Educația copilului cea mai înaltă artă

0
99

copilReferindu-se la educația sufletului copilului, Sfântul Ioan Gură de Aur consideră că „nu este o artă mai mare decât acesta”, iar cel ce o practică „trebuie să fie mai priceput și mai talentat decât un pictor și de cât un sculptor”. Asemenea unui sculptor inspirant, care, preluând o materie amorfă, o transformă într-o operă de artă, menită să dăinuie peste veacuri, la fel și părinții responsabili trebuie să-și dea silința să elimine din sufletul și din viața copilului păcatele și ispitele spre rău, dăltuind în locul lor conturi frumoase și luminoase.

Și, la fel, cum un pictor de geniu își pregătește mai întâi suportul, pictează elementele generale, pentru ca doar apoi să insiste asupra tușelor și detaliilor de mare finețe, la fel și părinții trebuie să înceapă prin prin a oferi elementele generale ale educației, pentru ca mai, târziu, cu multă delicatețe și tact, să picteze nevăzut în sufletul copilului sentimentele superioare cele mai înalte.

Sufletul copilului este asemănat cu o pânză albă, care odată vopsită, își va păstra culoarea și tonul până la sfârșit, indiferent de eforturile de a o schimba sau repicta. Dacă de la început culorile au fost bine și armonios alese, adică dacă au fost bine zugrăvite în sufletul său virtuțile creștine, aceste se vor păstra până la sfârșitul vieții sale.

Dacă, dimpotrivă, în sufletul său au crescut „spinii păcatelor”, înlocuirea sau schimbarea lor cu fapte bune se va face cu anevoie. Din acest motiv, Sf. Ioan adresează părinților următorul îndemn: „Așa cum îi vedem pe pictori făcându-și tablourile și statuile cu multă luare aminte, tot așa să ne îngrijim și de aceste minunate statui care sunt copiii. Căci pictorii, punându-și în fiecare zi tabloul înaintea lor, întind culorile cum se cuvine.

Iar sculptorii în piatră fac și ei același lucru, îndepărtând ce e de prisos și adăugând ce lipsește. Așa și voi, ca niște făcători de statui, să aveți spre aceasta toată zăbava, făcând statui minunate lui Dumnezeu; suprimați ce e de prisos și adăugați ce lipsește; și priviți la ele în fiecare zi să vedeți ce înzestrare prisositoare au în fire, ca să o spuneți, și ce deficiență din fire, ca să o suprimați.

Lucrările de psihologie a educației vorbesc despre unele trebuințe esențiale unei dezvoltări armonioase a copiilor. În primul rând, ei simt nevoia de a se ști iubiți de către părinții lor, nu doar în momentele fericite și de succes din viața lor, ci mai ales în clipele de șovăială, de încercare și eșec.

Ei doresc, de asemenea, o comunicare eficientă cu părinții lor, prin care să fie înțeleși, acceptați și ajutați. Doresc în același timp, să petreacă mai mult timp cu părinții; să fie prețuiți și respectați de către aceștia, ca niște daruri și izvoare de bucurie în familia lor.

Iar ca o încununare a tuturor acestor trebuințe firești și dacă acestea sunt împlinite, dacă au alături de părinți și de întreaga familie sentimentul că au fost doriți și sunt iubiți și ocrotiți, ceea ce le oferă încredere în puterile proprii, simt nevoia de a-și descoperi un sens înalt în viață.

Toate aceste așteptări ale copilului sunt legate de iubirea și încrederea pe care o dorește din partea părinților. Atunci când se simt iubiți și sprijiniți, ei își dezvoltă încrederea în propria persoană, obținând performanțe intelectuale și morale.

Această artă ca iubirea și încrederea din partea părinților constituie cheia unei educații înalte și ale cărei efecte nu se restrâng la viața și lumea aceasta, ci vizează mai ales dobândirea mântuirii fericirea veșnică. „Dacă-ți iubești copilul, spune Sfântul Ioan Gură de Aur, arat-o prin educația ce i-o dai”.

„Familia Contemporană între ideal și criză”, Pr. Prof. dr. Ioan C. Teșu 

Jurnal Spiritual [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here