Maica Domnului se deosebeşte de întregul neam omenesc prin însăşi zămislirea ei. Şi cum anume? Maica Domnului nu este produsul poftei păcătoase, ci e rodul împlinirii mulţimilor de rugăciuni, lacrimi, jertfe, a unei vieţi curate, plus închinarea ei lui Dumnezeu de către Sfinţii ei Părinţi Ioachim şi Ana.
„Duşmănie voi pune între tine şi între femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei”. Câţi dintre noi am venit pe lume fără dorinţa trupească a părinţilor noştri? Deci, putem spune cu toată sinceritatea că ea se deosebeşte şi prin naştere faţă de noi!
De la vârsta de 3 ani şi până la 14-15 ani, Fecioara Maria şi-a petrecut viaţa în Templu, în rugăciune, atât obştească cât şi particulară, în citirea cărţilor sfinte şi muncă, pentru înfrumuseţarea Templului. Când vedem un copil nevinovat cu o voce ca de îngeraş, cu mânuţe nevinovate, pe care om nu l-ar pleca spre milă? Deci, iată că şi-n această nobilă faptă, Maica Domnului este mai presus de noi şi nu ne putem compara cu ea.
Vieţuirea Fecioarei Măria în Templu, i-a plăcut atât de mult, încât dorea ca toată viaţa să şi-o petreacă acolo. Dar legile Templului prevedeau că o tânără, după vârstasta de 14-15 ani, trebuie să părăsească Templul. Acestor legi trebuia să se supună şi Fecioara Maria. Dar ea declară în faţa sinedriului că, conform închinării ei lui Dumnezeu de către părinţii săi, doreşte să trăiască toată viaţa în curăţie şi rugăciune. în acest scop, este încredinţată unui om foarte evlavios, cu numele de Iosif, ca să-i fie ca un tată, iar ea să-i fie lui ca o fiică, ajutându-se unul pe altul, creându-i posibilitatea ca şi după părăsirea Templului să-şi poată continua felul acesta de viaţă şi la casa ei. Ea declară că dragostea pe care o are nu voieşte s-o împartă pentru soţ, copii, avere, ci să-i fie mereu îndreptată numai spre Dumnezeu şi cele sfinte. Această hotărâre a ei, multă lume n-a putut-o înţelege la justa ei valoare. Dar a înţeles-o pe deplin Dumnezeu. Deci, şi aici Fecioara Măria ne depăşeşte pe toţi.
După ce Fecioara Măria părăseşte Templul, se simţea atât de străină în viaţa din lume, încât cel mai mult timp îl petrecea în rugăciune, fie în casa ei, fie la Templu. Aflându-se odată într-o stare de rugăciune fierbinte, deodată casa i se luminează şi apare un Arhanghel care o salută prin cuvintele: „Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei” (Luca 1, 28). Văzând-o că se înspăimânta, îi zice: „Nu te teme, Mărie, că ai aflat har la Dumnezeu , şi-i vesteşte despre naşterea lui lisus. Maria îi răspunde. „ Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu ştiu de bărbat- îngerul îi spune: „Duhul Sfânt se va pogorî peste tine şi puterea celui Preaînalt te va umbri… “. Atunci a Maria: „Iată, roaba Domnului, fie mie după cuvantul tău…” (Luca 1,28-38).
Din acest dialog între Fecioara Maria şi Arghelul Gavriil, se poate da cel mai bun răspuns tuturor grupurilor sectare care nu cinstesc pe Maica Domnnului ci aduc tot felul de hule împotriva ei, zicând că
este o femeie ca toate femeile. Dar întrebarea este: Ce femeie a văzut şi a vorbit cu un înger? În faţa acelei femei mă închin şi o cinstesc; aş voi s-o cunosc!
În legătură cu naşterea Mântuitorului, e un mare adevăr pe care noi nu- observăm, şi anume: învăţătura Bisericii ne spune că Maica Domnului a născut pe lisus Hristos nesuferind durerile naşterii. Şi după cum bine se ştie, toate femeile, când nasc, trec pe sub umbrele morţii, suferind cele mai groaznice chinuri. Care poate fi adevărul pentru că Maica Domnului a fost scutită de aceste dureri?
Proorocul David zice: „în păcate şi fărădelegi m-a născut maică-mea”. Deci, zămislirea se face printr-o plăcere trupească pătimaşă. Plăcerea naşte durerea, prin care femeia îşi răscumpără păcatele, prin suferinţe: „în dureri vei naşte copii” (Facerea 3, 16). Maica Domnului fiind departe ca cerul de pământ de acest gând păcătos, naşte pe lisus fără dureri. Sfinţii Părinţi aseamănă zămislirea şi naşterea Mântuitorului cu trecerea razelor soarelui printr-un geam, fără să-l strice.
O altă mare minune ce s-a petrecut cu Maica domnului este aceasta: Dumnezeiescul Fiu, prin naşterea din Fecioara Maria, a devenit ceea ce n-a fost, adică Om, dar a rămas ceea ce a fost, adică Dumnezeu, deci a fost Dumnezeu adevărat şi Om adevărat. Cu Fecioara Maria s-a întâmplat la fel: prin naştere a devenit mamă adevărată, dar a rămas ceea ce a fost, fecioară adevărată. Deci, a fost Fecioară şi Mamă, deodată, acesta fiind eveniment unic în lume, datorită intervenţiei lui Dumnezeu în ordinea firească instaurată în cadrul naturii umane.
Adevăruri trăite; Învăţături folositoare, Arhimandrit Serafim Man
Jurnal Spiritual
