La 14 februarie 1076, papa Grigore al VII-lea a aruncat anatema asupra regelui german. Astfel, regele era excomunicat şi risca să fie declarat nedemn de a purta coroana. Singura apărare a regelui era să obţină iertarea papei înainte de trecerea unui an.
Astfel, în iarna anilor 1076-1077, regele a pornit spre Roma. Însă papa se afla pe drum spre Germania, iar cei doi s-au întâlnit la Canossa, unde regele l-a rugat pe pontif să dezlege anatema.
Acest drum la Canossa a devenit proverbial pentru capitularea înjositoare.
Papa l-a obligat pe regele Henric să facă penitenţă grea înainte de a dezlega anatema, la 28 ianuarie 1077.
Un cronicar al vremii scria: „Papa nu se lăsă uşor înduplecat, căci se temea de nestatornicia tinerească a regelui şi de uşurinţa cu care el urma sfaturile linguşitorilor. Până la urmă însă, papa se lăsă înduplecat de stăruinţele şi greutatea chibzuinţei arătate de mijlocitori şi spuse: «Dacă regele se căieşte cu sinceritate pentru fapta sa, atunci, în semn de dreaptă şi adevărată căinţă, să lase coroana şi pecetea imperială în puterea noastră şi să se recunoască nedemn de funcţia şi titlul pe care le poartă».
Dar cererea papei a părut prea aspră trimişilor regelui.
Aceştia au stăruit şi mai mult pe lângă dânsul, ca să judece mai blând, pentru ca vasul crăpat să nu se spargă de tot prin asprimea hotărârii sale.
După multă trudă şi cu mare greutate, papa a îngăduit ca regele să apară în faţa lui, şi dacă se căieşte cu adevărat, să ia asupră-i vina pentru necinstirea adusă Sfântului Scaun, ba, mai mult – să se plece în faţa hotărârilor Sfântului Părinte.
Şi aşa veni regele după cum i se poruncise.
Din pricină că cetatea era împrejmuită de trei rânduri de ziduri, el fu primit să aştepte în cercul al doilea dintre ziduri, în vreme ce alaiul său rămase afară. După ce îşi dădu jos straiele regeşti şi lepădă toate giuvaericalele şi însemnele domneşti, regele rămase desculţ şi stătu treaz de dimineaţă până noaptea târziu în aşteptarea judecăţii papei.
Aşa aşteptă regele şi a doua, şi a treia zi.
Abia în a patra zi regele fu lăsat să vină dinaintea papei. După multe vorbe şi dezbateri, papa fu împăcat să dea dezlegare de anatemă cu următoarele condiţii: regele să apară într-o zi şi într-un loc hotărâte de papă, pentru a da răspuns în public la cele pretinse împotriva sa, de faţă cu toţi nobilii imperiului.
Papa poate să fie chiar el judecător de consideră necesar, şi după sentinţa lui, regele poate să-şi păstreze coroana de este nevinovat şi se curăţă, astfel, de toate acuzaţiile, sau o va pierde de se vor dovedi cele pretinse împotrivă-i şi de va fi găsit nedemn după legile bisericeşti; de-ar păstra ori de-ar pierde coroana, regele să nu caute răzbunare de niciun fel pentru această umilinţă; până în ziua luării unei hotărâri în această privinţă, făcută după o cercetare oficială, regele nu va avea drept să poarte însemnele regale şi nu va putea să facă actele de stat obişnuite funcţiei sale prin propria-i putere.
In cele din urmă, regele nu va avea voie să-şi însuşească bunuri sau proprietăţi regale ori ale statului, afară de cele trebuincioase şi necesare traiului său şi alor lui; de asemenea, cei care i-au jurat solemn regelui credinţă vor fi în acest răstimp dezlegaţi în faţa Domnului şi a oamenilor de obligaţia lor de credinţă.
Episcopul Robert de Bamberg şi alţii care au fost sfetnici răi, aruncând imperiul şi monarhul în nefericire, vor fi îndepărtaţi din preajma regelui.
De se vor răsturna acuzaţiile şi regele va rămâne pe tron, mai puternic decât înainte, el va trebui să fie întotdeauna supus papei şi ascultător, ajutându-l pe acesta să în depărteze toate obiceiurile rele care se împotrivesc legilor bisericeşti, care s-au împământenit în imperiu.
Iar dacă regele ar lucra în contra celor hotărâte aici, atunci dezlegarea anatemei, atât de mult râvnită de acesta, va fi socotită nevalabilă, iar regele se va considera vinovat şi nu va mai avea primire la dovada nevinovăţiei sale, iar nobilii nu vor mai cerceta cauza, vor fi dezlegaţi de jurământul lor de credinţă şi vor putea alege un alt rege, după înţelegerea dintre ei.
Regele a primit bucuros condiţiile şi a făcut promisiune solemnă că le va respecta întru totul.
Dar promisiunea lui nu a fost crezută cu uşurinţă. Abatele de Cluny a pus chezăşie cuvântul său în faţa Domnului şi a tuturor. Dar şi episcopul de Zeitz şi alţi nobili s-au închinat făcând jurământ pe moaştele sfinţilor care au fost aduse acolo că regele o să facă după cum îi fusese promisiunea…”.
“1000 de ani. Momente de referință din istoria universală”, Editura Aquila
