Doi români pleacă spre Asia cu motocicleta, pe un traseu de 80 de zile şi 17.000 de kilometri

0
124

doi-romani-cu-motorul-in-asiaDoi români, tată şi fiu, pleacă marţi într-o călătorie de 80 de zile şi 17.000 de kilometri spre Asia, pe două motociclete vechi de zece ani şi cu doar 3.000 de euro în buzunare, ei urmând să străbată nu mai puţin de 12 ţări.

Valeriu şi Theodor Pană vor traversa Republica Moldova, Ucraina, Rusia, Kazahstan, Kîrgîzstan, Tadjikistan, Uzbekistan, Turkmenistan, Azerbaidjan, Georgia, Turcia şi Bulgaria.Zece dintre ţările prin care vor trece cei doi au făcut parte din fosta Uniune a Republicilor Sovietice Socialiste (URSS). Vali şi Theo nu cunosc limba rusă, ci doar germana şi engleza, însă, pentru a se înţelege cu localnicii, se bazează, optimişti, pe un ghid de conversaţie româno-rus editat în 1957.

Vali (Valeriu Pană), 62 de ani, se recomandă “fotograf liber” în Bucureşti din 2007. Din 1991, a fost fotoreporter la ziarul “Allgemeine Deutsche Zeitung für Rumänien” al comunităţii germane din România. Până în 1991 a reparat avioane de pasageri şi utilitare, mari şi mici, în specialitatea instalaţii electrice.

Merge pe motocicletă din 2006 şi a parcurs, până acum, aproximativ 60.000 de kilometri. Este pasionat de ciclism, drumeţie montană şi fotografie.

Theo (Theodor Pană), 25 de ani, este din 2011 director de proiect în cadrul unei companii care construieşte parcuri fotovoltaice. Înainte, a colaborat timp de trei ani ca fotoreporter.

Merge cu motocicleta de un an, timp în care a făcut aproximativ 12.000 de kilometri. Este pasionat de fotografie, fotojurnalism, snowboarding, ciclism, motociclism, călătorii şi aventură.

“Niciodată, niciunul, nici el, nici eu, nu am fost atât de departe şi n-am părăsit Europa, nici nu am fost plecaţi atât de mult”, recunoaşte fiul.

În cifre, călătoria lor poate fi rezumată astfel: doi români, două motociclete de 10 ani vechime, 17.000 de kilometri de parcurs, 80 de zile, 1.400 de litri benzină, respectiv 120 de “plinuri” pentru ambele motociclete, 20 de kilograme de bagaje fiecare, 3.000 de euro bani de cheltuit, din care echivalentul a aproximativ 1.200 de dolari vor “merge” pe benzină.

“Benzina în ţările foste sovietice este destul de ieftină, maximum un dolar. În total, aproximativ 1.200 de dolari”, calculează rapid Vali, completat de fiul său, care remarcă faptul că, în această călătorie, vor fi “cei mai buni prieteni ai benzinăriilor”.

Vali spune că ar fi vrut să plece la drum cu 4.000 de euro, ca să nu aibă niciun fel de stres financiar, dar, până la urmă, suma totală nu va depăşi 3.000 de euro. Cu toate acestea, este optimist: “În general, se trăieşte cu bani puţini acolo. Mai dai o amendă, un radar, într-o seară n-ai găsit un hotel mai ieftin…”.

Tatăl e mulţumit că pregătirea motocicletelor, înlocuirea anumitor piese şi cumpărarea de piese de rezervă a costat mai puţin decât anticipase – în total 1.000 de euro, la care s-au adăugat 600 de euro pentru cumpărarea cutiilor de aluminiu pentru cărat bagajele.

Tot tatăl ştie să facă motocicleta bucăţi şi să o refacă fără să rămână niciun şurub nepus la locul lui. Iar asta le dă încredere amândurora.

“Eu nu rezolv motocicleta decât dacă nu am piesa care trebuie să fie schimbată şi să nu se întâmple ceva în motor. Dacă se întâmplă ceva acolo, gata, se termină totul. Dar este greu de presupus că în motor s-ar putea întâmpla ceva. Sunt motoare extrem de performante”, afirmă seniorul.

Vreo sponsorizare? “Nu. Oamenii fac afaceri, nu fac pomană. Ei sunt reţinuţi. BMW are oameni care au făcut sute de mii de kilometri cu motociclete produse de ei. Este un motociclist care are aproape milionul de kilometri. O tânără a mers în Alaska singură, pe timp de iarnă, a realizat prima traversare, cu un costum cu sisteme de încălzire, a făcut sute de mii de kilometri”, răspunde tatăl.

Vizele costă, în medie, 50 de dolari fiecare, pentru Rusia, Kazahstan, Uzbekistan, Azerbaidjan, Kîrgîzstan, Tadjikistan, Turkmenistan, adică 700 de dolari împreună. Cei doi pornesc la drum fără să aibă vize pentru trei dintre ţările pe care vor să le străbată – Uzbekistan, Turkmenistan şi Tadjikistan -, pe care, însă, speră să le obţină în timpul călătoriei, pe traseu.

Drumul pe care nu te poţi întoarce

“Problema e că pe drumul acesta nu te mai poţi întoarce. Nu mai ai cum. Dacă ai trecut de Rusia, pa, nu te mai întorci, pentru că viza ta este «o intrare – o ieşire». Dacă vrei să te întorci, că ai păţit ceva pe drum, nu te poţi întoarce. Dacă eu am intrat în Kazahstan, nu mă mai pot întoarce, pentru că viza mea nu îmi permite. Mă duc la rus, la frontieră, şi îmi spune «Înainte! Înapoi, nu!». Dacă ajung în Kazahstan – şi am de făcut 2.000 de kilometri prin Kazahstan, până ajung la Alma Ata -, am făcut 1.000 de kilometri. Sunt într-un sat nenorocit, în deşert, şi trebuie să mă întorc. Unde mă duc? Ambasada este la încă o mie de kilometri înainte. Numai când te gândeşti la chestiile astea nu îţi mai vine să pleci. Asta te deprimă. În oricare din ţările astea, nu te poţi duce înapoi. Te legi de ghidon şi mergi, frate, numai înainte…”, face haz de necaz Valeriu Pană.

Din capul locului, cei doi călători ştiu că nu au toate vizele. Şi totuşi, pleacă la drum.

“Noi plecăm acum şi nu avem viza de Turkmenistan. Plecăm, că nu o să stăm. Ajungi în Uzbekistan. De aici până în Uzbekistan sunt şapte-opt mii de kilometri şi în Uzbekistan îţi spune «Îmi pare rău, nu se poate…». Ce fac? Unde mă duc? În Iran nu ai cum să ajungi, în Afganistan la fel, înapoi nu poţi să o iei, unde te duci? Banii se termină, ce fac? Expiră viza, iei amendă. Ăsta e sistemul. Asta este ceva ce pune capac la tot ce ţi se poate întâmpla”, adaugă el.

Vali mai spune că vizele sunt “cel mai mare stres şi cea mai mare nebunie”. E nedumerit de ce autorităţile, pentru a le acorda viza, vor să ştie exact data în care vor ajunge într-o anumită ţară.

“Te pune să îi spui de la Bucureşti când o să ajungi tu în Azerbaidjan. Am de făcut 10.000 de kilometri până acolo, cum pot eu să îţi spun eu ţie în ce zi intru în Azerbaijan? Dacă ţi se sparge motorul, nu mai poţi să mergi. Dar, aşa cum au mers şi alţii, o să mergem şi noi. O să vedem. O să fie o experienţă interesantă”, comentează el.

“La anul o să mergem în Franţa, că putem să ne întoarcem”, adaugă el, în glumă.

Cea mai lungă etapă va avea 594 de kilometri, iar cea mai scurtă, 133.

Independent de distanţe, îngrijorările ţin de “deprinderile” şoferilor din fostele state sovietice. “În general, e haos cam prin toate ţările. Nu prea se respectă treceri de pietoni, viraje, depăşiri. E de aşteptat. Trebuie să fii foarte atent. Noi trebuie să ne facem foarte vizibili în trafic”, spune Vali Pană.

“Aveam în cap o dorinţă, dar nimic concret”

Când a apărut ideea acestei călătorii spre răsărit? “Cred că de mai bine de zece ani, nu aveam motocicleta. Am vrut să văd ce ar însemna, ca distanţe şi costuri, un drum către răsărit. Şi chiar m-am apucat acolo, la laboratorul foto, la Scânteia. Şi, când aveam timp, cu harta, cu atlasul lumii, tot făceam drumuri până în India, Nepal. Mă gândeam cam ce-ar însemna să ajung pe acolo, dar nu credeam că o să ajung vreodată. Era un drum de peste 20.000 de kilometri. Eu, în principiu, Himalaya voiam să o văd. Am scris, am pus pe hârtie şi mă gândeam că atunci când voi avea mai mulţi bani, cu un jaf de maşină de teren, cumpărată cu fratele meu, cu prietenii cu care mai mergeam la munte. Să o reparăm, să o punem pe picioare şi să mergem pe acolo să ne plimbăm. Apoi n-am mai făcut nimic”, spune Valeriu Pană.

După ce şi-a luat motocicleta, în 2005, iar apoi permisul, în 2006, şi-a adus aminte de planurile sale. A apelat, din întâmplare, la Mihai Barbu, fotograf şi el, pentru a-l ajuta cu un sfat, pentru că avea probleme cu motocicleta. Habar n-avea că acesta revenise dintr-o călătorie solitară cu motocicleta din Mongolia. I-a citit apoi şi cartea de călătorie – “Vând kilometri”.

“Eu aveam în cap o dorinţă, dar nimic concret. Începusem să mă uit pe hărţi, dar aşa, în general…Am început să o pun pe hârtie în urmă cu doi ani. Eu voiam spre Himalaya, traseu Turcia-Iran-Pakistan-China şi de acolo intră în Kîrgîzstan. Am făcut un traseu pe Karakorum Highway”, explică el.

Iniţial, a vrut să plece singur în această călătorie de aproximativ 20.000 de kilometri, anul trecut. Planurile sale au intrat însă pe un drum înfundat, din cauza birocraţiei şi a lipsei de bani. “Când am ajuns la China, s-a rupt filmul. Am fost la ambasadă, am luat legătura cu o agenţie de turism din China. Acolo îţi trebuie ghid pe toată perioada călătoriei. Trebuie să îţi iei permis chinezesc. Toate se fac cu bani. Patru zile de traversat porţiunea de China, cam 600 de kilometri, costau de persoană 2.400 de euro, cu motocicleta mea, cu benzina mea, cu hotelul plătit de mine”.

Aşa că a refăcut ruta, prin “Stanuri” (foste republici sovietice a căror denumire se termina în “stan”), pe Autostrada Pamir (Pamir Highway). “În Asia Centrală, toată lumea merge prin Stan-uri. Mulţi şi-ar dori Karakorum”, mai spune el.

“Nu cred că există un vis mai frumos…”

Sursa mediafax.ro

[fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here