1907
E tot mai limpede pentru mine nebunia şi mai ales vinovăţia, mârşăvia activităţii politice, făţărnicia acestei activităţi. (17 martie)
Ciudat lucru, nemaiauzit de mine, pasă-mi-te cauza lipsei de iubire a fiilor pentru taţi (se înţelege, în familiile necreştine) este invidia şi rivalitatea dintre aceştia. (17 martie)
Prezentul este acel moment din afara timpului care uneşte trecutul cu viitorul. În acest prezent pot face apel la conştiinţă pentru ca momentul să devină real. Trecutul şi viitorul sunt însă iluzii. (17 martie)
Eu sunt unul, am fost şi voi fi, sunt o apariţie de-o clipă în timp. (17 martie)
Cu spiritul nu vreau să fiu în trup; prin urmare, nu mă aflu în trup prin voia mea, ci printr-o voie superioară. (17 martie)
Simt avantajele bătrâneţii şi bolilor care mă eliberează de preocuparea faţă de părerile oamenilor. Mă ajută şi faptul că acum ei mă ocărăsc mai mult decât mă laudă. (17 martie)
Omul e liber numai în zona conştiinţei. Conştiinţa e posibilă însă numai în clipa prezentului. (17 martie)
Mă simt veşnic, singurul cu adevărat existent. Şi tot eu, când mă gândesc la mine, mă văd ca pe un nimic, părticică infinit mică din ceva infinit mare. Care e adevărată, prima sau a doua afirmaţie? Dacă e a doua, atunci conştiinţa primului, veşnicului „eu” e înşelătoare. Dar asta nu-i cu putinţă, fiindcă fără această amăgire (primul „eu”) nu există viaţă, nu există nimic, şi mai ales nu există al doilea „eu”. Dacă însă prima afirmaţie e adevărată, atunci înseamnă că toată viaţa trupească e amăgire. Dar nici asta nu se poate, fiindcă fără viaţa trupească n-aş fi putut face aceste raţionamente. Şi de aceea există şi una şi alta: Eu sunt fiinţă spirituală, nonspaţială, atemporală, în condiţii corporale, spaţiale şi temporale. (17 martie)
Mila este asemeni omului care seacă un câmp mustind de apă săpând canale de scurgere, iar apoi îl udă numai acolo unde e prea uscat. Poporului i se ia tot ce are, chiar şi posibilitatea de a se hrăni prin munca sa, iar apoi se fac eforturi pentru a-i sprijini numai pe cei mai sărmani, împărţindu-le o parte din ce li s-a luat. (17 martie)
Din Lev Tolstoi, „despre Dumnezeu şi om” din jurnalul ultimilor ani, Editura Humanitas
