Ce punem în locul dragostei?

0
116

Dragostea este hrana sufletească pentru oricare copil.

Dragostea este hrana sufleteascăFără de ea, nu poate să crească frumos, nu reuşeşte să se dezvolte emoţional, să se maturizeze, să înveţe să primească şi să dăruiască la rândul lui acest sentiment vital.

Fiecare copil este unic şi nevoia lui sufletească la fel.

Când primeşte dragoste cât are nevoie, el se simte în siguranţă; este relaxat şi se manifestă autentic, nu are de ce să se teamă. Când nu primeşte, începe o cu totul altă poveste, care înseamnă învinovăţire, nesiguranţă, tristeţe şi eforturi de adaptare.

O poveste pe care mulţi copii sau adolescenţi o cunosc, dar pe care o ţin secret sau o neagă, cu speranţa că nimeni nu o va afla. Ei spera că vor avea totuşi aceleaşi şanse la fericire ca ceilalţi, mai norocoşi. Doar că această poveste trebuie cunoscută; trebuie înţeleasă de toţi părinţi… Prin dragostea lor oferită copiilor, ei au puterea de a le schimba în bine destinul.

Când copiii sau adolescenţii nu se simt iubiţi cum şi cât au ei nevoie, când nu sunt recunoscuţi sau confirmaţi, înţeleşi şi acceptaţi, vor începe să creadă că nu merită atenţia şi dragostea părinţilor. Având încă nevoie de protecţia şi dragostea celor din familie, se vor învinovăţi, la început, pentru ceea ce nu primesc, că pe urmă să adopte un alt comportament.

Nu vor mai cere ceea ce le trebuie, ci doar vor încerca să se adapteze situaţiei.

Nu vor mai îndrăzni să vorbească despre ei sau să dezvăluie ceva din ceea ce simt. Nu vor mai aştepta din partea celor apropiaţi nimic; se vor baza numai pe ceea ce pot ei înşişi, nu vor mai căuta sprijinul celor din jur. Şi vor începe să găsească în mâncare, de exemplu, un “prieten” pe care îl pot avea oricând de partea lor, care nu îi va critica sau părăsi vreodată. Acest “prieten” este tăcut, dar mereu prezent în relaţie cu ei, este acasă tot timpul, sau îl pot lua cu ei peste tot.

Vor începe să mănânce ca să acopere lipsa dragostei.

Ei se vor comporta cu mâncarea aşa cum şi-ar dori să fie în raport cu cei din familie: apropiaţi atunci când văd familia că o sursă de satisfacţie şi împlinire pe care o poate avea oricând se simt singuri sau trişti, sau într-o relaţie de respingere când învinovăţesc mâncarea ca fiind sursa tuturor problemelor lor.

Aceste atitudini se vor manifesta compulsiv, fără control din partea adolescenţilor. Ei au fost determinaţi să pună în locul dragostei hrana, cu speranţa că aceasta le va linişti o nevoie sufletească atât de mare. Doar că acolo unde există un comportament compulsiv, dragostea nu se mai poate exprima. Un comportament compulsiv vine să protejeze o persoană printr-o activitate sau un substitut pentru a suporta, a atenua trăirea dureroasă a unui moment din viaţă. Şi când cineva se protejează, nu poate lăsa pe nimeni să se apropie de el.

Dragostea presupune deschiderea către o altă persoană, cu încredere şi fără teamă faţă de influenţa care vine dinspre ea.

Dragostea înseamnă şi pierderea controlului, o expunere care este potenţial prea dureroasă pentru cei care nu s-au simţit acceptaţi şi iubiţi necondiţionat. Şi ca să poată proteja de durere, preferă să controleze ceva ce stă în puterea lor.

Cum scopul compulsiei este să îi apere de suferinţă asociată dragostei, asta îi face să păstreze un comportament alimentar compulsiv. Vor începe să nu mai manifeste grijă nici pentru ei înşişi, punându-şi în pericol sănătatea sau chiar viaţa. Orice tulburare alimentară îi face să se izoleze cât mai mult; ii FACE să nu se mai deschidă sufleteşte, pentru că ei păstrează un secret dureros pe care nu vor să-l destăinuie nimănui. Stima de sine a acestor adolescenţi este scăzută, nu mai au încredere în ei; consideră că au devenit vulnerabili în fata provocărilor vieţii, că au ajuns să se protejeze în aceste fel pentru a putea trece peste durerea lăsată de lipsa dragostei.

Tulburarea alimentară se manifestă fie prin mâncat excesiv, fie prin respingerea mâncării.  Pentru părinţi trebuie să fie un semnal de alarmă foarte serios. Este momentul în care trebuie să înţeleagă că relaţia dintre ei şi copiii lor nu a fost cea mai potrivită; ea trebuie reclădita. Copiii sunt cei care suferă; EI vor rămâne în această stare până când părinţii îşi vor îndrepta atenţia şi dragostea cu adevărat către ei.

Adolescenţii, pe lângă transformările vârstei, care le răscolesc oricum încrederea şi stima de sine, au de suportat o încercare în plus şi totul pare mult prea mult.

Adesea, este nevoie de consiliere sau psihoterapie pentru ei, ca să înveţe să îşi exprime firesc nevoile, dorinţele şi trăirile, să îşi accepte vulnerabilitatea fără vinovăţie, să nu îşi respingă corpul afectat, eventual, de tulburarea alimentară. Să reînveţe să se iubească, chiar dacă cândva au crezut că nu merită să fie iubiţi. Iar părinţii, mai mult ca oricând, trebuie să le fie alături, să se apropie cu înţelegere şi dragoste de ei. Să repare orice greşeală din trecut, cu înţelegere şi pentru ei şi pentru copiii lor. Este timpul unei noi relaţii!

Sursa: intrenoiparintii.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here