Despre curăția cea plăcută lui Dumnezeu

Curăția inimii

0
151
curatia inimii
curatia inimii

Curăția inimii

 Curăția inimii -În discuțiile cu fariseii și cărturarii (Marcu 7, 1-23), Iisus întoarce atenția de la curăția exterioară la curăția inimii. El relativizează astfel și limitează din punct de vedere temporal, orice element pregătitor de curăția inimii. Acest element pe care îl cuprindeau Legea, interpretarea Legii sau alte manifestări religioase ale lumii vechi.

Curăția inimii și revelația duhovnicească

Se arată că rânduielile iudaice exterioare nu sunt revelația dumnezeiască, și că fac confuză voia lui Dumnezeu. Acestea  duc la ipocrizie, în timp ce Iisus, prin principiul universal valabil de curăția inimii, deschide calea intrării neamurilor la noua credință. Pentru care legea iudaică și interpretarea ei tradițională nu pot fi piedici. Ioannis Karavidopoulos afirmă că această învățătură ne amintește de teologia lui Pavel.

Cuvintele lui Iisus sunt o aluzie făcută Bisericii întregi

 Curăția -Neputința ucenicilor de a înțelege cuvintele lui Iisus nu este o referire personală la anumiți ucenici, ci mai degrabă o aluzie făcută Bisericii întregi.  De aceea există întotdeauna pericolul de a cădea în cursa rânduielilor despre curăția exterioară, ca și acela de a ignora curăția inimii. De fapt, discuția inițială este provocată de observația fariseilor și a cărturarilor veniți de la Ierusalim, că unii dintre ucenici nu respectă rânduiala care prevede spălarea rituală a mâinilor înainte de masă. Evanghelistul oferă această informație pentru cititorii proveniți dintre păgâni, care poate nu cunosc obiceiurile iudaice. Aceea  că fariseii și în general toți iudeii nu își mănâncă mâncarea dacă nu se spală pe mâini „până la cot”.

Purificările nu sunt prevăzute numai pentru trupul lor

-Purificările sunt și pentru diferitele obiecte ale casei, cum ar fi paharele, vasele, vasele de aramă și paturile. Din punct de vedere istoric, prevederi despre curăție se explică prin îndelunga viețuire a poporului iudaic în mijlocul popoarelor necurate. Cât și prin încercarea de a se diferenția din punct de vedere religios de aceștia. Așadar, Iisus condamnă poziția ipocrită a iudeilor.

Mihai Parfeni

Jurnal Spiritual

Mai multe articole scrise de acelaşi autor puteţi citi aici:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here