Una dintre datoriile principale ale fiecărui credincios este de a cunoaşte Legea care cuprinde învăţăturile privitoare la mântuirea sufletului. Numai cunoscând importanţa, frumuseţea şi temeinicia acesteia poate s-o iubească, s-o apere şi s-o urmeze, având certitudinea că urmează calea cea bună şi adevărată, care duce la împărăţia lui Dumnezeu.
Temeiurile învăţăturilor creştine se bazează pe Sfânta Scriptură şi, în mod deosebit, pe Noul Testament, care reprezintă învăţătura transmisă direct de către Mântuitorul Iisus Hristos şi Sfinţii Apostoli. Sfânta noastră Biserică acordă o cinstire deosebită Maicii Domnului. Această cinstire are, mai întâi de toate, temei scripturistic. Sfântul Ioan Evanghelistul îşi încheie Evanghelia cu următoarele cuvinte: „Dar sunt şi alte multe lucruri pe care le-a făcut Iisus şi care, dacă s-ar fi scris cu de-amănuntul, cred că nici lumea aceasta n-ar cuprinde cărţile ce s-ar fi scris” (Ioan 21, 25).
Probabil din aceleaşi motive nu s-au scris prea multe nici despre Maica Domnului. Singur Evanghelistul Luca aminteşte despre evenimentele Bunei Vestiri făcute Fecioarei Măria de către înger cu privire la întruparea şi naşterea lui Iisus Hristos.
Noul Testament nu pomeneşte despre convorbirile dintre Maica Domnului şi Sfinţii Apostoli avute de aceştia după înălţarea Domnului la cer.
Explicaţia despre această tăcere s-ar putea datora în primul, rând faptului că Apostolii au voit să scoată în evidenţă în Evanghelii, mai întâi, dumnezeirea lui Iisus Hristos, iar odată ce credem în dumnezeirea Lui, să credem că toată învăţătura şi faptele Sale sunt dumnezeieşti. În al doilea rând, atât Mântuitorul, cât şi Apostolii fac puţine referiri la Maica Domnului spre a o feri de clevetiri răutăcioase din partea duşmanilor lui Iisus din rândul poporului evreu, precum şi din partea păgânilor.
Dintre multele şi feluritele temeiuri privitoare la cinstirea Maicii Domnului sunt şi cuvintele ei, ce s-au păstrat în Sfânta Evanghelie şi care sunt foarte puţin cunoscute nouă. De aceea socot că fiecare dintre noi suntem dornici a cunoaşte care sunt aceste cuvinte şi care este înţelesul lor. Iată, deci, care sunt cuvintele rostite de Maica Domnului, consemnate de Sfinţii Evanghelişti:
1.„Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu ştiu de bărbat?” (Luca 1,3-4).
2.„Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău”(Lucal,38).
3.„Măreşte sufletul meu pe Domnul, şi s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu, că a căutat spre smerenia roabei Sale. Că, iată, de acum mă vor ferici toate neamurile. Că mi-a făcut mie mărire Cel puternic şi sfânt este numele Lui. Şi mila Lui în neam şi în neam spre cei ce se tem de El. Făcut-a tărie cu braţul Său, risipit-a pe cei mândri în cugetul inimii lor. Coborat-a pe cei puternici de pe tronuri şi a înălţat pe cei smeriţi. Pe cei flămânzi i-a umplut de bunătăţi şi pe cei bogaţi i-a scos afară, deşerţi. A sprijinit pe Israel, slujitorul Său, ca să-şi aducă aminte de mila Sa, precum a grăit către părinţii noştri, lui Avraam şi seminţiei lui, în veac” (Lc. 1, 46-55).
4.„Fiule, de ce ne-ai făcut nouă aşa? Iată, tatăl Tău şi eu Te-am căutat îngrijoraţi” (Luca 2, 48).
5.„Nu mai au vin” (Ioan 2, 3).
6.„Faceţi orice vă va spune” (Ioan 2, 5).
Asupra acestor şase rostiri să medităm puţin, să le vedem semnificaţia.
Primele două cuvinte ale Maicii Domnului sunt egate de evenimentul Bunei Vestiri. Este o convorbire
cu trimisul lui Dumnezeu, cu îngerul Gavriil, care-I adresează salutul: „Bucură-te, ceea ce eşti plină de har,
Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei”, descoperindu-i prin aceste cuvinte că ea este aleasă de Dumnezeu spre a naşte pe Iisus Hristos, să primească a intra în comuniune cu Dumnezeu şi a conlucra împreună la răscumpărarea lumii. Fecioara Maria, aflându-se în faţa acestui mesaj ceresc, înaintea acestei taine, se află nedumerită cerând lămurire şi dezlegarea tainei:
1. „Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu ştiu de bărbat?”.
Punând această întrebare, ea voia să spună: Cum e va putea întâmpla acest lucru, de vreme ce eu sunt închinată lui Dumnezeu, încă înainte de zămislirea mea şi oferită ca o jertfa Lui, prin ducerea la Templu? Şi cu toate că, potrivit hotărârii sinedriului bisericesc, atunci când, conform Legii, a trebuit să părăsească Templul şi a fost încredinţată bătrânului Iosif, ea a continuat să trăiască tot ca în Templu, adică în feciorie, în post, în rugăciune, în citirea Sfintelor Scripturi şi în muncă.
Adevăruri trăite; Învăţături folositoare, Arhimandrit Serafim Man
Jurnal Spiritual
