Despre soartă şi providenţă – Cuvântul IV

0
78

“Ca să vă scriu aceleaşi lucruri mie nu-mi este greu, dar vouă vă este de folos” (Despre soartă şi providenţă – Cuvântul IV).  Dacă Pavel trebuia să înveţe necontenit pe ucenicii săi, Pavel, care învăţa cu harul Duhului, care alunga pe duşmani cu putere, care stârpea patimile tuturor, Pavel cel cinstit, pe care îl ascultau toţi ca pe un înger pogorât din cer, dar, mai bine spus, chiar ca pe Hristos, deci dacă Pavel avea nevoie să spună ucenicilor săi mereu aceleaşi lucruri, cu mult mai mult eu, care n-am nici un merit. Da, într-adevăr, vă este de folos să auziţi vorbindu-vi-se despre aceleaşi lucruri, dar nu numai despre aceleaşi lucruri, ci chiar aceleaşi lucruri despre cele asemenea. Să nu se supere nimeni, nici să socotească cineva că-l plictisesc dacă am să spun aceleaşi lucruri despre acelaşi subiect.

imagesDacă aş fi încredinţat că auzind o dată veţi izgoni boala din suflet, n-aş mai vorbi; dar, mai bine spus, nici aşa n-ar trebui să tac, ci încă ar mai trebui să vă vorbesc despre aceleaşi lucruri, ca să fac să rămână în voi sănătatea nezdruncinată şi sigură, să fiti greu de biruit, ca să nu mai cădeţi în aceleaşi păcate. Dar pentru că am bănuiala că au mai rămas în ascultătorii mei unele rămăşiţe de rău, trebuie neapărat să vă dau prin cuvânt sfat necontenit pentru ele. Astăzi trebuie să vă spun cum putem scăpa de această învăţătură rea.
– Cum putem scăpa de ea?
– Mai întâi prin rugăciuni, prin vorbire cu Dumnezeu, apoi prin gânduri drept- credincioase. Dacă te uiti la cele ce vor fi şi la cele de fată şi ai despre ele dreaptă judecată, niciodată de sufletul tău nu se va atinge răul acesta. Când vezi dar pe cineva bogat fără de merit, nu-l ferici, nu-l socoti de invidiat, nu osândi purtarea de grijă a lui Dumnezeu, nu socoti că cele din lumea aceasta se petrec la întâmplare şi fără de rost, pentru că un altul este bogat fără de merit! Adu-ţi aminte de Lazăr şi de bogat! Unul ajunse-se-n culmea bogăţiei şi-a bunului trai; era însă aspru, crud, nemilos şi mai sălbatic decât câinii chiar; da, câinii aveau milă de sărac, îl slujeau, nepregetând cu limba lor să lingă rănile lui întinse pe tot trupul; bogatul însă nu-i dădea nici fărâmituri. Gândeşte-te că acesta ajunsese în culmea bogăţiei, pe când săracul acela, cel într-adevăr bogat, cel într-adevăr cu stare, căzuse în neagră sărăcie, era lipsit chiar de hrana cea de toate zilele şi se lupta mereu cu boala şi cu foamea. Unul avea mai mult decât îi trebuia, altul nu avea nici cât îi trebuia. Cu toate acestea, nu se necăjea, nu rostea cuvânt necredincios, nu învinuia pe Dumnezeu, nu ţinea de rău purtarea Lui de grijă, nu punea în seama sortii cele întâmplate, n-a spus nimănui, dar nic către el însuşi: “Eu nu mă ştiu să fi făcut vreun rău, ca sa fiu atât de pedepsit, ca să îndur cea mai grea osândă, mistuit de foame, măcinat de boală prea cumplită, încetul cu încetul topit şi vlăguit! Acesta e bogat şi se desfătează trăind din suferinţele altora, bătându-şi joc de suferinţa mea. Pe omul ăsta, nemilos, aspru şi crud, cu inima de piatră, l-a făcut Dumnezeu stăpân pe atâtea averi, iar pe mine, care nu L-am supărat nici cu un cuvânt măcar, pe mine m-a lăsat să mă chinui în atâtea nevoi? Sunt acestea vrednice de o dreaptă judecată? Sunt acestea fapte ale purtării Lui de grijă, ale grijii Lui de noi?”. Nimic din acestea n-a grăit acela. Deci, nu-i oare o nebunie ca cei ce suferă rele şi nenorociri să binecuvinteze în toate aşa pe Stăpânul, iar tu, care stai în afara luptelor, să huleşti pe Dumnezeu pentru nişte lucruri pentru care alţii îi mulţumesc? Omul care trăieşte în necazuri şi suferinţe, de rosteşte un cuvânt greu şi împovărător, chiar dacă nu-i iertat deplin, totuşi dobândeşte întrucâtva iertare. Dar cel care n-are nici un necaz şi suferinţă, care-şi pierde sufletul său pentru alte lucruri, de ce iertare mai e vrednic, când huleşte pe Dumnezeu pentru lucruri pentru care cel din necazuri îi mulţumeşte şi nu încetează de a-L lăuda pururea? Când vezi că un drept suferă necazuri, adu-ti aminte de pilda aceasta; că nu-mi poţi da acum o pildă de om mai drept ca Lazăr. Se vede asta din răbdarea lui, se vede asta din răsplata lui. A primit cel dintâi loc de odihnă, fiind cinstit împreună cu patriarhul Avraam. n-ai putea să-mi spui despre un altul care să fi suferit mai mult, nici să fi fost dispreţuit într-atât! Ce ai mai avea să-mi spui, când nu putea să se sature nici cu fărâmiturile ce cădeau de la masă? Când vezi dar atâta răutate, gândeşte-te la bogatul cel nemilostiv! Poate fi oare un om mai nemilos decât bogatul acela care nu-l lua în seamă pe cel ce se zbătea într-o suferinţă atât de mare? Poate fi oare o masă mai îmbelşugată ca masa aceluia, ceva mai luxos ca îmbrăcămintea lui care-l desfăta şi-l fericea atâta? Iarăşi, când vezi mari fapte de dreptate, gândeşte-te tot la pilda aceea! Poate fi oare un suflet mai iubitor de Dumnezeu ca sufletul lui Lazăr, care a suferit atât, dar a îndurat cu vitejie cumplita-i suferinţă? Poate fi oare suferinţă mai cumplită decât foamea şi boala de de nevindecat? Spune-mi, te rog, ce iertare mai poţi avea când te smintesc chiar suferinţele pe care le-ndură alţii? Oare faptele noastre se mărginesc numai la viaţa de aici? Aşteaptă sfârşitul! Atunci vei vedea răsplata după merit a fiecărei vieţi! rNu te tulbura-înainte de premii, înainte de cununi. Când îi vei vedea pe amândoi veniţi la judecată, primindu-şi sentinţa, de-abia atunci rosteşte-ţi şi tu judecata pentru fiecare. Câţi nu se aţin la drumul mare, câţi nu pradă case, câţi nu jefuiesc mormintele celor morţi, câţi nu strică străine case, câţi nu ucid pe mulţi cu otravă? (Despre soartă şi providenţă – Cuvântul IV).
Vom învinui oare pentru toate aceste crime pe judecător?
Deloc! Dacă prinzându-i i-ar lăsa nepedepsiţi, dacă ar pedepsi pe cel căruia i s-a făcut răul, iar pe cel care l-a săvârşit l-ar cinsti şi l-ar încununa, într-adevăr judecătorul acesta ar merita să fie învinuit şi criticat cumplit. Dar când răufăcătorii n-au fost daţi pe mâna Judecătorului, când n-a venit ziua judecăţii şi nici Cel care cere socoteală, pentru ce Îl osândeşti dinainte?
– S-ar cuveni însă pedeapsă celor păcătoşi chiar aici, pe pământ!
– Gândeşte-te, omule, la cele săvârşite de tine! Cercetează-ţi conştiinţa, şi ai să-ţi schimbi părerea! n-ai să mai lauzi o astfel de părere, ci ai să lauzi îndelunga-răbdare a bunului Dumnezeu. Dacă fiecare păcătos ar fi fost pedepsit îndată ce ar fi păcătuit, de mult ar fi pierit neamul omenesc! “Cine se poate lăuda că are inima curată, sau cine va cuteza să spună că e curat de păcate?’. Când te supăra îndelunga-răbdare a lui Dumnezeu, gândeşte-te cu luare-amm-te la păcatele tale, şi-I vei mulţumi lui Dumnezeu pentru răgazul acesta, minunându-te de îngăduinţa Lui. Te frămânţi, te necăjeşti, eşti plin tot de tulburare pentru ca un oarecare se îmbogăţeşte pe nedrept şi-l linguşeşte mulţimea? Dar nu auzi pe psalmist că spune”: “Să nu te tem când se îmbogăţeşte omul că la moarte el nu va lua nimic, nici nu se va coborî cu dânsul slava lui”? nu auzi pe proorocul că strigă cu mare glas: “Tot trupul e iarbă, şi toată slava omului, ca floarea ierbii”? nu vezi că însuşi adevărul lucrurilor dă dreptate celor spuse de prooroci? nu vezi că viaţa şi sfârşitul lucrurilor întăresc cele spuse, că omul “la moarte el nu va lua nimic”? Ascultă-l pe Iov grăind acelaşi lucru: “Gol am ieşit din pântecele maicii mele, gol mă voi şi întoarce”, “pentru că omul la moarte nu va lua nimic”. Ascultă-l pe Pavel cugetând la fel: ‘Nimic n-am adus pe lume; învederat e că nici nu putem lua”. Şi tu fericeşti pe omul care nu poate lua de aici nimic ca să-l poată apăra dincolo în ziua judecăţii! Spune-mi, poate fi oare o mai mare ticăloşie şi nefericire decât să pleci de aici mai necinstit ca toţi, după ce ai trăit pe pământ în multă desfătare? Dacă ai vedea pe unul dintre oamenii bogaţi şi îngâmfaţi din oraş, care se bucură de multă cinste într-o ţară străină, înconjurat de paraziţi şi linguşitori, deci, dacă ai vedea pe unul dintre aceştia că trebuie să se întoarcă în patria Iui, dar că nu i se îngăduie să ia ceva cu el, ci că trebuie să plece gol, lipsit de cinste, la înfăţişare mai sărac şi mai sărman ca cerşetorii, spune-mi, l-ai socoti pe acesta de invidiat?; oare nu tocmai pentru asta l-ai neferici şi ţi-ar fi milă de el? Gândeşte astfel şi despre cei bogaţi. Dar sunt unii oameni, legaţi de pântece ca animalele, care, când ne aud cugetând astfel, socot, pentru că slujesc lucrurilor de aici, că după moarte nu mai e nimic. Alţii spun că este după moarte o altă viaţă, dar o preferă pe aceasta celei viitoare. Celor care socot că după moarte nu mai e nimic, că odată stins sufletul nostru, n-avem să mai dăm nici cuvânt (de îndreptare), nici socoteală, acelora este poate chiar de râs să le răspundem, cum nu răspunzi unor negrii şi ieşiţi din minţi, nici nu este cu cale să cauţi a convinge prin cuvânt şi a-l aduce la adevăr pe un om care spune că ziua nu e zi, care tăgăduieşte lucruri recunoscute de toţi. Dar pentru dragostea voastră, voi grăi şi aceluia atât cât îmi va da harul lui Dumnezeu. Ce spui, omule, crezi că nu-i nimic după moarte? Trebuie neapărat să spun că pe omul abătut odată de la adevăr diavolul îl mână mereu ca tras de nişte fire rele spre învăţături din ce în ce mai lipsite de credinţă. Iată cum! Diavolul convingându-i pe unii oameni să nu se îngrijească de curăţia trupească şi sufletească, de bunătate şi de alte virtuţi, prin asta i-a făcut să trăiască în trândăvie şi cu o conştiinţă rea; i-a făcut să arunce vina păcatelor lor pe alţii. Şi ar fi trebuit să-şi schimbe răutatea lor. Dar n-au făcut asta, ci au plăsmuit o învăţătură rea, plină de mii şi mii de rele, învăţătura despre soartă. Apoi, pentru că li s-a dovedit că învăţătura lor despre soartă e greşită şi pentru că au fost siliţi să mărturisească totodată că cele din lume nu sunt nimic, au tăgăduit şi viaţa viitoare şi au tăgăduit şi învăţătura despre înviere. Dacă le dovedim că şi părerea aceasta a lor este neîntemeiată, merg cu rătăcirea mai departe şi cad în altă rătăcire. Dar deocamdată să le arătăm că sunt pe o cale greşită tăgăduind viaţa viitoare. Nu este nimic, omule, dupa viaţa aceasta şi învăţăturile tale se mărginesc numai la cele de aici? Aşa flecăreau şi elinii! Totuşi ei nu s-au împotrivit adevărului acestei învăţături! Dar chiar dacă ai urma învăţăturilor elinilor, ai vedea că ei spun că există o altă viaţa după viaţa de aici, că acolo se dă socoteală, că în iad exista scaun de judecată, pedepse, răsplăţi, judecată şi sentinţe. De vei întreba pe iudei, pe eretici, pe orice om, toţii vor vorbi cu respect de adevărul acestei învăţături; chiar daca în alte privinţe se deosebesc unii de alţii, însă cu aceasta toţi sunt de acord şi spun că vom da în viaţa cealaltă socoteală de cele făcute aici, în lumea aceasta. Dar nu vrei sa t laşi convins de nici unul din aceştia, ci te porţi cu neruşinare o dată ce-ai apucat pe calea rătăcită! Or, trebuie neapărat să vorbim despre aceste lucruri, măcar pentru cei mintea trează. Omul care mărturiseşte că nu-i nimic după viaţa aceasta, vrând-nevrând trebuie să mărturisească şi că nu este Dumnezeu. Ai văzut că, aşa precum am spus, cei care trăiesc în trândăvie, fără să le pese de virtute, trec de la o învăţătură greşită la alta şi mai greşită? Într-adevăr, dacă nu-i nimic după viaţa de aici, atunci nu este nici Dumnezeu. Dar dacă există Dumnezeu, atunci El e drept; iar dacă-i drept, răsplăteşte fiecăruia după merit. Dar dacă nu-i nimic după viaţa de aici, atunci unde va primi fiecare ce i se cuvine? Fiţi cu luare-aminte! Mulţi oameni, după cum o recunosc mai dinainte chiar cei cere spun că nu există Dumnezeu, au dus-o bine pe lumea asta şi au fost cinstiţi fără s-o merite, iar alţii au trăit chinuiţi, deşi au fost oameni drepţi. Deci, dacă nu este o altă viaţă după viaţa de aici, atunci drepţii vor muri nedreptăţiţi, iar cei nedrepţi au dus-o bine fără s-o merite. Dar atunci, unde ar mai fi dreptatea? Aşa că trebuie neapărat să existe o viaţă după viaţa de aici ca să primească fiecare ce merită; că dreptatea aceasta aici n-o aflăm. Iar dacă nu este o altă viaţă, cum va primi fiecare ce merită? Iar dacă nu-i răsplătit nimeni după merit, atunci, după tine, nici Dumnezeu nu-i drept; iar dacă Dum-nezeu nu-i drept, atunci nici nu există Dumnezeu. Dar asemenea hulă să se oprească asupra celor care ne silesc să spunem asta. Vedeţi la câtă hulă ne duce cuvântul? Dar înseşi lucrurile strigă că există Dumnezeu; or, El e şi drept; iar dacă dă fiecăruia după merit, trebuie neapărat să existe o altă viaţă, în care fiecare va primi după merit sau va fi Pedepsit şi osândit pentru cele ce-a făcut. Să ne trezim, fraţilor! Unii trăiesc fără să ştie de Dumnezeu! Să ne trezim, sa priveghem! Ai păcătuit, nu mai adăuga păcat! Ai păruit, potoleşte-te! Ai păcătuit, nu aduce păcat după Păcat! Dar noi înlănţuim unul de altul câtre trei, patru Păcate, aducând în sufletele noastre o povară cu astfel de învăţături greşite! Ai păcătuit? Cunoaşte pe Stăpânul cel Milostiv, Cel iubitor de oameni. Cel bun, Cel care vindecă, el care iartă, Cel care Se îmblânzeşte iute, Cel care-şi Peaca uşor urechea la rugăciunea noastră. N-ai auzit că
unul care datora zece mii de talanţi, şi care pierduse şi risipise toată averea stăpânului, şi era gata să-şi vanda femeia şi copiii a fost iertat de toată datoria lui, numai ca a plâns, numai că a căzut la picioarele stăpânului sau? Iar dacă-mi spui că mai pe urmă a fost dat şi el chinuitorilor, ştiu cei care cunosc istoria pentru ce-a fost dat, iar mie îmi vorbeşti de fapt despre bunătatea Domnului. La început l-a iertat pe cel dator cu zece mii de talanţi miluindu-l; mai pe urmă 1-a băgat la închisoare, ca să-l miluiască pe celălalt. După cum la început l-a ajutat pe cel dintâi iertandu-i datoria, tot aşa pe urmă 1-a ajutat pe celălalt cerandu-i aceluia datoria. Asta ca să-l înveţe pe unul să nu fie crud şi neomenos, iar pe altul să-l scape de silnicie şi neomenie. Vedeţi, iubiţilor – şi bine e că mi-a venit în minte acest gând pe când vorbeam -, vedeţi că suntem osândiţi în iad nu numai dacă suntem lacomi şi zgârciţi, dacă răpim, ci şi dacă nu miluim. Datornicul acesta n-a fost dat chinuitorilor pentru c-a luat pe nedrept cele străine, ci pentru ca cerea fără milă cele ale lui.
– Dar îmi era dator!
– Chiar dacă acela îţi era dator, erai dator şi tu sa-i ierţi datoria; trebuia păzită dreptatea şi de o parte şi de alta. Pentru aceea stăpânul ţi-a iertat datoria, ca să-ţi araţi şi tu iubirea ta de oameni, ca să te facă să fii blând precum Stăpânul. Dar pentru că n-ai ajuns mai bun făcându-ţi bine, te îndreaptă altfel, pedepsindu-te, osândindu-te; încât şi acesta-i un chip de facere de bine. Ca un doctor prea bun, te-d dat chinuitorilor, ca să-ţi stârpească din suflet păcatul, nu ţi-au priit doctoriile bune la gust! Ai avut nevoie de cuţit de foc! Când ţi-a iertat cei zece mii de talanţi, Stăpânul ştia că eşti un om crud şi nemilos! Dar aştepta ca faptele însele să te facă să-I dai dreptate. Aşa face Dumnezeu de multe ori şi ştie că lucrează drept. Te-a băgat la închisoare dupa ce; însuţi ai spus că are dreptate. De pildă, cu sodomenii. A pogorât dintr-o dată foc asupra lor, nici n-a şters dintr-odată de pe pământ oraşele acelea.
– Dar ce-a făcut?
– Mai întâi a spus: Strigarea împotriva Sodomei şi Gomore”. Dar nu S-a mulţumit cu atâta, ci a mai spus: “Mă voi pogorî şi voi vedea”. Şi nici atâta nu a fost de ajuns ci a trimis îngeri ca să-ţi arate răutatea locuitorilor cetăţii, pentru ca nici un necuviincios să nu poată huli pe Dumnezeu cum ca pierduse pe acei oameni neospitalieri pe acei oameni neomenoşi, pe acei oameni nelegiuiţi, care nu ştiau de dreptate, care răsturnaseră legile obşteşti ale firii pe acei oameni plini de răutate. Poate fi oare cineva aşa de bun şi blând ca Dumnezeu? Noi, când pedepsim, de multe ori nu spunem pricinile pentru care pedepsim. Dumnezeu insa, pana ce nu-ţi arată mai întâi, până ce nu te convinge mai întâi, pană ce nu are şi încredinţarea ta că pe drept pedepseşte, nu pedepseşte pe cei care de mult meritau pedeapsa şi osândă. Dumnezeu e gata totdeauna să-ţi dea socoteala de ceea ce face, caută să Se îndreptăţească în îaţa ta şi nu şovăie să fie judecat de tine. Uită-te la prooroci ca sunt plini de aceste cuvinte! Pretutindeni Dumnezeu Se asa ca oamenii să-L judece şi să-I spună că are dreptate Uneori cheamă ca judecători pe cei ce I-au făcut rău; alteori cheamă zidirea să pronunţe hotărârea, ca să arate cât ae strălucite sunt îndreptările Sale. Dumnezeu nu Se dă în laturi sa cheme spre judecată nici duşmanul, nici zidirea cea neînsufleţită, aşa cum obişnuim să facem şi noi când avem încredere în dreptatea noastră: “Ascultaţi, voi, temelii ale pământului, că în judecată este Domnul!” Şi iarăşi- Ascultă, cerule, ia în urechi, Pământule, că Domnul a grăit”. Adeseori le zice chiar celor vinovaţi: “Poporul Meu, ce ţi-am făcut Eu ţie, sau cu ce te-am nedreptăţit?”. Iar prin Ieremia spune: “Ce greşeală au aflat părinţii voştri la Mine?”. Nu face aceasta numai cu cetăţi şi cu popoare, ci adesea chiar cu un singur om. Prin proorocul Platan caută să Se îndreptăţească înaintea lui David, îar când Iona refuză să predice ninivitenilor, Se îndreptăţeşte cu vrejul, spunând: “Dacă ţie ţi-a părut rău de un vrej, cum să nu cruţ Eu cetatea Ninivei?”. Şi vei găsi pline Scripturile de multe cuvinte ca acestea.
Ştiind dar acestea, să ne închinăm Lui, să ne minunăm de El şi să-I slujim atât cât stă în puterea noastră, că, după vrednicie, nu putem. Să fim cu luare-aminte în viata aceasta; să fim încredinţaţi că Dumnezeu există, că pronia Lui cârmuieşte lumea, ca să putem după aceasta, la plecarea de aici, să dobândim bunătăţile făgăduite; pe care facă Dumnezeu ca noi toti să le dobândim cu harul lui Hristos, Căruia slava în vecii vecilor. Amin.

Despre soartă şi providenţă, Sfântul Ioan Gură de Aur

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”] [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here