Elogiul memoriei

0
80

Elogiul memoriei

Circulă printre oameni părerea că memoria individuală nu e decât o însușire subalternă, auxiliară, care, la cei mai slab dotați intelectual, ține loc de inteligență.

Adică: să fim atenți, să nu ne lãsãm amăgiți, să nu luăm, cum zic francezii, ”des vessies pour des lanterns” (niște bășici drept lanterne), să nu luăm drept supradotat pe unul care dispune doar de o ținere de minte ieșită din comun, nu însă și de un intelect deosebit.

 

elogiul memoriei.jpg2Iorga bunăoară, în ochii multora, nu era decât un zmeu al memoriei, o bibliotecă și o arhivă ambulante, dar nu și o minte prea grozavã; o butadă ardelenească zicea despre el că avea ”minte multă dară nu tătă bună”.

De aici reiese pentru nu puțină lume că între ascuțimea inteligenței și întinderea ținerii de minte ar fi un raport invers proporțional.

Montaigne se vaită, în mai mult de un loc din Essais, că memoria nu-l prea ajutã. E doar o cochetărie. Să nu-l credem sută la sută: băgați de seamă cum la tot pasul îi vin în minte sumedenie de citate din mai toți poeții latini !

Coroborat cu părerea sus pomenită, circulă și altă prostie: îndemnul de a nu ne încărca memoria.

 

O pedagogie a lenei minții. Memoria trebuie, dimpotrivã, exersatã la maximum. Cu cât e mai încãrcatã, cu atât e mai precisă, mai vie, mai abundentă și mai promptă.

Atrofia memoriei, ca efect al menajării ei, nu e altceva decât incultură și ininteligență. Mai mult: e pierdere de identitate, deci nulitatea personalității.

Alexandru Paleologu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here