1907
„Eul” spaţial, material al trupului meu, ca şi „eul” temporal sunt în legătură cu Totul, cu întreaga lume spaţială nemărginită. Era limpede atunci când am scris despre asta, iar acum nu-mi mai aduc aminte. Legătura temporală este faptul că „eu” sunt creaţia strămoşilor mei nenumăraţi şi infiniţi şi la rândul meu sunt întemeietorul unui neam. Dar spaţial nu-mi pot aduce aminte în orice clipă cum se leagă toate astea. (30 aprilie)
Fiecare om are ceva superior la care ajunge, concepţia sa despre lume, în numele căreia trăieşte. El singur îşi făureşte concepţia despre lume. Şi orice om e capabil să recepteze doar ce corespunde concepţiei sale. Tot ce nu corespunde, oricât de limpede ar înţelege ceva rostit sau scris, trece prin el fără să lase nici o urmă. Iată o astfel de concepţie: viaţa mondenă a oamenilor din înalta societate, împodobită de idile, artă şi lux este bună. Alta ar fi: e bună participarea la rânduirea confortabilă a vieţii, cum se întâmplă în Europa. Încă una: e bine să fii plăcut, vesel. Şi încă una: e bine să-i uimeşti pe toţi. Nici una din ele nu e ce trebuie. Orice concepţie despre lume trebuie să fie exprimată limpede şi amănunţit. (30 aprilie)
Săracii simt o fericire mai mare decât bogaţii, fiindcă satisfacerea nevoilor, îmbrăcămintea, atunci când îţi lipsea, mâncarea, când flămânzeai, casa, când n-aveai un acoperiş, aduc incomparabil mai multă bucurie decât satisfacerea poftelor bogaţilor. (30 aprilie)
Memoria despre trecutul apropiat dispare odată cu trecerea anilor: omul capătă din ce în ce mai mult conştiinţa „eului” său imobil. Dispare şi gândul asupra viitorului. Omul devine inapt pentru lume. (30 aprilie)
La fel cum, îmbătrânind, omul ajunge tot mai conştient de unitatea lui spirituală, tot astfel îmbătrâneşte şi lumea, ajungând la unitate şi împăcare. (30 aprilie)
… Viaţa este binele eliberării spiritului. Ceea ce înseamnă că pentru oameni binele constă în împlinirea dorinţelor. Există numai un singur lucru a cărui împlinire nu poate fi împiedicată de nimic: a deveni mai bun. (30 aprilie)
Când faci ceva, nu trebuie să faci pentru tine, fie şi numai pentru că niciodată nu poţi şti dacă tu vei fi cel ce se va bucura de roadele muncii tale. Din acelaşi motiv e nechibzuit să faci ceva doar pentru un om sau pentru un număr mic de oameni. E mult mai înţelept ca ce faci să fie pentru toţi. (30 aprilie)
Din Lev Tolstoi, „despre Dumnezeu şi om” din jurnalul ultimilor ani, Editura Humanitas
