Duhovnicul, cel mai bun prieten al nostru

0
584

duhovnicTrăim astăzi într-o lume plină de tot felul de răutăţi. Iubirea, în mare parte, a fost înlocuită cu ura care izvorăşte de la diavol, care este asemenea unui leu nărăvaş  „care răcneşte şi caută să înghită pe oricine, chiar şi pe cei aleşi” (1 Petru 5, 8).

Suntem înconjuraţi de ispite, care ne ademenesc la tot felul de păcate, care mai de care mai strigătoare la ceruri. La tot pasul întâlnim fel de fel de probleme, care ne pun viaţa în pericol. Mereu avem nevoie de cineva devotat nouă, care să ne înţeleagă şi să ne fie alături şi la bine şi la rău. O astfel de persoană se numeşte prieten. Prietenia este un dar de la Dumnezeu. Este foarte greu să pătrunzi în sufletul unei persoane, care să devină, cu timpul, un prieten adevărat, devotat. Într-un prieten autentic ai întotdeauna mare încredere şi pe el poţi conta oricând şi oriunde te-ai afla. Prietenia înseamnă dăruire totală, necondiţionată, sinceritate şi, mai presus de toate, iubire sfântă, jertfelnică, care izvorăşte numai din Dumnezeu.

Esenţa prieteniei o constituie iubirea şi respectul. În orice prietenie, cele două elemente, iubirea şi respectul, trebuie să fie, întotdeauna, de ambele părţi. Dacă nu există reciprocitate, atunci nu există prietenie. Cineva poate să-ţi fie simpatic; e o manifestare de iubire. Iţi place de cineva, ţi-e drag de cineva, şi dacă ţi-e drag de acea persoană, dacă îţi este simpatică, spunea părintele arhimandrit Teofil de la mănăstirea Sâmbăta de Sus, înseamnă că ea este o bucurie pentru tine. Dar trebuie să fie mereu reciprocitate. Degeaba îţi place de cineva, dacă acea persoană nu manifestă nici o reacţie de iubire faţă de tine. În acest caz nu putem vorbi de o prietenie autentică. În orice prietenie adevărată oferi şi primeşti iubire sfântă, adică bunătate sufletească. Oferi iubire şi respect şi primeşti la rândul tău iubire şi respect. Dacă noi doar oferim şi nu primim nimic, atunci nu putem vorbi de prietenie desăvârşită. Atunci când oferi iubire unui prieten, nu stai să măsori cât ai dat, nu-ţi cântăreşti sentimentele, ci faci această dăruire din tot sufletul, cuprins de o imensă iubire spirituală. Atunci când începi să primeşti înapoi iubirea şi respectul pe care-l ai faţă de o anumită persoană, în clipa aceea se înfiripează o prietenie sfântă, care nu are nimic în comun cu plăcerile trupeşti. Garanţia unei iubiri sfinte între două persoane o dă prezenţa lui Dumnezeu în această prietenie. Fără Dumnezeu nu poţi avea o prietenie adevărată, trainică. Un aşa-zis prieten, care L-a trădat pe Dumnezeu şi s-a lepădat de Iisus Hristos – izvorul prieteniei duhovniceşti -, este gata oricând să te înşele şi chiar să-ţi facă rău.

Prietenia dintre două persoane se poate asemăna cu două izvoare care pornesc din direcţii diferite, dar care, la un moment dat, se întâlnesc şi formează un pârâiaş cu apă comună, încât nu se mai poate şti care este apa dintr-un izvor şi care este apa din celălalt izvor. Într-o prietenie adevărată, te bucuri mult când poţi oferi iubire necondiţionată şi mult respect dar, în acelaşi timp, te bucuri foarte mult când ţi se întoarce această iubire dăruită.

Monahul Nicolae Steinhardt de la Rohia are o frumoasă carte intitulată sugestiv „Dăruind vei dobândi”. Adică dăruieşte bunătate şi primeşti bucurie; dăruieşti iubire şi dobândeşti o prietenie veşnică. Prietenia se manifestă într-o continuă bucurie de ambele părţi. Atunci când există din belşug o stare de bucurie sfântă din ambele părţi, putem vorbi de o prietenie sfântă care merge în veşnicie. Mântuitorul Hristos este izvorul prieteniei celei adevărate. Iisus se adresa de fiecare dată apostolilor Săi cu aceste cuvinte:

„Voi sunteţi prietenii Mei, dacă faceţi ceea ce vă poruncesc” (Ioan, 15, 14).

Deci, prietenia este condiţionată. În acest caz prietenia este condiţionată de relaţia noastră cu Mântuitorul Iisus Hristos, care ne spune aşa: „Cel ce păzeşte poruncile Mele, acela este cel care Mă iubeşte… şi-l voi iubi şi Eu şi Mă voi arăta lui”(Ioan 14, 21).

Şi mai departe grăieşte aşa:

„Cel ce păzeşte cuvântul Meu, acela este care Mă iubeşte şi Tatăl Meu îl va iubi şi vom veni la el şi la el Ne vom face locaş”(Ioan 14, 23). Este un cuvânt pe care noi îl citim în Sfânta Evanghelie şi la care nu ne gândim; poate că ar trebui. E vorba de venirea Domnului Hristos şi a Tatălui ceresc în conştiinţa celor care stau în faţa Tatălui Ceresc şi în faţa Domnului Iisus Hristos, cu simţăminte prieteneşti. Persoana dragă nouă, care ni-L aduce pe Mântuitorul şi pe bunul Dumnezeu în sufletul nostru, este duhovnicul nostru. El este cel mai devotat prieten. El face totul pentru noi, necondiţionat, fără interes. Duhovnicul vine să ne dăruiască iubirea lui Dumnezeu, credinţa sfântă pe care a primit-o din pruncie şi pe care a desăvârşit-o prin Taina Hirotoniei. Duhovnicul este cu adevărat un bun prieten cu care poţi porni la drum oricând şi oriunde. Duhovnicul este prietenul care face totul ca să ne fie bine, se jertfeşte pentru noi, ne apără în faţa duşmanilor şi pune multe vorbe frumoase la rugăciune înaintea Tatălui ceresc.

Trăim vremuri grele din toate punctele de vedere. Avem mare nevoie de un povăţuitor bun, de o călăuză care să ne scoată la limanul mântuirii. Există multă confuzie, dezinformare şi toată societatea se află într-o criză fără precedent. Iată de ce e mare nevoie de un duhovnic în viaţa noastră. El ne cere prietenia, ne întinde o mână caldă, ne primeşte cu braţele deschise, ne şterge lacrimile deznădejdii şi ne arată pe ce drum să mergem şi ce să facem ca să ajungem la bunul Dumnezeu.

Ca în orice prietenie lumească, trebuie să existe încredere reciprocă, respect şi iubire. Părintele duhovnic vine spre noi, ne caută, ne primeşte, ne întinde mâna, dar şi noi trebuie să facem ceva concret. Să manifestăm în primul rând bunăvoinţă, să-i oferim şi noi prietenia noastră, să-l căutăm la Sfânta Biserică şi să participăm cu el la sfintele slujbe prin care ne aduce harul Duhului Sfânt în inimile noastre.

Să ne deschidem sufletul către duhovnic şi să-i oferim multă dragoste duhovnicească! Să manifestăm o prietenie autentică! Duhovnicul, ca prieten al nostru, este gata oricând să sufere pentru noi, să alerge pentru noi şi să-şi jertfească timpul pentru noi.

Ferice de acele persoane care văd în duhovnic un prieten devotat, de suflet!

Ferice de ucenicii care au descoperit un prieten adevărat în persoana duhovnicului! Duhovnicul şi ucenicul sunt cei mai buni prieteni, pe care nimeni şi nimic nu-i poate despărţi în această viaţă, şi nici în lumea de dincolo.

Sursa: sansabuzoiana.ro

Jurnal Spiritual [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here