astăzi este sistemul folosit în întreaga lume.

De pildă, numerele au apărut încă de pe vremea primilor oameni, dar s-au dezvoltat în timp. În zilele noastre ştim că fără numere şi fără un sistem de numeraţie concordant nu am fi fost capabili să ne dezvoltăm în civilizaţii moderne. Folosim numerele în tot ceea ce facem şi putem spune că la baza societăţii stă un sistem de numeraţie bine pus la punct de către strămoşii noştri.

Mădălina M.

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here