Dragostea crede totul şi speră totul

0
610

New Picture (2)A unsprezecea culoare a dragostei este optimismul creator. Dragostea crede în îmbunătăţirea situaţiei, crede în reabilitarea celui prăbuşit, crede în perfecţionarea celui cu multiple defecte şi greşeli şi ea speră, adică aşteaptă cu încredere până îşi vede speranţa împlinită.

Cea mai ucigătoare situaţie este sa ai lângă tine pe cineva pe care îl iubeşti, dar care nu crede în tine şi metoda cea mai sigură de dărâmare a cuiva este să-i spui mereu că nu este bun de nimic, că nu se pricepe la nimic, că nimic din ce tace nu-i bine. Dar, dacă iubeşti cu adevărat, tu îi spui: „Nu-i nimic, n-a fost perfect, dar mâine va fi mai bine! Eu cred în tine şi aştept şi sper şi ştiu că va fi aşa!” Aceasta îi pune aripi celui pe care îl iubeşti. Aceasta îi dă avânt, îi dă putere. Credinţa ta îl face, îl creşte, îl ridică, în felul acesta, dragostea este creatoare. Ţinta dragostei este împlinirea celuilalt. Dragostea vrea să-l formeze, să-l desăvârşească. Aceasta înseamnă că dragostea îl creează pe celălalt, investind în el toată credinţa şi toată speranţa. Spune drept: mai crezi în cel pe care îl iubeşti? Dacă nu mai crezi şi nu mai speri, înseamnă că nu îl mai iubeşti. În acest caz, rugăciunea ta nu trebuie să fie “Doamne, dă-mi credinţă şi speranţă”, ci “Doamne, reînnoieşte-mi dragostea”. Gândeşte-te cât de mult te preocupă pe tine să-l creezi pe soţul tău sau pe soţia ta, pe copilul tău sau pe prietenul tău. Fii creator! Cere-i lui Dumnezeu dragoste adevărată. Poţi deveni, în felul acesta, o adevărată binecuvântare pentru cei din jur.

În salonul unui spital se găseau doi bolnavi. Unul dintre ei, care suferea cumplit din pricina plămânilor, era ridicat în fiecare zi, de către o soră medicală, la fereastra salonului, unde, sprijinit de perete, trebuia să stea în picioare mai bine de o jumătate de oră. În acest timp, el încerca să descrie cele văzute pe fereastră, colegului său de suferinţă, un bărbat paralizat, ţintuit la pat. Privea pe fereastră şi îi descria, în culori foarte vii, cum primăvara punea stăpânire pe parcul din apropiere. Zarzării erau în floare, iar păpădiile presărau galbenul lor regal peste verdele mătăsos al ierbii fragede. Un vânt molatec unduia pletele unor îndrăgostiţi care se zbenguiau prin parc. Pe oglinda albastră a lacului ce se afla în mijlocul parcului pluteau nuferii şi printre aceştia înotau maiestuos nişte lebede superbe… în felul acesta, zilele treceau parcă mai uşor şi paralizatul aştepta acum cu înfrigurare ziua următoare, când va auzi din nou cât de minunată este lumea de afară. Într-o noapte îngrozitoare, ochii săi spre lume, adică omul bolnav de plămâni, a început să tuşească înfiorător. Mâna sa imobilă n-a putut apăsa butonul de alarmă. Spre dimineaţă au scos cadavrul din salon. Celălalt pacient era acum singur. I-a venit o idee. I-a cerut sorei să-l mute în patul de lângă fereastră. Cu sforţări supraomeneşti, a reuşit să se ridice într-un cot. S-a uitat pe fereastră, sperând să vadă măcar un crâmpei din lumea de afară, descrisă atât de minunat de colegul său de suferinţă, care acum nu mai era, în faţa ferestrei însă, era un perete mare şi gol…

Iubirea adevărată din sufletul celuilalt a creat toate acele imagini frumoase. Cu acestea a reuşit, destulă vreme, să mângâie şi să îndulcească inima celui care era paralizat şi care, stând în suferinţă şi nemişcare, avea nevoie de o infuzie tonică pentru a-şi putea duce crucea suferinţei.

”Cele 12 culori ale dragostei”

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here