Despre ce se opune bucuriei – întristare şi bucurie – partea I

0
110

1624298input_file2012114În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.

În dimineaţa aceasta vom vorbi despre ce se opune bucuriei şi despre întristare şi bucurie. Este bine să ştim că de fapt noi niciodată nu suntem la extreme sau dacă ajungem totuşi să avem o bucurie, bucuria nu este permanentă, şi dacă avem o întristare, nici întristarea nu este permanentă. Noi putem avea şi întristare, şi avem voie să ne întristăm, când este cazul de întristare. Sfântul Apostol Pavel spune: „Bucuraţi-vă cu cei ce se bucură, plângeţi cu cei ce plâng”. Aşa că nu este exclusă posibilitatea de a fi şi în întristare, dar preferabil este să fim în sfera bucuriei şi întristarea să fie trecătoare, iar bucuria să fie cât mai statornică. Numai că lucrurile acestea nu depind totdeauna de noi, în sensul că putem provoca întristarea sau putem provoca bucuria; şi chiar dacă avem nişte temeiuri pentru bucurie, poate nu totdeauna ne bucurăm, şi chiar dacă nu avem un temei pentru întristare, ne şi întristăm. Ne întristăm când ne părăseşte cineva din lumea aceasta, ne întristăm când ni se face un rău, ne întristăm când avem o pagubă, ne întristăm când cineva ne jigneşte, ne întristăm când cineva nu are consideraţie faţă de noi înşine, sunt atâtea şi atâtea pricini de întristare.
A zis Domnul Hristos: „Femeia, când este să nască, se întristează” şi asta se întâmplă de la sine, adică nu se urmăreşteacest lucru şi nici nu se poate înlătura. Este o situaţie firească, un lucru care se întâmplă fără să fie provocat anume. Aşa este rânduiala firii, aşa a rânduit Dumnezeu, să fie şi prilejuri de istare şi Să fie şi prilejuri de bucurie.

Adevărul este că noi suntem cumva cam la mijloc, între întristare şi bucurie. Când avem pricini să ne întristăm, ne întristăm, când avem pricini să ne bucurăm, ne bucurăm, dar cel mai bine este să urmărim totuşi bucuria, adică să fim mulţumiţi cu ceea ce ne rânduieşte Dumnezeu, să căutăm să avem starea aceasta de bucurie pe care noi ştim că o vrea Dumnezeu de la noi. „Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, că plata voastră multă este în ceruri” -este un îndemn al Domnului Hristos.
„Acestea vi le-am spus, ca bucuria Mea să fie întru voi şi ca bucuria voastră să fie deplină” (loan 15, 11).
„Iarăşi vă voi vedea şi se va bucura inima voastră şi bucuria voastră nimeni nu o va lua de la voi” (loan 16, 22).
Sunt cuvinte ale Domnului nostru Iisus Hristos de care este bine să ţinem seama şi, chiar atunci când ajungem în situaţii de întristare, să ne gândim că Domnul Hristos ar vrea mai bine să fim bucuroşi. Ştiţi că femeia aceea care îşi ducea la groapă pe fiul ei, pe tânărul din Nain, plângea şi a zis Domnul Hristos către ea: „Nu mai plânge!”, ca şi cum ar fi zis: „Ai plâns destul. Ajunge, lasă, nu mai plânge!”. Şi de fapt i-a dat şi temei ca să nu mai plângă, pentru că 1-a înviat pe fiul ei, pe tânărul din Nain.
Se întreabă oamenii de multe ori: oare cum este mai bine, să fie în întristare sau să fie în bucurie? Păi, când este cazul de întristare, să fie în întristare, când este cazul de bucurie, să fie în bucurie, dar în orice caz, zice Sfântul Apostol Pavel, în Epistola întâi către Tesaloniceni, să nu ne întristăm ca cei care nu au nădejde (I Tesaloniceni 4, 13). Noi oricum avem o nădejde şi nădejdea în mila lui Dumnezeu, în ajutorul lui Dumnezeu, în puterea lui Dumnezeu, în intervenţia lui Dumnezeu. Este o nădejde care ne scoate din întristare şi ne duce către bucurie.
Numai că trebuie să avem şi nişte condiţii ale bucuriei, că nu merge aşa, că oricum trebuie să fii în bucurie. Nu se poate! Dacă împlineşti condiţiile bucuriei, atunci eşti în bucurie. Eu spun de multe ori şi îmi place să spun şi aş vrea să se ştie lucrul acesta, că întâi este datoria şi apoi este bucuria. Adică ai bucurie atunci când îţi împlineşti datoria. Dacă nu-ţi împlineşti datoria, nu ai cum să ai bucurie, oricât ai şti despre bucurie, că este bine să te bucuri: „Bucuraţi-vă cu cei ce se bucură” (Romani 12, 15), „Bucuraţi-vă pururea întru Domnul şi iarăşi zic, bucuraţi-vă” (Filipeni 4, 4), „Totdeauna să vă bucuraţi” (I Tesaloniceni 5, 16). Şi apoi, viaţa noastră trebuie să fie în aşa fel încât să avem prilejuri de bucurie şi să ne bucurăm unii de alţii. Acesta este mare lucru, să te poţi bucura de omul de lângă tine. Să fii bucuros că ţi-a rânduit Dumnezeu să te întâlneşti cu omul acela care îţi prilejuieşte bucurie. Aceasta înseamnă că trebuie să eviţi toate situaţiile acelea care aduc nemulţumire, care aduc întristare, care aduc jignire, care sunt împiedicătoare, cumva, în calea bucuriei. M-aş gândi la ceea ce s-a întâmplat când o femeie cinstitoare a Mântuitorului nostru Iisus Hristos a turnat mir peste Mântuitorul în semn de cinstire, un fel de parfum, şi unii au fost nemulţumiţi şi au zis că era bine ca mirul acesta să se fi vândut cu mai bine de trei sute de dinari (Marcu 14, 4-5). Trei sute de dinari însemna preţul a trei sute de zile de lucru…

Bucuriile credinţei, Arhimandritul Teofil Părăian

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here