Despre rânduiala cea după Dumnezeu a vieţii

Randuiala cea buna si intelepciunea

0
208
Randuiala cea buna
Randuiala cea buna

Randuiala cea buna si intelepciunea

Randuiala cea buna -Dacă şi-a despărţit cineva puţin cugetarea de trup şi de robia patimilor şi s-a eliberat de neînţelepciune şi-şi priveşte sufletul cu un gând neviclean şi sincer, va vedea în chip curat în firea acestuia iubirea lui Dumnezeu cea către noi şi scopul pentru care ne-a zidit. Căci va afla, privind în felul acesta, unită fiinţial şi firesc cu omul. Pornirea dorinţei spre bine şi încă spre Binele cel mai înalt şi unită cu firea, dragostea nepătimaşă şi fericită.

Inselaciunea se naste din placerile vietii si este nevoie de randuiala cea buna

Dar o înşelăciune a acestor lucruri văzute şi curgătoare, vrăjind mereu printr-o patimă neraţională şi fără pază, prin negrijă îl atrage spre patima cumplită. Aceasta ce se naşte din plăcerile vieţii şi naşte moartea celor ce o îndrăgesc. Pentru aceea harul Mântuitorului nostru a dăruit, celor ce o primesc cu iubire, cunoştinţa adevărului.

Prin aceasta, înşelăciunea care vrăjeşte pe om se destramă

Iar mişcarea necuvenită a trupului se stinge. Căci sufletul care a primit adevărul e condus de lumina acestuia spre Dumnezeu şi spre mântuirea sa.

De aceea, voi care aţi primit cu vrednicie cunoştinţa aceasta şi v-aţi îndreptat iubirea dumnezeiască după firea dată sufletului, ca să înfăptuiţi în comun prin fapte chipul de viaţă arătat de apostol (Rom. 12, 2).

“Doriţi să primiţi de la noi un cuvânt îndrumător şi călăuzitor”

-care să vă conducă pe calea dreaptă a vieţii. Un cuvânt care să arate celor ce şi-au ales-o, întocmai, care este scopul acestei vieţi.  Care este voia cea bună şi bineplăcută şi desăvârşită a lui Dumnezeu şi care este calea ce duce la acest scop. Sau cum se cuvine să vieţuiască împreună cei ce păşesc pe această cale şi cum trebuie să îndrepteze întâistătătorul obştea. Si de ce osteneli trebuie să se folosească cei ce vor să urce spre vârful cel mai înalt al virtuţii, să-şi facă sufletele vrednice de primirea Duhului.

Cuvantul statornicit si in litere si randuiala cea buna

Fiindcă deci cereţi de la noi acest cuvânt – nu numai din gură, ci şi statornicit în litere, ca avându-l aşezat în acestea să-l luaţi de acolo ca dintr-o vistierie a amintirii. Potrivit trebuinţelor timpului – vom încerca, după harul Duhului dăruit nouă, să răspundem acestei râvne a voastre. Stiind sigur că dreptarul vieţii binecredincioase din voi e rezemat în dreapta dogmă a credinţei. Având dumnezeirea fericitei şi veşnicei Treimi neschimbată nicidecum în nimic, ci cugetată şi închinată într-o singură fiinţă. Intr-o singură slavă, în aceeaşi voinţă, în trei ipostasuri, precum, apucând de mai înainte, am dat mărturisirea faţă de mulţi martori prin Duhul care ne-a spălat pe noi în izvorul Tainei (botezului).

Cunoscând deci această mărturisire bine credincioasă şi negreşită a credinţei

-Intemeiată în adâncul sufletului vostru în chip neclintit, şi pornirea şi urcuşul vostru înalt spre Cel bun şi fericit. Pe drumul faptelor vă punem în scris seminţele învăţăturii, alegând unele dintre scrierile dăruite nouă mai înainte de Duhul dând de multe ori după trebuinţă şi înseşi cuvintele Scripturii. Spre crezarea celor spuse şi spre lămurirea gândirii voastre despre ea, ca să nu părem că, părăsind darul de sus, născocim lucruri neadevărate printr-o cugetare stricăcioasă şi coborâtă. Plăsmuind prin gânduri din afară chipuri ale dreptei credinţe, ca să le introducem pe acestea printr-o cugetare deşartă, amestecându-le în chip neînţelept cu cele ale Scripturii.

Crestinul sa-si ia drept calauza, credinta cea adevarata

Randuiala cea buna -Căci cel ce voieşte să-şi dăruiască sufletul şi trupul lui Dumnezeu, potrivit legii dreptei credinţe, şi să-I aducă Lui jertfa cea fără de sânge şi curată. Trebuie să-şi ia drept călăuză a vieţii credinţa cea dreaptă pe care ne-o grăiesc glasurile sfinţilor prin toată Scriptura. Pe temeiul acesteia conducându-şi sufletul bine ascultător şi bine strunit pe căile virtuţii şi dezlegându-se pe sine în chip curat de lanţurile vieţii.

Si eliberându-se de robia celor de jos şi deşarte

Pe de altă parte predându-se întreg credinţei şi vieţii după Dumnezeu. Va cunoaşte limpede că acolo unde este dreapta credinţă şi viaţa neîntinată, acolo este şi puterea lui Hristos. Iar unde este puterea lui Hristos, de acolo pleacă şi orice patimă şi moartea care ne fură viaţa. Căci nu au cele rele în ele puterea să se împotrivească puterii Domnului, ci ele se pot ivi numai prin călcarea poruncilor.

Talantul incredintat trebuie sa aduca bucurie navazuta

Randuiala cea buna – E ceea ce a păţit cel dintâi om plăsmuit, iar acum toi cei ce imită prin hotărâre de bunăvoie neascultarea aceluia. Dar pe cei ce vin cu voia nevicleană la Duhul şi au credinţa întru toată adeverirea. Neavând nici o pată pe conştiinţă, această putere a Duhului îi curăţeşte, potrivit celui ce a zis : “Că Evanghelia noastră cea către voi nu s-a vestit numai în cuvânt, ci şi întru putere şi întru Duh Sfânt şi întru adeverire multă, precum bine ştiţi” (I Tes. 1, 5).

Celor vrednici le-a daruit Dumnezeu mireasma nemuririi

Si iarăşi: “Întreg duhul şi sufletul şi trupul vostru să fie păzite fără pată întru numele Domnului nostru Iisus Hristos” (I Tes. 5, 23).

Care a dăruit prin baie celor vrednici mireasma nemuririi, ca talantul încredinţat fiecăruia să aducă bogăţia nevăzută, prin Lucrarea celor încredinţate. Căci mare este, fraţilor, mare este sfântul botez spre dobândirea bunurilor duhovniceşti de către cei ce-l primesc cu frică. Pentru că din Duhul cel bogat şi îmbelşugat curge pururea harul în cei ce-l primesc.

De acest har umplându-se, Sfinţii Apostoli au ajunsa la masuri mari

Au arătat Bisericilor lui Hristos rodurile plinătăţii şi ale adeveririi. Acest Duh rămâne sălăşluit in cei ce au primit darul Lui, împreună lucrător. După măsura credinţei fiecăruia din cei ce s-au împărtăşit de El, zidind în fiecare binele spre sârguinţa sufletului în faptele credinţei. După cuvântul Domnului, Care zice că cel ce a primit talantul l-a primit spre lucrarea a ceea ce i s-a dat (Lc. 19, 13). Adică harul Sfântului Duh i s-a dat fiecăruia, spre sporirea şi creşterea lui.

Sufletul trebuie sa creasca pana la masura varstei duhovnicesti

Căci sufletul care s-a născut din nou prin puterea lui Dumnezeu trebuie să crească până la măsura vârstei duhovniceşti în Duhul. Adăpat neîncetat cu sudoarea virtuţii şi cu dărnicia harului. Pentru că, precum firea trupului pruncului nou născut nu rămâne în vârstă fragedă, ci hrănit cu mâncările trebuitoare sufletului. După legea firii, înaintează spre măsura ce-i este rânduită, aşa se cuvine şi sufletului născut de curând. Împărtăşirea de Duhul, nimicind boala intrată prin neascultare, reînnoieşte vechea frumuseţe a firii. De aceea, el nu mai rămâne pururea prunc, nici nemişcat în nelucrarea şi în lipsa de curăţie, adormit în starea naşterii. Ci se hrăneşte pe sine prin mâncări potrivite lui şi creşte spre mărimea pe care o cere firea prin toată virtutea şi ostenelile. Ca să se facă prin virtutea sa, cu puterea Duhului, neprimejduit de nevăzutul tâlhar ce pregăteşte sufletelor multe uneltiri ascunse.

Deci trebuie să ne conducem pe noi, după Apostol

Randuiala cea buna -Pururea spre bărbatul desăvârşit, “până ce vom ajunge toţi la unirea credinţei şi a cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu, la bărbatul desăvârşit şi la măsura vârstei plinătăţii lui Hristos. Ca să nu mai fim prunci, învăluiţi şi purtaţi de tot vântul învăţăturii, cu meşteşug, spre uneltirea înşelăciunii. Ci întărindu-ne în adevăr, să creştem în toate întru El, Care este capul, Hristos” (Ef. 4, 13-15) Si în altă parte, acelaşi zice: “Nu vă asemănaţi chipului veacului acesta, ci vă schimbaţi la faţă întru înnoirea minţii voastre, ca să cercaţi care este voia lui Dumnezeu cea bună şi bineplăcută şi desăvârşită” (Rom. 12, 2). Iar voia lui Dumnezeu cea desăvârşită este, după el, a-şi întipări cineva în suflet chipul vieţuirii binecredincioase. Pe acest suflet îl duce la înflorirea celei mai înalte frumuseţi harul Duhului, care lucrează împreună cu ostenelile celui ce-şi întipăreşte acest chip.

La creşterea trupului nu dăm nimic de la noi

Căci firea nu-şi măsoară mărimea prin voia şi plăcerea omului, ci prin mişcarea şi legea ei. Dar măsura şi frumuseţea sufletului în starea naşterii celei noi. Pe care o dăruieşte, prin sârguinţa primitorului, harul Duhului, atârnă de voia noastră. Căci cu cât întinzi mai mult nevoinţele vieţuirii binecredincioase, cu atât se întinde mai mult şi mărimea sufletului prin nevoinţe şi osteneli. Pe care le porunceşte şi Domnul nostru, zicând:

“Nevoiţi-vă (luptaţi) să intraţi prin poarta cea strâmtă” (Lc. 13, 24; Mt. 7, 13)

Si iarăşi: “Siliţi-vă, căci silitorii răpesc Împărăţia cerurilor” (Mt. 11, 12). Si: “Cel ce rabdă până la sfârşit acela se va mântui” (Mt. 10, 22 Mc. l3, l3.). Si: “Întru răbdarea voastră veţi câştiga sufletele voastre” (Lc. 21, 19). Dar şi Apostolul zice: “Prin răbdare alergăm în lupta ce ne stă în faţă” (Evr. 12, 1) şi: “Ca un slujitor al lui Dumnezeu întru răbdare multă” şi cele următoare (II Cor. 6, 4).

Despre rânduiala cea după Dumnezeu a vieții și despre nevoința cea adevărată, Sfântul Grigorie de Nyssa

Jurnal Spiritual

V-ar mai putea interesa şi aceste articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here