Noi, eu, tu si acceptarea
Despre acceptarea celuilalt este lesne a vorbi, daca vrem sa facem voia lui Dumnezeu. Desi viata este de multe ori un montagne-russe, cu suisuri si coborasuri, trebuie sa vedem fiecare oportunitate si sa o folosim, luind-o ca pe un instrument ce ne este dat in beneficiul nostru. Numai ca acest instrument trebuie de multe ori sa-l vedem ca o usa de scapare. Daca stam bine sa ne gandim, Sfantul Petru a fost pescar, dar cand a intalnit oportunitatea de a-L urma pe Hristos, L-a acceptat si L-a primit in sufletul sau, imediat.
Simplitate in suflet
Este nevoie de multa simplitate, caci acceptarea in momentul in care nu suntem simpli si gandurile se leaga unul cate unul, tesand atatea infime ganduri care nasc balauri, trebuie sa spunem: gata! pana aici! si atunci ti se imblanzesc balaurii. Fiecare dintre noi ne luptam cu demonii interiori, cu patimi si nevoi, dar numai cel care a ramas la mana aproapelui, cel care a vazut ca singura lui optiune de supravietuire este aproapele sau, L-a acceptat si l-a primit in sufletul sau si a facut ca sa fie bine.
Taina acceptarii
Aceasta este o mare taina– acceptarea- deoarece iti trebuie mai intai pace cu tine insuti si iubire de tine insuti. Viata este egala cu acceptarea mai intai a ta. Asta inseamna a nu da loc pasivitatii, intristarii si ignorantei, sa ia stapanire asupra sufletului tau. A ma accepta pe mine, inseamna a-l accepta pe aproapele meu. Este atat de simplu si de frumos.
