Despre cele opt gânduri ale răutăţii – duhul întristării (V)

0
396

tristeteSfântul CASIAN ROMANUL către Episcopul Castor, în epistola sa despre cele opt gânduri ale răutăţii, adică despre cel al lăcomiei pântecelui, al curviei, al iubirii de argint, al mâniei, al întristării, al trândăviei, al slavei deşarte şi al mândriei.

V. Despre întristare

A cincea lupta o avem împotriva duhului întristării, care întunecă sufletul că să nu poată avea nici o vedere duhovnicească şi-1 opreşte de la toată lucrarea cea bună. Când duhul acesta viclean tabaraste asupra sufletului şi-l întunecă în întregime, nu-i mai îngăduie să-şi facă rugăciunile cu osârdie, nici să stăruie cu folos pe lângă sfintele citiri şi nu răbda pe om să fie blând şi smerit faţă de fraţi. Îi pricinuieşte scârbă faţă de toate lucrurile şi faţă de însăşi făgăduinţă vieţii.

Scurt vorbind, întristarea turbură toate sfaturile mântuitoare ale sufletului şi usca toată puterea şi stăruinţă lui, făcându-1 că pe un ieşit din minte şi legându-1 de gândul deznădejdii. De aceea, dacă avem de gând să luptăm lupta duhovnicească şi să biruim cu Dumnezeu duhurile răutăţii, să păzim cu toată străjuirea inima noastră dinspre duhul întristării.

Căci precum molia roade haina şi cariul lemnul, aşa întristarea mănâncă sufletul omului. Ea îl face să ocolească toată întâlnirea bună şi nu-1 lasă să primească cuvânt de sfat nici de la prietenii cei adevăraţi, precum nu-i îngăduie să le dea răspuns bun şi paşnic. Ci învăluind tot sufletul, îl umple de amărăciune şi de nepăsare. în sfârşit îi pune în minte gândul să fugă de oameni, că de unii ce i s-ar fi făcut pricina de turburare şi nu-1 lasă să-şi dea seama că nu dinafară vine boală, ci ea mocneşte înăuntru, făcându-se arătată când vine vreo ispita care o da la iveală. Căci niciodată nu s-ar vătăma omul de om, dacă nu ar avea mocnind înăuntru pricinile patimilor.

De aceea Ziditorul a toate şi Doctorul sufletelor, Dumnezeu, Cel ce singur ştie rănile sufletului cu de-amănuntul, nu porunceşte să lepădam petrecerea cu oamenii, ci să tăiem din noi pricinile păcatului şi să cunoaştem că sănătatea sufletului se dobândeşte nu despărţindu-ne de oameni, ci petrecând şi exercitându-ne cu cei virtuoşi. Când aşadar pentru oarecari pricini, zise “îndreptăţite”, ne despărţim de fraţi, n-am tăiat pricinile întristării, ci numai le-am schimbat, fiindcă boală ce mocneşte înăuntru se poate aprinde şi printr-alte lucruri.

De aceea tot războiul să ne fie împotriva patimilor celor dinăuntru. Căci de le vom scoate pe acestea din inima cu darul şi cu ajutorul lui Dumnezeu, nu numai cu oamenii, dar şi cu fiarale sălbatice vom petrece cu uşurinţă, cum zice şi fericitul Iov: “Fiarale sălbatice vor fi cu ţine în pace”.1 Deci mai întâiu trebue să luptăm împotriva, duhului întristării, care împinge sufletul la desnadejde, că să-1 alungăm din inima noastră. Căci acesta n-a lăsat pe Cain să se pocăiască după ce şi-a ucis fratele, nici pe Iuda după ce a vândul pe Domnul.

Să ne deprindem numai în acea întristare, care se cuprinde în pocăinţă pentru păcate şi e împreunată cu nădejdea cea bună. Despre această zice şi Apostolul: “întristarea cea după Dumnezeu lucrează pocăinţă spre mântuire, fără părere de rău”. Căci întristarea cea după Dumnezeu, hrănind sufletul cu nădejdea pocaintii, e împreunată cu bucurie. De aceea ea face pe om osârduitor şi ascultător spre toată lucrarea cea bună, prietenos, smerit, blând, gata să sufere răul şi să rabde toată bună osteneală şi zdrobirea, că una ce e cu adevărat după Dumnezeu.

Ea face să se arate în om roadele Sfântului Duh, care sunt: bucuria, dragostea, pacea, îndelungă răbdare, bunătatea, credinţă şi înfrânarea. De la întristarea cea protivnică însă, cunoaştem roadele duhului celui rău, adică: trândăvia, lipsa de răbdare, mania, ura, împotrivirea în cuvânt, lenea la rugăciune. De această întristare suntem datori să fugim, că şi de curvie, de iubirea de argint, de manie şi de toate celelalte patimi. Ea se tămăduieşte prin rugăciune, prin nădejdea în Dumnezeu, prin cugetarea la cuvintele cele dumnezeesti şi prin petrecerea cu oamenii cuvioşi.

Citeşte şi:

Sursa: filocalia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here