Cât este de atentă fiecare mamă cu copilul ei, cum îl supraveghează, îl îmbracă, îl împodobeşte şi îl îmbrăţişează, dorindu-şi a fi cel mai bun!
Într-una din căsuţele joase aflate în apropiere de biserica din Pantanasas (Patra, Grecia), o familie îşi trăieşte suferinţa. Imediat după naşterea celui de-al doilea copil, când şi-a revenit din anestezie, i-au arătat mamei bebeluşul: limba copilului atârna afara din gura. Ceva urât a simţit atunci mama în sufletul ei. La primul alăptat copilul încearcă să sugă, dar nu reuşeşte. Limba lui este mai lungă decât dimensiunea obişnuită şi atârnă afară din gură 3, 4 centimetri, O dramă începuse…
Mama s-a întors acasă cu copilul. Trei ani de zile drumuri dus-întors la Atena fără nici un rezultat. Limba copilului s-a mărit şi atârnă mai jos de bărbie. Saliva îi curge continuu din gură…
„Doamne, Dumnezeule, se roagă mama, luminează-ne ce să facem…”
Doctorii au găsit că cea mai bună soluţie ar fi să-i facă operaţie copilului şi să-i taie limba, dar după aceasta copilul nu va mai vorbi niciodată în viaţa lui. Părinţii însă nu pot să accepte asta. Au vândut tot ce au avut şi au plecat cu copilul în Suedia, la Siockholm, la o clinică de specialitate. Concluzia medicilor de aici este însă aceeaşi cu cea a medicilor greci. Trebuie „să taie limba” Tatăl şi mama însă spun „Nu”; au telefonat apoi în Patra, acasă, şi au spus rudelor că se întorc. Durerea nu-i lasă să mai spună nimic altceva. Acasă îi aşteaptă cu nerăbdare părinţii, fraţii, rudele mai apropiate. Văzând însă pe copii şi pe părinţii disperaţi că nici această lungă şi chinuitoare călătorie nu a avut nici un rezultat, pe toţi îi cuprinde tristeţea. Se îmbrăţişează şi plâng. Ce să le spună? Cum să-i mângâie? Se aude un glas. Este o femeie luminată şi credincioasă a cărei viaţă este numai Biserica şi Sfinţii.
„Ascultaţi-mă, le zice părinţilor, cred că Dumnezeu va asculta rugăciunea noastră, a tuturor”. Apoi îi spune mamei: „Du-l pe copil la Sfântul Ioan Rusul care este mare făcător de minuni şi aleargă peste tot unde-l trimite Dumnezeu. Roagă-l fierbinte să-l cerceteze şi pe copilul tău. Acum, dacă nu sunteţi prea obosiţi, să mergem la biserică să ne rugăm, ” Cea mai bine primita rugăciune înaintea lui Dumnezeu, spune medicul francez Alexis Carel, este cea pe care o facem pentru ceilalţi. La biserică, bătrânul preot cântă paraclisul Sfântului Ioan, se face şi o mică priveghere care durează până mai târziu, în noapte. Se întorc acasă împreună, tot întristaţi însă. Aprind lumina şi… mama nu se poate opri să nu strige:
„Sfinte Ioane, atât de repede ai alergat la durerea noastră de nesuportat? Sfinte Ioane, ce văd oare ochii mei obosiţi, care trei ani de zile nu s-au uscat din lacrimile cele amare ale durerii?…”
Toţi privesc şi nu le vine să creadă: suferinţa copilului luase sfârşit. Limba intrase la locul ei şi copilul vorbea! Întâmplare de neînţeleasă pentru logica omenească. Întâmplare care pentru mulţi pare o poveste falsă. Pentru cei mulţi care refuză să treacă peste logica rece şi peste nivelul simţurilor trupeşti. Pentru cei credincioşi însă lucrurile sunt simple. Pentru cei credincioşi toate au explicaţia lor.
Credinţa este încredinţarea celor nădăjduite, dovedirea lucrurilor celor nevăzute.
“Viaţa, minunile, Paraclisul, Acatistul şi slujba” – Sfântul Ioan Rusu
Jurnal Spiritual
